jump to navigation

Cel mai greu lucru din lume August 30, 2011

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , , ,
6 comments

A trecut o săptămână de când am aflat cea mai tristă veste de până acum: decesul bunicii mele. Nu m-am refăcut și nu știu dacă mă voi reface vreodată complet, pentru că ea a fost una din cele mai importante persoane din viața mea. Nu numai că mi-a fost bunică, dar mi-a fost și mamă și învățătoare. N-ai cum să uiți o astfel de persoană…

Mă doare să știu că nu o voi mai auzi niciodată. M-am obișnuit să-i aud vocea timp de 23 de ani și să-mi fie luată de lângă mine e pur și simplu necinstit! Patru ani s-a luptat cu o boală destul de urâtă – poliartrită reumatoidă. Cauza morții mi-e neclară și acum…fie a fost un medicament care îi făcea mai mult rău decât bine, fie deshidratarea excesivă…nu știu sigur ce a fost, dar sunt convinsă că mai putea trăi! 74 de ani nu e o vârstă înaintată! Deși mi-e greu să recunosc asta, nu am cum s-o mai aduc înapoi, deși nu știu de ce o parte din mine speră că o voi revedea și auzi într-o bună zi.

Legătura noastră a fost mereu una deosebită. Bunica mea m-a iubit enorm, iar sentimentul a fost unul reciproc. Ea m-a învățat să merg, să scriu și să citesc. Mereu a vrut să am parte de cea mai bună educație. În cei trei ani de facultate ea și bunicul meu s-au asigurat să nu-mi lipsească nimic și să termin studiile cu bine! Sper că nu i-am dezamăgit… Mamaie mereu avea ambiția de a mă vedea în diferite etape ale vieții: la liceu, la 18 ani, la facultate, licențiată, cu loc de muncă stabil și…de aici înainte nu a mai apucat să se mai bucure și regret enorm asta, în special că i-am spus acum ceva vreme să nu se supere pe mine, dar va mai dura ceva până mă căsătoresc și voi avea copii. Ea, săraca, nu s-a supărat…

Am crezut că la înmormântare nu voi rezista, că voi leșina… Inițial nici nu vroiam să o văd moartă, dar am prins curaj. De atunci nu am mai putut să plec de lângă ea. Am vrut să petrec fiecare clipă rămasă alături de ea. Am plâns atunci cum n-am mai plâns toată viața mea. Îmi pierdusem mentorul, învățătorul, sufletul cel mai drag din familie! Nu există cuvinte să exprime dragostea și respectul meu față de ea… să văd că nu mai are suflare mă făcea și pe mine să vreau să mor! Cum? De ce? De ce ea? A fost un om bun… a avut cea mai nobilă profesie: a fost învățătoare. Nu numai în școală, dar și în viață. A fost mereu foarte înțeleaptă, bună și împăciuitoare…merita mult mai mult de la viață în materie de timp!

Cuvintele mele de rămas bun după ce i-am pupat fruntea au fost “Ce mă fac eu fără tine?”…întrebarea încă persistă. Ce mă fac eu fără ea? Era singura bunică pe care am cunoscut-o, dar a făcut cât zece! Cuvintele mele de laudă pentru ea nu se vor termina niciodată. Mereu voi fi mândră că am avut-o bunică. Sper că nu am supărat-o prea des…și dacă am făcut asta, îmi pare sincer rău…

Acum îmi sun zilnic bunicul…a rămas singur și vreau să simt că îl aud suficient de des. Îmi pare atât de rău pentru el. Nu vreau să-mi închipui sentimentul de a-ți pierde sufletul pereche după 53 de ani de căsătorie. Mereu le-am admirat relația. Atât de mult încât am vrut să arăt și altor oameni admirația mea. Anul trecut, la facultate, profesorul de fotojurnalism ne-a dat tema “Persoane din viața mea pe care le admir”…bunicii mei au fost prima mea opțiune. Au fost și vor fi mereu. Am pus foarte mult suflet în acea temă și am fost foarte onorată să îi am pe ei ca subiecții studiului meu. Mereu voi fi mândră de acel proiect.

Singurul lucru care mă liniștește e că știu că biata mamaie nu se mai chinuie. Dar pe de altă parte, nu-mi pot închipui viața fără s-o mai văd sau s-o mai aud. Bunica mea era ca un idol care trebuia să fie nemuritoare! De ce a trebuit boala să stea în calea speranței mele? De ce nu am fost lângă ea mai mult? De ce mi-a fost luată atât de repede?

Nu am 23 de ani…mă simt ca și cum aș avea 5 și nu pricep care-i treaba cu viața asta. Nu cred în rai și nici în iad. Nu pot decât să-mi închipui cum se odihnește ea într-o groapă…mai mult de atât nu-mi pot imagina. Cred, în schimb că sufletul ei e încă viu și nemuritor…pentru că a fost prea bun! Prea bun să dispară de tot!

Sper să fie mândră de mine…sper că voi fi cândva un dascăl cel puțin la fel de bun ca ea, pentru că e un exemplu demn de urmat!

Odihnește-te în pace, mamaie! Te voi iubi mereu!

Iordana Andrei 1937-2011

 

Despre fetele proaste July 3, 2011

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

Titlul ar fi fost cu mult diferit dacă nu alegeam să mă cenzurez… Sunt convinsă că există foarte mulți băieți care au ajuns la capătul răbdării când îți aud prietenele zicând “Iubiiiiiiiiiii, vreau aia, vreau aia!” și eu, ca fată, îi înțeleg. Dar de ce în secolul al XI-lea încă presupunem că bărbatul/băiatul trebuie să facă totul în relație? Să cumpere chestii pentru amândoi, să îi aducă “prințesei” mici cadouri și atenții. Nu spun că nu e frumos ca el să facă asta, dar e și mai frumos ca gestul să se întoarcă.

Din păcate, cunosc astfel de specimene de fete proaste. Locuiesc la mai putin de 15 metri distanță de mine și consideră că dragostea adevărată costă bani și că e normal ca prietenul să te ajute (asta ca să nu spună “să te întrețină”). Bullshit la drumul mare! Bine, și ei sunt proști că acceptă asta și le e teamă că nu vei mai sta lângă ei dacă nu îți mai dau bani. Ca o persoană care vrea egalitate între sexe, nu mi se pare normal să ai pretenții să primești bani doar pentru că ești fată. E foarte frumos când primești o floare, un cadou mic, o ciocolată, dar nu e ceva ce ar trebui să se întâmple săptămânal! Ar trebui să se mai schimbe foaia din când în când și să le mulțumim și noi prietenilor noștri că sunt alături de noi și să le facem cadouri mai des de 2-3 ori pe an. Hai să ne imaginăm cât de stupid ar fi să auzim de la prietenii noștri “Iubiiiiiiiiiii, vreau aia!”…Cum sună? Unele fete se gândesc că numai ele au dreptul la replica asta. De ce să nu aibă și ei dreptul la un mic moft?

Inserați imagine scârboasă aici...

Nu mi se pare normal ca un membru al relației să facă toată munca. O relație e ca o echipă, iar membri săi se ajută reciproc pentru a crește împreună și pentru a deveni mai buni pe toate planurile. Nimeni nu întreține pe nimeni. De fapt, verbul “a întreține” a căpătat o conotație negativă pentru mine. A întreține o persoană ar avea de-a face cu a întreține curățenia. Ciudată legătură, dar așa mi-o imaginez eu.

E amuzant că atunci când fetele proaste nu sunt în nicio relație, încep să-și descrie partenerul ideal: cu bani, casă și mașină. Înțelegerea sau inteligența sunt de mult uitate. La naiba, unele nici la vârstă nu se mai uită! Da, Monica Gabor, tu ești une exemplu elocvent pentru asta!

Femeile și fetele ar trebui să muncească pentru ceea ce-și doresc și să fie suficient de deștepte încât să realizeze că nu au nevoie de nimeni să le ofere lucruri materiale în schimbul “iubirii adevărate”. Pentru acele fete:

It was “Friday! Friday!” June 17, 2011

Posted by Anca in Songs.
Tags: , , , , , , , , , ,
add a comment

And so the Black Plague has ended! The infamous “Friday” video by Rebecca Black has been taken down because the record lable wasn’t making any money off of the song. The video had gotten to 167 million views before it was taken down. The song was famous for all the wrong reasons. When people typed “worst song ever” on youtube, they would find Rebecca Black’s song as their first search result.

I feel like the Rebecca Blackapolipse was like 2012: it will pass and we’ll survive it. I admit that it was a very popular and funny song, but let’s all admit that Katy Perry’s “Last Friday night” kicked ass! Besides the amazing video, the song is beyond catchy and doesn’t have stupid lyrics that state the obvious  like “Yesterday was Thursday…”. Anyway, I think this was prone to happen one day or another. Rebecca Black wouldn’t have liked to be known only for being a Friday girl. I don’t even think she’ll ever sing again after this. The fact that she made a cameo in Katy Perry’s video really boosted her immage.

Maybe the kid can sing. We’ll never get to know; maybe after she’ll change her record label. It’s too bad she had to undergo all that cyber-bullying for what has become the most popular and annoying song in history. All in all, we have “Last Friday Night” to show us how a Friday song really goes!

 

Of course, choosing between the front and back seat can give you headaches. It was a funny thing to sing about. Pop music will never cease to amaze me. You can sing about how much you love a certain day of the week or an item of clothing. Now it’s time for Jenna Rose to take down her music video for…any of the horrible songs that she’s made.

Since it’s still Friday, I find it weird how all the songs that come up in my playlist talk about Friday. By far my favourites are “Friday I’m in love” by The Cure and “What’s my age again” by Blink 182 ( “I took her out…It was a FRIDAY night…”). In other Friday news, I’m happy that all my summer Fridays will be free! So let’s celebrate this fifth glorious day of the week with one of the best songs out there:

De câți prieteni ai nevoie în viață? June 12, 2011

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , , ,
3 comments

Mama îmi spunea că dacă numarul prietenilor depășește numărul degetelor de la o mână, ceva e dubios. Nu că mi-aș face probleme de genul ăsta, dar m-a pus pe gânduri. Când devine un prieten o simplă cunoștință? Când nu se mai ține legătura ca înainte, când intră în alte cercuri de oameni și tu nu te încadrezi în acea categorie… se pare că prietenii nu vin cu o garanție pe viață.

Oamenii tind să îi trateze pe cei de lângă ei ca pe ceva firesc, gratuit, care oricum ar trebui să fie acolo. Nu e normal. Știu că sună stupid să zici asta zilnic, dar nu strică să îți reamintești cât de norocos/ norocoasă ești că e cineva acolo să asculte ce ai de zis și că chiar îi pasă de gândurile și opiniile tale. Pentru puținele (1-2 sau poate 3) prietene pe care le mai am sunt mai mult decât recunoscătoare. Nu ne vedem pe cât de des ar trebui, dar ne străduim. Am o curiozitate personală… după câți ani de prietenie e ok să jignești o persoană? După teoria mea, niciodată nu e ok să jignești, în special “la nervi”.

De când am venit în București am fost percepută ca o persoană care își face ușor prieteni și e foarte sociabilă, dar adevărul e undeva la mijloc. Mie mi-ar plăcea să mă pot baza pe oameni, dar e destul de greu, pentru că mulți sunt programați să te uite sau să dezamăgească. Nu știu dacă e un defect din fabrică sau doar dacă eu am avut de-a face cu astfel de “modele”. Poate e ușor să te atașezi de oameni cu care pari să ai multe în comun, dar e mult mai greu să ții de acea legătură care ai impresia că s-a format.

Oamenii se schimbă. Circumstanțele, mediul și ceilalți oameni pe care îi cunosc ajung să îi schimbe. Pe unii în rău, pe alții în bine. Dar dacă oamenii se schimbă, se schimbă și legătura dintre ei. Nu mai suntem acei copii care se uitau la sitcomuri pe care acum le înțelegem diferit. Acum nici nu ne mai uităm la sitcomuri împreună pentru că nu mai avem aceleași gusturi. Așa e normal să se întâmple?

Acum ceva vreme am scris un articol despre prietenele mele, cu care nu mai sunt de acord. Nu mai simt aceleași lucruri pentru acele persoane. Unele au disparut din viața mea, altele au rămas și una m-a dezamăgit profund. Simt că exact atunci când lauzi o persoană, parcă simte că are voie să-ți greșească. De unde au luat logica asta? Dacă cineva mi-ar zice ceva de bine, aș vrea să îi demonstrez că merit acea apreciere nu să mă cac pe ea de laudă!!!

Nu am să mai bat câmpii prea mult. Și așa…mai citește cineva ce scriu eu? Vroiam să subliniez că nu trebuie să ne batem joc de oamenii care ne vor binele. Nu trebuie să ne credem mult mai importanți decât persoana cu care suntem prieteni. Suntem prieteni, suntem pe picior de egalitate.

Păcat că uneori singurii prieteni de care poți fi sigur că nu vei fi dezamăgit sunt animalele și prietenii imaginari. Mai sunt și unele excepții…Voi posta o poză cu cel mai vechi prieten al meu. Suntem prieteni de suflet de 15 ani și nu ne-am certat niciodată…

Long time no bloggin’…teacher and proud of it! May 22, 2011

Posted by Anca in Passions.
Tags: , , , , ,
add a comment

Wow! Am stat eu atâta fară să-mi exprim frustrarea legata de ceva anume? Ce s-o fi întâmplat cu mine? Am intrat azi să văd cât de mare fail e blogul meu la vizualizări și am fost șocată să văd că articolele mele în engleză încă au mare căutare. Mă bucur, ce să zic? De când n-am mai intrat pe wordpress, s-a schimbat și layout-ul!

Ce n-aș da să mai scriu articole gândite, șlefuite și super-documentate… păcat că nu am timp. Singurele chestii pe care le pot dezbate sunt condiționalele de tip 2 și 3 și explicarea diferenței dintre ele. Da, sunt maniacă cu gramatica limbii engleze și nu accept ca cei pe care îi învăț EU să nu le știe. Am descoperit cât de mult îmi iubesc actuala profesie (da, profesie și nu meserie). Eu n-am fost genul de om care să se atașeze de copii. Nu-mi plăceau copiii nici măcar când eram eu copil, dar în 8 luni de când lucrez cu ei, îmi sunt dragi ca și cum ar fi ai mei. Bine, logic că nu toți, mă refer aici la cei care vor ceva de la viață în afară de  “distracțieeeeeeeeeeeee frateeeeeeeeeeeeeee”!

De la început am fost de acord că a fi profesor mă va pregăti pentru rolul de viitor părinte și îmi va perfecționa cunoștințele de limba engleză. Acum realizez că sunt mai mult decât un robot care e programat să te învețe diferența dintre Past Simple și Past Perfect. Sunt un educator cu jumătate de normă. Unii copii chiar au ajuns să spună “Miss, venim și la anul, dar vrem să facem tot cu dvs…” Cum să nu te simți copleșită de astfel de cuvinte? Mi-e foarte drag de ei (de cei mici în mod special).

Ieri s-a oranizat examenul Young Learners of English. A fost copleșitor să știu că din 16 copii înscriși, 9 sunt de la grupele mele. Sunt mândră de ei că au avut suficient curaj să de acest examen. Au între 8 și 11 ani și s-au descurcat onorabil pentru primul examen de genul ăsta. Nu mă așteptam! Aveam încredere în ei, dar și un car de emoții. Abia aștept rezultatele! Păcat că va dura o lună până își primesc diplomele cu punctajul pe ele.

Sinceră să fiu, mă simt schimbată în bine de experiența de a fi profesor. Am căpătat mai multă răbdare, sunt mai “umană”, mă bucur mai mult la o vorbă bună pentru că știu că vine de la un copilaș cu suflet curat. Partea negativă e interacțiunea cu adolescenții. A fi profesor la niște adolescenți cu tupeu e mai greu decât să convingi rechinii să devină vegetarieni. Au mereu ceva ce-i distrage, nu pot fi atenți și nu foarte mulți pricep teoria din prima. Cum să le fi pe plac? Cum să învețe cu drag? Dacă e un profesor care citește asta, sfaturile sunt bine-venite!:)

All in all… îmi era dor de blog. Simt că stilul meu de a scrie se va schimba radical. Da, va fi rar și diferit. Sunt om cu responsabilități care nu are timp să se lege de orice căcat (mereu:D).

When role models go wrong… February 22, 2011

Posted by Anca in Passions, Songs.
Tags: , , , , ,
4 comments

When I was about thirteen I was, like other girls that age, looking for a role model. In music, in television…anywhere I could. In the spring of 2003 this girl was singing on TV about how some people can be down right complicated and that they should calm down and be who they are. Than won my heart and back in the day I was one of the biggest Avril Lavigne fans out there. She’s the celebrity that introduced me to hair straightening and I was very dissapointed because I couldn’t get that same result. Who knew there was such thing as a straightening iron? Anyway, enough about hair care and crap like that.

I loved Avril’s music, her style, her accent…I was a big fan and I memorized each line of her songs. I started writing lyrics that could go along with the music. Don’t ask me where those lyrics are now; it’s been a while! I used to say that Sk8er boi was and would always be my favourite song ever. And it’s true. I still love that song. Avril Lavigne was a trendsetter and an actual role model to me. Ever since she came onto the music scene, I starded straightening my hair as much as I could without a flat iron and started wearing ties with my shirts. And that trend caught on to the whole teen population. It was a good switch for girls to lose the trashy Spice Girls’ outfits and get avril-ized!

Avril once said in an interview that she would never like to be labled as a “pop chick” and that she’s a “full on rock chick”. Back in the day, she was the trendsetter for punk girls who wanted to express themselves through song. Having someone come and say that she didn’t want to be the new Britney Spears was awesome to hear. I believe that at that time only she and P!nk were the real rock chicks in the biz’.

I can honestly say that Avril Lavigne made my journey through my early teens a lot easier. She was a bold young lady that wasn’t afraid to express herself. In 2004 she released her second album, Under My Skin. That album was beyond amazing and the songs on it were actually passages from her diary. Her look was more goth like, but she was still apreciated. I was still her biggest fan. I can remember my Avril wall back at home filled with photos of her. Yes, I used to me a mega fan. I was also a big fan of Sum 41 and to hear that Avril and the band’s frontman, Derrick Wembley were dating, made me happy for both of them. When I saw a news segment on MTV on their marriage I was left in awe. They were perfect for eachother! Too bad they broke up a few years later.

Not too much time flew by and Avril started becoming the one thing she sweared she hated: the new Britney Spears. She posed for Maxim magazine three times now. That’s not the Avril Lavigne that I knew and apreciated.The fact that she started showing more and more skin was dissapointing. I know, I know…she grew up and all, but that’s not staying true to yourself! It’s indeed a big step to go from this:

to this:

And also a sad step. Avril is now known as one of the sexiest women in showbiz. Was that what she really wanted from the beginning? I mean, yes, it’s flattering and all, but girls these days should focus less on their damn looks and stay true to what they believe in. I know this sounds cliche as hell, but it’s true! Less cleavage, more attitude! At least that’s what the old Avril used to embrace! And yes, there was an old Avril and a new one. The old Avril sang from her heart and the new one is too superficial in her lyrics. The music is catchy as hell. It’s almost like a guily pleasure, but “You say that I’m messing with your head/ All ’cause I was making out with your friends”? Come on, would 2003 Avril sing such a thing?

I still love her, but there was no evolution. She indeed must be making more money with the product placement and the self image she didn’t want to promote. But that doesn’t define Avril Lavigne to me! I don’t hate her, but I believe there’s still time for her to go back to her rock chick roots!

Until then, I’ll stick to my cartoon role models!

“Da’ mai scrie și tu ceva!” February 2, 2011

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , , ,
1 comment so far

Bine, bine, scriu! N-am mai postat nimic din 2010. Ce-i drept, nu am avut nici suficiente lucruri de care să mă plâng încât să creez o postare pe blog. Anul nou a venit cu bine și cu o mare victorie intelectuală: licența aia nenorocită. Am luat-o cu bine și abia aștept să devin absolvent cu acte-n regulă. Așadar, mi s-a împlinit și rezoluția pe 2011!

Acum e tare ciudat că m-am obișnuit să învăț pentru licență în fiecare zi liberă. E uimitor cât timp liber am de acum. În momentul în care voi ajunge să mă obișnuiesc cu el vor apărea alte obligații și sarcini de efectuat. Bine, treaba asta poate fi evitată prin refuzarea oricărei activități extracuriculare de genul master, cursuri speciale etc.

De când predau, realizez că nu aș mai suporta să mi se predea mie de către cineva. Ar fi ca și cum m-aș auzi pe mine debitând. A nu se înțelege greșit; meseria de profesor e foarte faină și spun asta fără nici cea mai mică urmă de ipocrizie. Să înveți pe cineva niște lucruri care ți-au fost predate și ție cândva e o garanție că persoana dinaintea ta și-a făcut treaba cum se cuvine și că tu ești un urmaș vredic de titlul pe care l-a avut și dascălul tău. Fraza asta avea mai multă logică în mintea mea… Oricum, m-am maturizat mult în ultima jumătate de an. Am renunțat la un drum și am luat-o de la zero pe altul. Îmi place să fiu profă, deși sunt unii copii cărora nu le intră noțiunile în cap nici cu pâlnia! Alea sunt cazurile “speciale” care-ți amintesc de ce ești plătită. Pe de altă parte, sunt copii de care am prins mare drag și de care sunt foarte mândră. Sunt isteți, cu bun simț și în număr mic.

Cred că îmi răspund singură la întrebarea “De ce n-am mai scris până acum, chiar dacă am avut vacanța de iarnă?”. Pentru că blogul meu s-ar fi transformat într-unul de profesoară. Nu zic că ar fi devenit plictisitor, dar structura sa ar fi fost liniară și previzibilă. Oare de ce nu vreau să recunosc că ar fi devenit plictisitor? Mândria și orgoliul bloggerului cu ștate vechi! Asta era!

Ce mai e nou cu mine? Chiar n-am idee. N-am devenit mai optimistă, asta e clar! Poate m-am mai maturizat cu o idee-două și am învățat să mă descurc singură din proprii bani, ceea ce e mare lucru. Îmi aduc aminte de ce spunea tata acum câteva luni: “Să dea Domnu’ să scapi de noi și să fii pe banii tăi!”…Iată că sunt! Facultatea-i gata, jobul e mai mult decât ok, sănătoasă (în limitele normalului) sunt… Ce vreau mai mult pentru moment? Aș vrea să pot dormi mai mult, n-am să mint! Acum vreau acel lucru de care ajunsesem să mă satur astă-vară. Dar de aia-s weekendurile și zilele în care încep la amiază!

Nu vreau să las blogul ăsta să moară, dar sunt suspect de mulțumită de viața mea profesională ca să mă mai bâzâi că n-am de muncă. O să mă bâzâi de alte lucruri cât de curând (adică în următoarele 2 luni sau ceva de genul ăsta) când mă voi sinchisi să scriu ceva. Dar promit că nu-mi voi pierde “my personal touch” pe care-l dau articolelor.

Da, Oana, pe tine te-am citat în titlu!

Pop’s never gonna die. And here are some reasons… December 26, 2010

Posted by Anca in Passions.
Tags: , , , , , , , , ,
add a comment

Pop music is the first kind of music that gets stuck in your head. We can all admit to that. If we try and relate pop music to a person, we’ll all say: Lady Gaga! And why is that? Because she stands out with her outfits and make up. Why most pop icons such as Lady Gaga catch your eye with looks, pop music catches your ears with the funky beat and catchy tune. Usually, when I find myself humming, it’s always a pop song. Of course, I love rock and country even more, but there’s something about pop music that I just can’t get out of my head. Is it even funny that that’s the name of a famous pop song? 2001’s “Can’t get you out of my head” by Kylie Minogue was the answer I was looking for. So it seems that pop is so popular that it even has a song dedicated to its addictiveness.

Usually, people judge commercially recorded music and I don’t blame them. But why would more and more meaningless lyrics be more loved that deep lyrics that we find in rock and country music? Because of the music! Take Justin Bieber for instance. Everybody seems to hate his guts, but his music is successfull because of its beat. People listen to it, love it or hate it, but still come back to listen to it again. It’s like a reassurement. Do they hate it but secretly indulge in it or do they actually love it and don’t realize it? I blame myself for that. Back in 1999, there was some kind of competition between the pop princesses Britney Spears and Christina Aguilera. I was on team Christina, but that didn’t mean I hated Britney Spears. I just wanted to be part of something. That was team Christina. And this brings me to another motive why pop’s never going to die.

Kids want to look up to someone. They need a role model. If it’s not their parents, it’s a pop star. I remember when I was younger, I looked up to the famous pop stars bacause they had everything: fame, fortune and people who loved them. That was my conception back then. Now I wouldn’t want that. Oh well, maybe I’d keep the fortune, because we all need to make a living somehow, right?

Pop music represents all kinds of dreams. For instance, a lot of girls would want to date a member of a pop group or a solo male vocalist. Who can forget how many girls wanted Justin Timberlake or Nick Carter to be their boyfriends? Now those shoes have been filled by Justin Bieber and… hmm, I guess I’m behind on that subject having considered that all fangirls these days only want him. Come to think of it, we don’t really have boy pop groups, do we?

Nowadays, there are a few pop icons that serve as role models for both girls and boys. Ke$ha, Vanessa Hudgens and Lindsay Lohan are certainly out of the question. I guess that a good pop icon is one that can refrain from showing her underwear. Whoever finds that person, give me a comment on this blog post, please! Thinking this troughly, I can’t find a pop star who would be able to keep her clothes on and her ass out of rehab (No, not even you, Miley Cyrus! Pole dancing desqualifies you instantly). Maybe someone like Vanessa Carlton, Michelle Branch, P!nk, Nelly Furtado or Kelly Clarkson are the ones that make good role models in pop culture. I know that most people don’t even remember the first two and that Nelly Furtado had one skanky song, but we let her get away with it (“Promiscous girl”- remember that one?).

MTV has been the creator of pop sensations worldwide.  Without The Music Television we wouldn’t know what’s hot and what’s not and who’s in and out of the pop industry. I grew up with MTV and separated the good from the bad. MTV had awesome TV shows in the late ’90s but lost its touch in the late 2000s. Yes, I’m reffering to Daria/Beavis and Butthead versus Jersey Shore/16 and pregnant. That was then and this is dumb! It’s sad to see that we’re not evolving into something smarter. It’s sad to see that pop culture today is negative culture.

It’s 2010 and the biggest pop sensation these days is, without a doubt, Lady Gaga. But is she a good role model? Sure, she’s crazy- genius, but I think she’s trying too hard. It’s a shame you can’t have pop without all the flash and trash on you. People wouldn’t even recognize her without all the wigs, glitter and crazy make up. I’d love to see her perform without all these accessories. For all I know, she would take this message literaly and sing naked, dressed only in her voice. Be that as it may, I’ll hear about it on the news and see the new twist in pop culture.

No wonder pop is the abreviation of  “popular”. Whoever gates the most love/hate, that’s the most popular person, or in this case, the biggest pop star. All in all, pop culture is somewhat like high school. The attention whores are popular and the ones who mind their own business will soon be forgotten. Does anyone even remember great singers like Michelle Branch or does she have to strip to get attention? Come to think of it, I think she already did.

I thought so!

 

Un verb dublu tranzitiv December 10, 2010

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , , , ,
add a comment

Pentru persoanele care nu știu ce-i ăla un verb dublu tranzitiv, este un verb cu două complemente (sau mai nou, obiecte directe). Cel mai comun verb dublu tranzitiv este “a învăța”. În ultima vreme simt că verbul ăsta e jumătate tranzitiv și jumătate intranzitiv pentru mine.

Pe de o parte, nu mă simt în stare să învăț ceea ce trebuie din diverse motive. Unul dintre ele e că există cel de-al doilea complement fără de care mă pot lipsi lejer: a învăța pe altcineva. Nu mă deranjează profesia de dascăl, dar înțeleg pe zi ce trece câtă răbdare, dăruire și nervi tari ar trebui să ai. Iubesc limba engleză și mă bucură că am ocazia să-i învăț și pe alții, dar sunt momente în care îmi pierd răbdarea. Poate fi pentru că mi-e greu să mă pun în locul copiilor. Nu de alta, dar s-ar putea să-mi placă lumea lor și mă pot obișnui cu ea destul de ușor. Mi-am spus atât timp că trebuie să mă maturizez, așa că ar fi un fel de regres să o dau în mintea copiilor. E un dublu standard.

Spuneam că mi-e greu să mă apuc de învățat. Pot găsi un miliard de scuze și alte lucruri mult mai bune de făcute gen job full time care mă seacă de energie, dar când cineva îți spune “Nu ai nicio scuză să nu iei examenul ăsta”, te cam sperii și te gândești că ai niște obligații față de câteva persoane (inclusiv de tine însăți). E interesant cum vreau să “îmbrac” situația asta ca pe ceva ce nu mi se întâmplă mie și cum vreau să o generalizez. Nu poți mereu să mergi de la particular la general. Reciproca este, însă, valabilă.

Verbul tranzitiv în jurul căruia se învârte “discuția” asta cu mine însămi este “a învăța”. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, la mine deja e “a repeta pentru a suta oară, doar că nu se prinde nimic de mine sau asta cred corectorii”. Iar îmi caut scuze…

Am să iau un exemplu de la propriul stil de predare. Dacă învăț un capitol întreg, îmi ofer singură un abțibild, un desen sau o ștampiluță cu cap de pisică. Așa mai trezesc și copilul din mine și nu-mi mai repet că-mi tocesc coatele degeaba.

Câte ceva despre respectul reciproc November 12, 2010

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , ,
add a comment

Știu că am mai insistat de ceva ori pe tema imperfecțiunilor, dar de data asta vreau să mă iau de oamenii care își bat joc de alții cu defecte fizice care nu pot fi controlate. Dacă oamenii ăștia sunt adulți,atitudinea lor e absolut prostească și nepotrivită vârstei. Culmea, au și o poziție care impune respect. Acum eu mă întreb: cum să impui respect dacă nu-l oferi?

Când vezi un om care are un defect fizic pe care nu vrea/ nu poate/ nu are bani să-l repare sau să-l corecteze, nu-l ridiculiza! Suntem în era acceptării reciproce. Bârfa și batjocura sunt josnice. În astfel de cazuri nu știu de cine mi-e mai milă. De cel ridiculizat sau de cel care își bate joc. E trist să vezi pe cineva că râde de ceva care nu e amuzant. E ca și cum s-ar râde de o persoană cu o cicatrice de la o anumită operație sau de o persoană cu strabism. Mi-e silă de oamenii care nu se pun nici măcar o clipă în locul celui ridiculizat. Probabil că mulți râd de el/ea. De ce să nu dăm dovadă de mai multă compasiune? Sau nici măcar atât! De ce să nu-i tratăm ca pe noi înșine? Te simți că ai făcut un lucru bun și că poate l-ai scutit și pe omul acela de jena cu care pare să-și ceară scuze pentru cum arată.

Dar, din păcate, nu mulți oameni gândesc așa. Probabil pentru că eu sunt conștientă de imperfecțiunile mele și știu că nu mi-aș bate niciodată joc de cineva cu un mic defect. Nici măcar nu m-aș uita ciudat și apoi să mă duc într-o sală să râd de el/ea. Mă simt mândră de asta. Păcat că alte persoane nu cred în respectul reciproc.

Nu spun că nu aș jigni niciodată pe cineva. Dacă cineva mă jignește pe mine, îl jignesc și eu, dar, din principiu, nu mă iau niciodată de aspectul fizic. Dacă un om arată într-un fel anume, nu e vina sa. În schimb, dacă are un caracter infect, nu mi-e rușine să mă iau de defectul ăsta atât timp cât nu zic nimic de vreun defect de ordin fizic. Pentru că nu e cinstit și nu el/ea a ales să fie așa, dar și-a ales caracterul. Pentru un caracter infect oricine merită jignit. Dar pentru o imperfecțiune de ordin fizic…atunci ar trebui să știm să tăcem din gură!