De câți prieteni ai nevoie în viață?

Mama îmi spunea că dacă numarul prietenilor depășește numărul degetelor de la o mână, ceva e dubios. Nu că mi-aș face probleme de genul ăsta, dar m-a pus pe gânduri. Când devine un prieten o simplă cunoștință? Când nu se mai ține legătura ca înainte, când intră în alte cercuri de oameni și tu nu te încadrezi în acea categorie… se pare că prietenii nu vin cu o garanție pe viață.

Oamenii tind să îi trateze pe cei de lângă ei ca pe ceva firesc, gratuit, care oricum ar trebui să fie acolo. Nu e normal. Știu că sună stupid să zici asta zilnic, dar nu strică să îți reamintești cât de norocos/ norocoasă ești că e cineva acolo să asculte ce ai de zis și că chiar îi pasă de gândurile și opiniile tale. Pentru puținele (1-2 sau poate 3) prietene pe care le mai am sunt mai mult decât recunoscătoare. Nu ne vedem pe cât de des ar trebui, dar ne străduim. Am o curiozitate personală… după câți ani de prietenie e ok să jignești o persoană? După teoria mea, niciodată nu e ok să jignești, în special “la nervi”.

De când am venit în București am fost percepută ca o persoană care își face ușor prieteni și e foarte sociabilă, dar adevărul e undeva la mijloc. Mie mi-ar plăcea să mă pot baza pe oameni, dar e destul de greu, pentru că mulți sunt programați să te uite sau să dezamăgească. Nu știu dacă e un defect din fabrică sau doar dacă eu am avut de-a face cu astfel de “modele”. Poate e ușor să te atașezi de oameni cu care pari să ai multe în comun, dar e mult mai greu să ții de acea legătură care ai impresia că s-a format.

Oamenii se schimbă. Circumstanțele, mediul și ceilalți oameni pe care îi cunosc ajung să îi schimbe. Pe unii în rău, pe alții în bine. Dar dacă oamenii se schimbă, se schimbă și legătura dintre ei. Nu mai suntem acei copii care se uitau la sitcomuri pe care acum le înțelegem diferit. Acum nici nu ne mai uităm la sitcomuri împreună pentru că nu mai avem aceleași gusturi. Așa e normal să se întâmple?

Acum ceva vreme am scris un articol despre prietenele mele, cu care nu mai sunt de acord. Nu mai simt aceleași lucruri pentru acele persoane. Unele au disparut din viața mea, altele au rămas și una m-a dezamăgit profund. Simt că exact atunci când lauzi o persoană, parcă simte că are voie să-ți greșească. De unde au luat logica asta? Dacă cineva mi-ar zice ceva de bine, aș vrea să îi demonstrez că merit acea apreciere nu să mă cac pe ea de laudă!!!

Nu am să mai bat câmpii prea mult. Și așa…mai citește cineva ce scriu eu? Vroiam să subliniez că nu trebuie să ne batem joc de oamenii care ne vor binele. Nu trebuie să ne credem mult mai importanți decât persoana cu care suntem prieteni. Suntem prieteni, suntem pe picior de egalitate.

Păcat că uneori singurii prieteni de care poți fi sigur că nu vei fi dezamăgit sunt animalele și prietenii imaginari. Mai sunt și unele excepții…Voi posta o poză cu cel mai vechi prieten al meu. Suntem prieteni de suflet de 15 ani și nu ne-am certat niciodată…

3 thoughts on “De câți prieteni ai nevoie în viață?

  1. Oana says:

    Din pacate, timpul ala liber pe care il aveam ca se ne vedem sau sa vorbim cu prietenii n-o sa-l mai avem niciodata. Suntem oameni mari, cu responsabilitati si servicii.😦 Asa ca trebuie sa ne multumim cu ore rupte din somn sau din alte treburi, cu intalniri planuite cu doua luni inainte de a se materializa etc.
    Dar din punctul meu de vedere, e mare lucru sa te poti intalni cu un prieten o data la cateva luni si sa simti aceeasi apropiere de parca v-ati vazut ieri. Si tu esti o astfel de prietena pentru mine.🙂
    Sunt si oameni care de dezamagesc, e inevitabil. Gandeste-te mereu ca pierderea e a lor, nu a ta.😉

  2. ochysory says:

    În primul şi-n primul rând, să fie clar, eu îţi citesc cu fidelitate blogul şi mi-aş dori să scrii mai des… În al doilea rând, ai dreptate că uneori ne îndepărtăm de prieteni, dar nu cred că intenţionat, ci din cauza “căcatului” de viaţă, cum i-ai fi spus tu :p, care nu ne mai lasă prea des să ne bucurăm de cei din jur, din cauza obligaţiilor socio-profesionale care s-au extins de la an la an, făcându-ne nişte sclavi în propia viaţă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s