It was “Friday! Friday!”

And so the Black Plague has ended! The infamous “Friday” video by Rebecca Black has been taken down because the record lable wasn’t making any money off of the song. The video had gotten to 167 million views before it was taken down. The song was famous for all the wrong reasons. When people typed “worst song ever” on youtube, they would find Rebecca Black’s song as their first search result.

I feel like the Rebecca Blackapolipse was like 2012: it will pass and we’ll survive it. I admit that it was a very popular and funny song, but let’s all admit that Katy Perry’s “Last Friday night” kicked ass! Besides the amazing video, the song is beyond catchy and doesn’t have stupid lyrics that state the obvious  like “Yesterday was Thursday…”. Anyway, I think this was prone to happen one day or another. Rebecca Black wouldn’t have liked to be known only for being a Friday girl. I don’t even think she’ll ever sing again after this. The fact that she made a cameo in Katy Perry’s video really boosted her immage.

Maybe the kid can sing. We’ll never get to know; maybe after she’ll change her record label. It’s too bad she had to undergo all that cyber-bullying for what has become the most popular and annoying song in history. All in all, we have “Last Friday Night” to show us how a Friday song really goes!

 

Of course, choosing between the front and back seat can give you headaches. It was a funny thing to sing about. Pop music will never cease to amaze me. You can sing about how much you love a certain day of the week or an item of clothing. Now it’s time for Jenna Rose to take down her music video for…any of the horrible songs that she’s made.

Since it’s still Friday, I find it weird how all the songs that come up in my playlist talk about Friday. By far my favourites are “Friday I’m in love” by The Cure and “What’s my age again” by Blink 182 ( “I took her out…It was a FRIDAY night…”). In other Friday news, I’m happy that all my summer Fridays will be free! So let’s celebrate this fifth glorious day of the week with one of the best songs out there:

Advertisements

De câți prieteni ai nevoie în viață?

Mama îmi spunea că dacă numarul prietenilor depășește numărul degetelor de la o mână, ceva e dubios. Nu că mi-aș face probleme de genul ăsta, dar m-a pus pe gânduri. Când devine un prieten o simplă cunoștință? Când nu se mai ține legătura ca înainte, când intră în alte cercuri de oameni și tu nu te încadrezi în acea categorie… se pare că prietenii nu vin cu o garanție pe viață.

Oamenii tind să îi trateze pe cei de lângă ei ca pe ceva firesc, gratuit, care oricum ar trebui să fie acolo. Nu e normal. Știu că sună stupid să zici asta zilnic, dar nu strică să îți reamintești cât de norocos/ norocoasă ești că e cineva acolo să asculte ce ai de zis și că chiar îi pasă de gândurile și opiniile tale. Pentru puținele (1-2 sau poate 3) prietene pe care le mai am sunt mai mult decât recunoscătoare. Nu ne vedem pe cât de des ar trebui, dar ne străduim. Am o curiozitate personală… după câți ani de prietenie e ok să jignești o persoană? După teoria mea, niciodată nu e ok să jignești, în special “la nervi”.

De când am venit în București am fost percepută ca o persoană care își face ușor prieteni și e foarte sociabilă, dar adevărul e undeva la mijloc. Mie mi-ar plăcea să mă pot baza pe oameni, dar e destul de greu, pentru că mulți sunt programați să te uite sau să dezamăgească. Nu știu dacă e un defect din fabrică sau doar dacă eu am avut de-a face cu astfel de “modele”. Poate e ușor să te atașezi de oameni cu care pari să ai multe în comun, dar e mult mai greu să ții de acea legătură care ai impresia că s-a format.

Oamenii se schimbă. Circumstanțele, mediul și ceilalți oameni pe care îi cunosc ajung să îi schimbe. Pe unii în rău, pe alții în bine. Dar dacă oamenii se schimbă, se schimbă și legătura dintre ei. Nu mai suntem acei copii care se uitau la sitcomuri pe care acum le înțelegem diferit. Acum nici nu ne mai uităm la sitcomuri împreună pentru că nu mai avem aceleași gusturi. Așa e normal să se întâmple?

Acum ceva vreme am scris un articol despre prietenele mele, cu care nu mai sunt de acord. Nu mai simt aceleași lucruri pentru acele persoane. Unele au disparut din viața mea, altele au rămas și una m-a dezamăgit profund. Simt că exact atunci când lauzi o persoană, parcă simte că are voie să-ți greșească. De unde au luat logica asta? Dacă cineva mi-ar zice ceva de bine, aș vrea să îi demonstrez că merit acea apreciere nu să mă cac pe ea de laudă!!!

Nu am să mai bat câmpii prea mult. Și așa…mai citește cineva ce scriu eu? Vroiam să subliniez că nu trebuie să ne batem joc de oamenii care ne vor binele. Nu trebuie să ne credem mult mai importanți decât persoana cu care suntem prieteni. Suntem prieteni, suntem pe picior de egalitate.

Păcat că uneori singurii prieteni de care poți fi sigur că nu vei fi dezamăgit sunt animalele și prietenii imaginari. Mai sunt și unele excepții…Voi posta o poză cu cel mai vechi prieten al meu. Suntem prieteni de suflet de 15 ani și nu ne-am certat niciodată…