Plec. Hai pa!

Așteptam de mult momentul ăsta! Pentru două săptămâni dispar de pe meleagurile manelistice (și nu mioritice, pentru că toate ovinele se vor sacrifica de Paște) în schimbul aerului curat de Italia. Las plictiseala și stresul acasă și mă voi îndopa cu paste, pizza și prosciutto. Dacă vedeți că o vacă va coborî din avion pe 12, veți ști că m-am întors acasă!

Mă amuză teribil cum nu ai voie să iei multe chestii cu tine pe avion ca să nu fi suspect de acte de terorism. Chestia asta începe să pună tot ce am în bagaj sub semnul întrebării. Oare placa de păr e menită să sugrume pe cineva? Oare penseta și cerceii vor înțepa mortal pe cineva? Dacă e să punem așa problema, mă gândesc că și o simplă bluză poate reprezenta un pericol. Dacă i-o pui cuiva peste cap, omul nu mai vede, crede că a orbit, se împiedică, se lovește și tu ești cel care l-a terorizat. Așadar, orice avem în bagaje reprezintă un pericol care dă de gol teroristul din noi. Ciudat cum teroriștii sunt așteptați să apară doar pe avioane. Adică nu e la fel de cool să terorizeze cineva și un tren sau un autocar? Nu înțeleg de ce pe avion se iau astfel de măsuri. Nu-i nimic, mă conformez!

Îmi aduc aminte că prima oară când am mers cu avionul mi se spunea să am grijă la turbulență. Doamne, eu am și adormit. Numai turbulență nu am simțit. Nu cred că mai am răbdare până marți. Aș pleca de acum. Mi s-a luat să tot aștept. Nu pot avea răbdare până marți.

Era să zic o mare prostie, și anume că nu o să-mi fie dor de nimeni și nimic. O să-mi fie dor de Oana, Raluca și Corina, dar ne vom vedea imediat după ce mă întorc și ne mai poke-uim pe facebook, ca să nu ne simțim lipsa. Că tot am adus aminte…LA MULȚI ANI, CORINA! Să fii sănătoasă și bine ai venit în rândul oamenilor de 21 de ani!

Cam atât pe ziua de azi și pe luna asta. Nu cred că o să mai postez de acolo pe blog, dar poate mai zic una-două impresii pe twitter.

See you in a fortnight!

2 thoughts on “Plec. Hai pa!

  1. Coryna says:

    Ms fetelor. Va iubesc mult mult mult :*

    Distractie placuta in Italia! Sa profiti si sa te bucuri de orice moment petrecut acolo! Noi o sa te asteptam ;))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s