Cum adică mai sunt 5 săptămâni?

Dacă Oana nu trăgea un semnal de alarmă, nu cred că mă agitam în halul ăsta acum. Facultatea se termină și eu am ajuns la concluzia că nu am făcut absolut nimic util în ăștia trei ani. Licența bate la ușă, viitorul îmi spune “Scuze, dar nu mai avem posturi valabile!”, iar mama zice “Lasă masterul, treci la muncă!”. Niciunul din factorii ăștia nu ține (mersi Dyna pentru corectare) cu mine. Niciunul nu-mi spune și mie să mai copilăresc și să mă mai uit a zecea oară la rând la Sailor Moon pentru că mâine e o zi lejeră și am tot timpul din lume pentru tot ce vreau să fac.

N-am să bălăcăresc facultatea, pentru că, de când cu seminarul de Jurnalism Online, postările mele devin și mai expuse și e mai bine să fiu mai discretă. Și totuși, domne! Prea puțin timp la dispoziție pentru licență! BAC-ul, admiterea și alte examene au cerut mult timp de pregătire, simulări (ca să n-o dăm în bară), recapitulări și alte preludii intelectuale. Licența o să vină și o să zică “Hai! Maturizează-te și termină facultatea!”. Pe cât mi-aș dori să pot spune că sunt pregătită și că abia aștept să fac ceva cu viața mea, pe atât de fricoasă sunt.

Da, vreau serviciu care să mă ajute să supraviețuiesc, dar parcă nu așa repede. Dacă mai era încă un an de stat, era divin! Nu sunt suficient de matură, dar sunt îndeajuns de conștiincioasă. Poate că asta mă va ajuta. Ideea e că mă gândesc câte “Don’t call us, we’ll call you” va trebui să aud. Nu doar când vrei să te angajezi, dar eu am pățit-o cu stagiul de practică. Adică eu vin să le fac munca pe moca și să mă formez profesional și ei îmi bagă textul de mai sus. Cum naiba funcționează sistemul ăsta? 

Acum un an jumate, “mari jurnaliști” (mulți fără studii) spuneau unor grup de studenți că nu au nicio șansă, că sunt niște ratați și altele. Noi trebuia să zâmbim și să aplaudăm la finalul prelegerii lor. Am înțeles că sunteți toți atât de grozavi, dar v-aș da un sfat prietenesc să vă pensionați odată și să lăsați loc și tinerelor speranțe, că tot ne numiți așa, mai mult sau mai puțin ironic.

Revenind la subiectul principal: mai sunt 5 săptămâni din 3 ani. Într-adevâr, nu am realizat ceva notabil în anii ăștia, dar am cunoscut oameni interesanți, plăcuți, scârbe de oameni, acrituri și nesuferiți. De asemenea, mi-am făcut prietene de nădejde, cărora le sunt foarte recunoscătoare. Se știu ele, nu le mai enumăr aici.

Contrar Bau-Bau-ului de sub pat, Bucureștiul nu e atât de groaznic. Nu-l iubesc, dar nici nu-l urăsc. Cert e că după 19 ani în Vâlcea, aveam nevoie de un suflu nou. Poate după vreo încă 3-4 ani de București, o să simt nevoia unui nou suflu, și anume altă țară. Fiecare lucru la timpul lui. Până una-alta, am nevoie de reamintiri că vine licența și că ar trebui să pun dracului mâna pe carte!

Și nu, n-am murit! Doar că nu mă mai ducea capul să scriu un articol inteligent!

3 thoughts on “Cum adică mai sunt 5 săptămâni?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s