Te iubesc și nu te pot părăsi!

Am fost împreună din septembrie 2008 și ai fost mereu alături de mine. Tu știai mereu când am o problemă cu babele la care am stat în gazdă, te țineam la curent cu ce muzică/seriale/desene prefer și îți spuneam care sunt pizdele proaste care mă enervează. Datorită ție, aceste mesaje au ajuns mai departe la oameni: prieteni, colegi sau necunoscuți care se arătau interesați de subiectele respective. Când am câștigat diverse premii, ai fost acolo pentru mine. Ba mai mult, datorită faptului că tu exiști eu am câștigat acele premii. Îți mulțumesc!

Tu m-ai înțeles indiferent în ce limbă comunicam. Fie că își vorbeam despre Lady Gaga, Tila Tequila sau Miley Cyrus, tu m-ai lăsat să dau frâu liber imaginației. Nu m-ai judecat niciodată și pentru asta te iubesc! M-ai lăsat să fac ce vreau. Am apreciat asta… Nu te-ai supărat când îmi făceam alte planuri. Deși nu am stat împreună foarte mult timp, ai decis că merit și eu o pauză și erai convins că tot la tine mă întorc. Și ai avut dreptate! M-am întors de fiecare dată.

Acum am pe altcineva. Nu sunt atât de fericită pe cât credeam. Chiar dacă am transpus toate amintirile pe care le-am avut cu tine în noua relație, nu e la fel. El nu mă înțelege când îi vorbesc în engleză. La o adică, simt că vrea să-mi și interzică engleză. E foarte patriot și ține la limba română. Poate nu vreau să vorbesc numai în engleză! De ce nu înțelege asta? De ce nu a putut fi internațional, cum ești tu? Simt că nu va dura prea mult relația asta. Nimeni nu se compară cu tine!

Acum am o relație cu o perioadă prestabilită: un an de zile. După ce expiră perioada asta, eu trebuie să-l plătesc ca să-mi fie alături. Nu e corect! Tu niciodată nu mi-ai cerut ceva în schimb. Nu există iubire remunerată!

Noi vom fi mereu împreună! Să crezi când îți spun asta…

(scrisoare deschisă blogului meu)

10 thoughts on “Te iubesc și nu te pot părăsi!

  1. Raluca says:

    M-ai speriat!!!! Am crezut ca te-ai despartit de Vlad in saptamana asta, cat n-am vorbit si ca aveai, pe ascuns, pe altul…. Fie-ti mila de mine, nu-mi mai da asa emotii, ca sunt epuizata de licenta…

    Doamne, mi-ai dat lumea peste cap, pentru cateva secunde!

  2. button says:

    chiar daca nu am citit si posturile trecute [imi pare rau], postul acesta mi s-a parut extrem de frumos! mi s-a facut pielea de gaine cand l-am citit! felicitari😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s