Long time no bloggin’…teacher and proud of it!

Wow! Am stat eu atâta fară să-mi exprim frustrarea legata de ceva anume? Ce s-o fi întâmplat cu mine? Am intrat azi să văd cât de mare fail e blogul meu la vizualizări și am fost șocată să văd că articolele mele în engleză încă au mare căutare. Mă bucur, ce să zic? De când n-am mai intrat pe wordpress, s-a schimbat și layout-ul!

Ce n-aș da să mai scriu articole gândite, șlefuite și super-documentate… păcat că nu am timp. Singurele chestii pe care le pot dezbate sunt condiționalele de tip 2 și 3 și explicarea diferenței dintre ele. Da, sunt maniacă cu gramatica limbii engleze și nu accept ca cei pe care îi învăț EU să nu le știe. Am descoperit cât de mult îmi iubesc actuala profesie (da, profesie și nu meserie). Eu n-am fost genul de om care să se atașeze de copii. Nu-mi plăceau copiii nici măcar când eram eu copil, dar în 8 luni de când lucrez cu ei, îmi sunt dragi ca și cum ar fi ai mei. Bine, logic că nu toți, mă refer aici la cei care vor ceva de la viață în afară de  “distracțieeeeeeeeeeeee frateeeeeeeeeeeeeee”!

De la început am fost de acord că a fi profesor mă va pregăti pentru rolul de viitor părinte și îmi va perfecționa cunoștințele de limba engleză. Acum realizez că sunt mai mult decât un robot care e programat să te învețe diferența dintre Past Simple și Past Perfect. Sunt un educator cu jumătate de normă. Unii copii chiar au ajuns să spună “Miss, venim și la anul, dar vrem să facem tot cu dvs…” Cum să nu te simți copleșită de astfel de cuvinte? Mi-e foarte drag de ei (de cei mici în mod special).

Ieri s-a oranizat examenul Young Learners of English. A fost copleșitor să știu că din 16 copii înscriși, 9 sunt de la grupele mele. Sunt mândră de ei că au avut suficient curaj să de acest examen. Au între 8 și 11 ani și s-au descurcat onorabil pentru primul examen de genul ăsta. Nu mă așteptam! Aveam încredere în ei, dar și un car de emoții. Abia aștept rezultatele! Păcat că va dura o lună până își primesc diplomele cu punctajul pe ele.

Sinceră să fiu, mă simt schimbată în bine de experiența de a fi profesor. Am căpătat mai multă răbdare, sunt mai “umană”, mă bucur mai mult la o vorbă bună pentru că știu că vine de la un copilaș cu suflet curat. Partea negativă e interacțiunea cu adolescenții. A fi profesor la niște adolescenți cu tupeu e mai greu decât să convingi rechinii să devină vegetarieni. Au mereu ceva ce-i distrage, nu pot fi atenți și nu foarte mulți pricep teoria din prima. Cum să le fi pe plac? Cum să învețe cu drag? Dacă e un profesor care citește asta, sfaturile sunt bine-venite!:)

All in all… îmi era dor de blog. Simt că stilul meu de a scrie se va schimba radical. Da, va fi rar și diferit. Sunt om cu responsabilități care nu are timp să se lege de orice căcat (mereu:D).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s