jump to navigation

Impressing people you don’t like October 17, 2016

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , ,
add a comment

As far as I can remember, I was brought up to cause as little inconvenience to others as humanly possible. Hell, sometimes I used to avoid going into the living room because I knew my folks had friends over. I didn’t want to be a bother and force the adults to acknowledge my existence. Things haven’t changed that much when it comes to my early adult years – I still dread being a bother to others and I still don’t want to cause a stir. You see…behind this smart ass potty mouth, there is this human who wants to be left alone more than anything else in the world. I will not bother you if you don’t bother me – let my personal environment be and don’t cause a glitch in it, thank you very much!

9519812364_246c836e9e_b

 

Lately I have been dreading getting phone calls because I have this feeling that someone wants something from me. Call me paranoid if you will, but life has become a bit too peopley for me, even if it’s mostly over the phone. I don’t want to hear bad news, I don’t care if you need something for me – I just don’t want to do it. Is that weird? Am I losing the people skills I thought I used to have? I’m fairly sure I am becoming more antisocial than I should legally be, but I love my silence. I love not having to deal with people I don’t like and doing what they ask me to. I most definitely love not having to dress in order to impress some people that won’t move a finger to tickle my fancy (see what I did there?). I think I just don’t want any more rules and restrictions and I would love as little human contact as possible.

Impressing people you don’t like is a total waste of time, effort and personality. The only person you should impress is yourself and you should do a damn good job at doing so! Why? Because depression is a bitch and therapy’s expensive.

 

 

 

Are blogs still a thing? (life update) September 7, 2016

Posted by Anca in People, The world I live in, Uncategorized.
Tags: , ,
1 comment so far

I remember that back in the day blogs were all the rage! Everyone had one and they even used to post on the daily. I know because I used to be one of those people. I used to think that if my blog were successful, I would get a good job and gain visibility on the web. Gone are the times when I cared about that stuff. I don’t want to kill off my blog completely – I promise to post at least twice a year, even though this might be a promise I will not be able to keep.

rrrr

Enough about that, let’s talk about me! (I’ve always wanted to say that IRL, but somehow it’s not appropriate.) I am well. I cut out most of the negativity from my life, but we all know how roaches never die until you flush them down the toilet, and even then I might be a bit skeptical. I really need to copyright this shit, or else Taylor Swift will steal my ideas for her new album. My best friend got married last week and I was one hell of a bridesmaid! Hey, her words, not mine!:))

My former job got me to the point where I started to hate blogs and posting regularly. Maybe that was due to the fact that I HAD to. Now I don’t have a boss anymore and the only person I answer to is myself. It’s liberating. I have dyed my hair blue, green and a combination of both. It’s been a blast and I can’t wait for the next one! I wore two dresses and a skirt this year and I feel like I deserve a medal for the hard work I put in to be a damn lady! Yes, there are pictures of me wearing them. No, I will not publish them here. That’s what Facebook is for.

8cabeakxi

What I love about personal blogs is that you can rant without anyone interrupting you. What a bad trait that is – how poorly educated can a person be? Don’t even answer that! I used to get in trouble for the stuff I used to post here. Now I am not that worried since I have been on a hiatus for hell know how much time. I doubt people even read my posts. I pretty much post for future me to have a read when she’s bored. I don’t have an audience. I have nothing to sell and nothing to gain or lose.

Today was an interesting day and I will end it with a special song dedicated to someone who made me laugh so hard today I feel like I should send her a special card. Thanks, G! Girl, you’re as funny as you are a bitch!

 

 

Friend. December 4, 2015

Posted by Anca in People, The world I live in.
Tags: ,
add a comment

Friends are awesome! They’re like family that you will never call dysfunctional. They might have their shit, but maybe that shit is what made you connect. I click with very few people, even though it might seem that I am friendly in person. I have strong feelings. I love and hate with all my heart and I don’t give a fuck with all of my middle finger.

Oana

Oana has been my friend for over 8 years now. We met at university and I can’t believe we still keep in touch regularly despite our hectic schedules at work. I love how we always pick up where we left off even though we haven’t talked in a while. It must mean this friendship is something special. I am never afraid to tell her how I really feel about anything and everything. My honesty never hurt her. She always smiled or laughed when I told her my stone cold opinion about this and that. For instance, about marriage. She’s getting married this fall and you will never guess who her maid of honor is. Yep! It’s me! Now that is an honor I am not sure I am ready for. I am not one for weddings. They cramp my style, but for her I will make an exception…and wear a damn dress. I will not mind the color because I love her. There, I said it! I have told her time and time again that I feel like she is rushing into this marrying shit, but if it makes her happy, then who am I to argue? We try to catch up by sending each other early morning messages and we manage most of the time. It’s a pretty big deal when we actually get to meet up. It’s like an event I prepare for weeks in advance. What I am sure of is that our friendship will always be safe and sound no matter how busy we are. That’s pretty damn special if you ask me!

finger-friends-wallpaper

 

Take no shit November 27, 2015

Posted by Anca in Ideas, The world I live in, Uncategorized.
Tags: , ,
add a comment

I hate it from the core when people tell me to calm down. Why would you say that? Do you have a death wish? I am not one for stereotypes, but telling a woman to calm down is like trying to baptize a cat – someone will get hurt and they had that shit coming. I don’t like to shut up about things. If you are wrong, I will tell you. You can thank me later for this favor. Most people just beat around the bush when they want to tell you something that’s rather awkward. I try not to, because that would mean so much wasted time. I am not one for wasting time, people. Time should be spent – regardless if you spend it sleeping or having the time of your life (to me these two go hand in hand for some reason).

870d0415bcd8fc502252a3f1d1f9d111

So I have this friend…she is awesome as hell and I love her to pieces! Soon there shall be a blog post about her. Never have I ever told her stuff lightly. She knows everything about me and vice-versa. I love calling her out on stuff because I feel like that is the right thing to do. It’s a win-win for everyone. She appreciates that (I hope). The weird thing is that most people don’t. Well…aren’t those bastards crazy? I just saved you a huge amount of time and embarrassment. Like…you’re welcome, bitch!

10731458_352164664944404_2040380673_n

Back to the whole “Calm down” bullshit… I’ve been there and done that. I have told people to calm down (silently, of course, because I do not and cannot risk losing teeth), but my reasons were valid. People screaming for nothing at all aren’t doing anybody any favors. But when things call for a riot, that start a fucking riot as long as you believe what you’re rioting about.  I am not the one to take shit from anyone. Hell…I ended a friendship with someone just because she said my toy Luna is stupid. And it’s been almost a year since we spoke. I don’t need negative people in my life; I already have the ones I am obligated to spend time with.

I am back, Bitches! (for the billionth time) November 13, 2015

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: ,
add a comment

It’s been a long time since I last updated the blog. I know I have a tendency of saying this every so often (or not so often, in my case). I feel like I could learn from Youtube’s communitychannel Natalie Tran when it comes to shitty excuses for being away. The thing is…I haven’t gone anywhere. I am still here and I am in need of a creative outlet. I’ve missed blogging and I loved the attention that it was getting when I was in my glory years on the Internet.

Shit has changed. I did stuff I said I would not do – I’ve gone blonde and I now have a Facebook account (for a year, actually). I know anarchist Anca would not agree with this, but people change. We evolve or we don’t. Things just fucking change. One thing that hasn’t changed is my constant swearing. I’ve had this blog for about seven years and it would be a damn shame to abandon it completely. I mean… I’ve written shit I’m proud of, I’ve been praised and I’ve been criticized. So…kinda like IRL. I don’t care, really. I am just grateful that my mom hasn’t brushed up on her English skills to understand my writing. I have had trouble with my folks because of articles on my blog. Those were the days…I was a rebel on the internet whilst others smoked, did drugs and went out partying. Blogging was my passion in college and I thought it would become my career as well. Well…it sort of did, but not really. I write on the blog for work, but it’s not quite the same. People seem to believe that that’s sooo easy and that they could do it too. My all means, please do! Take it off my hands so I can have more time for my personal one.

sailormoon16

I feel like I have neglected this side of my life. I mean, who still blogs in 2015? Vines and Snapchat are where it’s at, but I have this attachment to old and personal things and I like saying shit in paragraphs. I don’t know how long I’ll do this. I have started many projects. Some I abandoned, some broke my back (literally) and some weren’t interesting enough to continue. What inspired me to write today? First of all, I was bored and I have been taking too many naps lately. I needed to shake things up. Second of all, a friend of mine suggested a website that determines your level of English based on texts you write. I have to admit that boosted my self esteem quite a bit. Third of all, I still feel like this is what I want to do, regardless of what I was prepared for. Fourth on the list might be the fact that I’ve been listening to Panic! @ the disco and Paramore while writing this, so maybe my angsty early-twenties self felt inspired.

blogging-cardio-1

I miss reviewing stuff. I used to have a shit load of opinions of a lot of things: music videos, TV shows or just dumb fucks in the media. Looking back without any modesty at all, I have to admit that I was crushing it back then! I started some series, such as favourite youtubers and favourite TV shows. Where and why did that stop? I don’t know. I’ll blame it on my job, like every responsible adult does. I felt like talking about myself is boring. The hell it is!

If you know how to condiment your shit, people will eat it up!

Hold the corpse, please! April 6, 2012

Posted by Anca in The world I live in, Uncategorized.
Tags: , , ,
1 comment so far

“Esti ceea ce mananci” a fost unul dintre citatele pe care le-am urat pana acum ceva vreme; asta probabil pentru ca mancam o gramada de cacaturi care nu imi faceau deloc bine. Probabil ca inca mananc cateva din acele cacaturi. Sunt constienta de asta si incerc sa le elimin pe cat posibil. Am 6 luni de cand nu mai mananc carne si 2 luni de cand am renuntat si la peste si fructe de mare. Nu regret nimic. Singurul lucru pe care il regret e ca nu am renuntat mai din timp. De ce am trecut la vegetarianism? Din multiple motive: atat de sanatate, cat si de etica.

In primul rand, m-am documentat mai mult despre consumul de carne si ce am gasit m-a inspaimantat teribil. Impreuna cu o colega de munca, am zis ca nu mancam carne o saptamana pe luna, dupa ce am citit articolul “De ce nu mananc carne” de pe blogul Oliviei Steer. Am incercat asta si de atunci nu am mai atins carne. Ea inca mananca. Macar una din noi a reusit. Mi-am deschis singura ochii. A trebuit sa realizez ceva ce era evident de cand am aflat de unde vine carnea. Eu mancam cadavre! Cadavre congelate, dezghetate, prajite sau fierte. Tot cadavre erau! Nu am mai vrut sa iau parte in macelul asta.

In al doilea rand, de cand sunt mica ma bat cu pumnii in piept ca iubesc animalele si ca le vreau tot binele din lume. Abia la 23 de ani m-am trezit ca vreau sa fac ceva in sensul asta. Imi merit cateva perechi de palme, recunosc! Dar macar am avut revelatia asta acum. Nu vreau sa stiu ca un animal a trebuit sa moara ca eu sa mai traiesc o zi. Recomand celor care au dubii daca merita sa fii vegetarian sa se uite la “If slaughterhouses had glass walls, everyone would be a vegetarian”. E pe youtube. Dar nu e pentru cei slabi de inger. Eu recunosc ca am plans de parca imi vedeam cele mai dragi persoane ca sunt ucise cu sange rece. Acum ma bucur sa stiu ca mancarea mea nu a tipat inainte de a ajunge in farfuria mea. Dar, din pacate, asta nu opreste taiatul animalelor. Traim intr-o tara in care multa lume s-a nascut cu friptura la bot si care are un McDonald’s la scara blocului. E destul de greu sa educi generatii care stiu ca locul porcului e la masa de Craciun si a mielului pe masa de Paste. Sa nu intru in toata polemica mea despre religie, ca imi va sari si mai multa lume in cap. Tot ce pot sa spun ca toata treaba asta cu “sacrificiul” pentru hell knows what e o mare porcarie si o spalare de creier.

“TREBUIE sa mananci carne ca sa fii sanatos”…cine zice asta? Doctorii? Adica nemernicii care prescriu o gramada de medicamente care iti scurteaza viata? Nu, mersi! Prefer sa stau departe de cadavre prajite si sa mananc ceva care stiu ca nu a ranit nicio vietate. Polemica mea despre consumul de carne poate dura zile si nopti. Ma ingrijoreaza sanatatea familiei si a prietenilor apropiati. De restul oamenilor nu imi pasa atat de tare. Ce ma doare pe mine e ca multe animale nevinovate sufera pentru poftele altora. Sunt genul de persoana care daca vede un cersetor cu un caine infometat langa el, inclin sa ii dau cainelui de mancare, nu omului. That’s how I roll.

Mai multa pofta imi fac niste legume aromate la tigaie decat o friptura cu iz de deces.

Cica “Traieste-ti viata”… February 7, 2012

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , ,
1 comment so far

Multe s-au schimbat de cand am scris ultima data. In primul rand, nu mai am diacritice. Probabil pentru ca mi-e prea lene sa le activez pe noul laptop. In al doilea rand, chiar nu am avut ce sa mai scriu. M-am gandit ca de la ultima postare incoace chiar nu au mai fost cuvinte sa descrie ce mai fac.

Tot aud “Traieste-ti viata ta” si cred ca reflectez prea mult pe subiectul asta. Mai mult decat e cazul si probabil ar trebui sa aplic, nu sa cuget. Si sa nu incerc, ci sa fac. Dar…mai greu! Nu ma simt in stare sa compun maxime despre viata, pentru ca n-am maturitatea si experienta necesara. Intre timp, incerc sa nu proiectez o eu in varsta de 30 de ani care regreta ca nu a facut nu stiu ce in ultima vreme.

Mi-e dor de stat…de stat si relaxat, dar parca nu as da munca pe nimic in lume. Imi umple timpul, ma enerveaza, ma distreaza si ma relaxeaza. Pe de o parte, m-a si responsabilizat si m-a maturizat. Bine, the C-word e la el acasa si se pare ca greu ma lepad de el. Dar se pare ca nu ai cum sa inveti un caine batran trucuri noi (asta chiar suna fortat tradus).

In alta ordine de idei, daca tot imi promovez munca, vreau sa zic ca imi dedic timpul pentru documentare si scriere pe blogul Follow Me. Si da, as fi foarte recunoscatoare daca ar mai intra lumea sa citeasca ce scriu pe acolo. Chiar imi pasa cand vad ca si altora le pasa. Macar sa nu fi abandonat blogul personal fara rost. Yeah, I know! I kinda sold out! Dar e pentru o cauza buna.

Revenind la citatul din titlu, si anume “Traieste-ti viata!”… cum realizezi ca cineva nu si-o traieste? Ce face gresit si cum ar trebui sa schimbe asta? Cum respiri fara sa traiesti? Yes, Freud, I went there! Ce inseamna sa traiesti cu adevarat? Unde gresesc eu sau alte persoane cu aceleasi intrebari cretine? Poate voi gasi o urma de intelepciune in ceea ce ar spune 1-2 persoane care vad ca am mai scris ceva dupa 5-6 luni de pauza.

Stiu ca probabil tehnicile mele de scris au mers downhill, dar simteam nevoia de un mic update. Nu ca scuza pentru absenta, dar sa simt ca traiesc si am mai facut ceva…

Despre fetele proaste July 3, 2011

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , , , , , ,
2 comments

Titlul ar fi fost cu mult diferit dacă nu alegeam să mă cenzurez… Sunt convinsă că există foarte mulți băieți care au ajuns la capătul răbdării când îți aud prietenele zicând “Iubiiiiiiiiiii, vreau aia, vreau aia!” și eu, ca fată, îi înțeleg. Dar de ce în secolul al XI-lea încă presupunem că bărbatul/băiatul trebuie să facă totul în relație? Să cumpere chestii pentru amândoi, să îi aducă “prințesei” mici cadouri și atenții. Nu spun că nu e frumos ca el să facă asta, dar e și mai frumos ca gestul să se întoarcă.

Din păcate, cunosc astfel de specimene de fete proaste. Locuiesc la mai putin de 15 metri distanță de mine și consideră că dragostea adevărată costă bani și că e normal ca prietenul să te ajute (asta ca să nu spună “să te întrețină”). Bullshit la drumul mare! Bine, și ei sunt proști că acceptă asta și le e teamă că nu vei mai sta lângă ei dacă nu îți mai dau bani. Ca o persoană care vrea egalitate între sexe, nu mi se pare normal să ai pretenții să primești bani doar pentru că ești fată. E foarte frumos când primești o floare, un cadou mic, o ciocolată, dar nu e ceva ce ar trebui să se întâmple săptămânal! Ar trebui să se mai schimbe foaia din când în când și să le mulțumim și noi prietenilor noștri că sunt alături de noi și să le facem cadouri mai des de 2-3 ori pe an. Hai să ne imaginăm cât de stupid ar fi să auzim de la prietenii noștri “Iubiiiiiiiiiii, vreau aia!”…Cum sună? Unele fete se gândesc că numai ele au dreptul la replica asta. De ce să nu aibă și ei dreptul la un mic moft?

Inserați imagine scârboasă aici...

Nu mi se pare normal ca un membru al relației să facă toată munca. O relație e ca o echipă, iar membri săi se ajută reciproc pentru a crește împreună și pentru a deveni mai buni pe toate planurile. Nimeni nu întreține pe nimeni. De fapt, verbul “a întreține” a căpătat o conotație negativă pentru mine. A întreține o persoană ar avea de-a face cu a întreține curățenia. Ciudată legătură, dar așa mi-o imaginez eu.

E amuzant că atunci când fetele proaste nu sunt în nicio relație, încep să-și descrie partenerul ideal: cu bani, casă și mașină. Înțelegerea sau inteligența sunt de mult uitate. La naiba, unele nici la vârstă nu se mai uită! Da, Monica Gabor, tu ești une exemplu elocvent pentru asta!

Femeile și fetele ar trebui să muncească pentru ceea ce-și doresc și să fie suficient de deștepte încât să realizeze că nu au nevoie de nimeni să le ofere lucruri materiale în schimbul “iubirii adevărate”. Pentru acele fete:

De câți prieteni ai nevoie în viață? June 12, 2011

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , , ,
3 comments

Mama îmi spunea că dacă numarul prietenilor depășește numărul degetelor de la o mână, ceva e dubios. Nu că mi-aș face probleme de genul ăsta, dar m-a pus pe gânduri. Când devine un prieten o simplă cunoștință? Când nu se mai ține legătura ca înainte, când intră în alte cercuri de oameni și tu nu te încadrezi în acea categorie… se pare că prietenii nu vin cu o garanție pe viață.

Oamenii tind să îi trateze pe cei de lângă ei ca pe ceva firesc, gratuit, care oricum ar trebui să fie acolo. Nu e normal. Știu că sună stupid să zici asta zilnic, dar nu strică să îți reamintești cât de norocos/ norocoasă ești că e cineva acolo să asculte ce ai de zis și că chiar îi pasă de gândurile și opiniile tale. Pentru puținele (1-2 sau poate 3) prietene pe care le mai am sunt mai mult decât recunoscătoare. Nu ne vedem pe cât de des ar trebui, dar ne străduim. Am o curiozitate personală… după câți ani de prietenie e ok să jignești o persoană? După teoria mea, niciodată nu e ok să jignești, în special “la nervi”.

De când am venit în București am fost percepută ca o persoană care își face ușor prieteni și e foarte sociabilă, dar adevărul e undeva la mijloc. Mie mi-ar plăcea să mă pot baza pe oameni, dar e destul de greu, pentru că mulți sunt programați să te uite sau să dezamăgească. Nu știu dacă e un defect din fabrică sau doar dacă eu am avut de-a face cu astfel de “modele”. Poate e ușor să te atașezi de oameni cu care pari să ai multe în comun, dar e mult mai greu să ții de acea legătură care ai impresia că s-a format.

Oamenii se schimbă. Circumstanțele, mediul și ceilalți oameni pe care îi cunosc ajung să îi schimbe. Pe unii în rău, pe alții în bine. Dar dacă oamenii se schimbă, se schimbă și legătura dintre ei. Nu mai suntem acei copii care se uitau la sitcomuri pe care acum le înțelegem diferit. Acum nici nu ne mai uităm la sitcomuri împreună pentru că nu mai avem aceleași gusturi. Așa e normal să se întâmple?

Acum ceva vreme am scris un articol despre prietenele mele, cu care nu mai sunt de acord. Nu mai simt aceleași lucruri pentru acele persoane. Unele au disparut din viața mea, altele au rămas și una m-a dezamăgit profund. Simt că exact atunci când lauzi o persoană, parcă simte că are voie să-ți greșească. De unde au luat logica asta? Dacă cineva mi-ar zice ceva de bine, aș vrea să îi demonstrez că merit acea apreciere nu să mă cac pe ea de laudă!!!

Nu am să mai bat câmpii prea mult. Și așa…mai citește cineva ce scriu eu? Vroiam să subliniez că nu trebuie să ne batem joc de oamenii care ne vor binele. Nu trebuie să ne credem mult mai importanți decât persoana cu care suntem prieteni. Suntem prieteni, suntem pe picior de egalitate.

Păcat că uneori singurii prieteni de care poți fi sigur că nu vei fi dezamăgit sunt animalele și prietenii imaginari. Mai sunt și unele excepții…Voi posta o poză cu cel mai vechi prieten al meu. Suntem prieteni de suflet de 15 ani și nu ne-am certat niciodată…

Câte ceva despre respectul reciproc November 12, 2010

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , ,
add a comment

Știu că am mai insistat de ceva ori pe tema imperfecțiunilor, dar de data asta vreau să mă iau de oamenii care își bat joc de alții cu defecte fizice care nu pot fi controlate. Dacă oamenii ăștia sunt adulți,atitudinea lor e absolut prostească și nepotrivită vârstei. Culmea, au și o poziție care impune respect. Acum eu mă întreb: cum să impui respect dacă nu-l oferi?

Când vezi un om care are un defect fizic pe care nu vrea/ nu poate/ nu are bani să-l repare sau să-l corecteze, nu-l ridiculiza! Suntem în era acceptării reciproce. Bârfa și batjocura sunt josnice. În astfel de cazuri nu știu de cine mi-e mai milă. De cel ridiculizat sau de cel care își bate joc. E trist să vezi pe cineva că râde de ceva care nu e amuzant. E ca și cum s-ar râde de o persoană cu o cicatrice de la o anumită operație sau de o persoană cu strabism. Mi-e silă de oamenii care nu se pun nici măcar o clipă în locul celui ridiculizat. Probabil că mulți râd de el/ea. De ce să nu dăm dovadă de mai multă compasiune? Sau nici măcar atât! De ce să nu-i tratăm ca pe noi înșine? Te simți că ai făcut un lucru bun și că poate l-ai scutit și pe omul acela de jena cu care pare să-și ceară scuze pentru cum arată.

Dar, din păcate, nu mulți oameni gândesc așa. Probabil pentru că eu sunt conștientă de imperfecțiunile mele și știu că nu mi-aș bate niciodată joc de cineva cu un mic defect. Nici măcar nu m-aș uita ciudat și apoi să mă duc într-o sală să râd de el/ea. Mă simt mândră de asta. Păcat că alte persoane nu cred în respectul reciproc.

Nu spun că nu aș jigni niciodată pe cineva. Dacă cineva mă jignește pe mine, îl jignesc și eu, dar, din principiu, nu mă iau niciodată de aspectul fizic. Dacă un om arată într-un fel anume, nu e vina sa. În schimb, dacă are un caracter infect, nu mi-e rușine să mă iau de defectul ăsta atât timp cât nu zic nimic de vreun defect de ordin fizic. Pentru că nu e cinstit și nu el/ea a ales să fie așa, dar și-a ales caracterul. Pentru un caracter infect oricine merită jignit. Dar pentru o imperfecțiune de ordin fizic…atunci ar trebui să știm să tăcem din gură!