I’m not dead, I just don’t have a life! Plus: uncle Bonus!

Mă uitam la data ultimei postări și când am văzut “25 iulie”, m-am speriat că lumea va crede că am acum o viață palpitantă și am renunțat la blog. Nu, nu am avut o viață palpitantă și nici nu am murit. Pur și simplu nu am avut net de când m-am întors din București. O prietenă mi-a spus pe twitter să mai scriu că îi e dor de balivernele mele. Evident, asta e traducerea mea, ca ea e mult mai drăguță și finuță de atât. Aș fi scris. Am avut idei geniale care au apărut fix când nu am avut posibilitatea să stau mai mult de o oră la un calculator. Și în plus, calculatorul respectiv nu avea diacritice și deja m-am format să scriu așa.

Despre ideile geniale: pe cât de repede au venit, la fel de repede m-au și părăsit. Aș fi putut face lejer un document word și să dau copy paste pe blog, dar parcă nu mai era la fel. Poate ziua următoare nu aș mai fi simțit la fel sau nu aș mai fi îmbrățișat ideea aia la fel de tare.

Ziceam mai sus că m-am întors din București. Am stat două săptămâni în așteptarea unui răspuns. Cineva (a se citi un dobitoc de unchi) care lucrează la radio mi-a promis că se va interesa de un loc de muncă în domeniu pentru mine. Și a zis să îl sun în două săptămâni să aflu dacă a rezolvat ceva. Țin să menționez că omul ăla nu a dat un telefon nici după cele două săptămâni. Îl tot sunau bunicii mei să îl întrebe de sănătate, că doar e ruda lor. Un idiot omul, nu a rezolvat nimic, pentru că nici nu a întrebat. Eu când m-am întâlnit cu el să-i spun povestea mea de jale că nu am de muncă, i-am menționat că nu aș vrea să mă întorc în Vâlcea, pentru că nu am ce face cu jurnalismul acolo. El chiar a fost de acord cu mine. Toate bune și frumoase.

Zilele trecute am fost pe la bunici, care pareau foarte zgarciți la vorbă cu mine. La un moment dat, mama mă ceartă pentru o chestie pe care am zis-o, cică. “Cum i-ai zis măi ăluia, că nu vrei să te întorci în mizeria aia de provincie?”…În momentul ăla îmi veneau în minte toate cuvintele pe care nu le poți pronunța la televizor. Nu mi-am permis să vorbesc așa cu un moș cu concepții comuniste, cu o persoană pe care abia am văzut-o pentru prima dată și cu un unchi. Nenea ăla era combinația celor trei atribute, plus faptul că era un snob. Eu tocmai îmi adunam fața de pe jos după ce am auzit-o pe maică-mea acuzându-mă că am spus chestia aia (eu pot vorbi și mai urât, dar mi-e rușine de familie). Toate ca toate, ea nu m-a crezut, și acum eu sunt cea care și-a dat cu șutul la marea carieră în presă.

Un alt unchi care mi-a făcut o groază de draci a fost ăla care mi-a închiriat apartamentul cu o sumă nesimțită, la fel ca și rudele de gradul întâi sau doi. Apoi când urma să plec pentru că nu mi-am găsit de muncă în București, îmi scotea ochii că a mobilat apartamentul pentru mine și că l-am încurcat…de câte ori n-am mai auzit textul ăsta! Acum urmează să îmi aducă bagajele pe care eu nu le-am putut căra la plecare (așa e când n-ai mașină și nici oameni pe care să te bazezi). Mă rog să mi le aducă întregi. Abia aștept să le primesc sănătoase și complete și să nu mai aud de unchi.

De acum încolo,  dacă îi spun cuiva că e ca un unchi pentru mine, e ca și cum i-aș spune că e inutil sau nesimțit. O nouă înjurătură familiară, care nu jignește decât subliminal și care poate fi confundată cu o dovadă de afecțiune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s