Vocea aia pe care o faci…știi tu care

Ați remarcat că atunci când citați pe cineva care v-a zis ceva ce nu v-a convenit, folosiți o voce absolut ridicolă? Eu mi-am dat seama recent de treaba asta și râd de fiecare dată când realizez. Chestia asta mi se întâmplă foarte des atunci când gazda mea, de exemplu, îmi spune ceva ce nu îmi convine iar eu povestesc prietenilor treaba asta. În mod obligatoriu încep imitația cu o interjecție pe un ton înalt și foarte ironizant. Dacă nu am ingredientul ăsta, nu pot să explic în cuvinte cât de tare m-a deranjat ce mi-a spus. De asemenea, vorbesc peltic, ca și cum toată lumea care ne enervează sună în modul ăsta.

Ca să fie clar…nu am nimic cu oamenii care vorbesc peltic. Chestia asta mi se pare foarte drăguță și haioasă. Doar că am observat că mai multe persoane au tonul ăsta atunci când citează pe cineva care a spus ceva ce lor nu le-a convenit. Cel mai penibil e când o persoană din grup te imită pe tine iar tu ești de față și trebuie să zâmbești la imitația respectivului. Ok, gluma-i haioasă, dar nu te referi la persoanele de față, mai ales când ești într-un grup. Gândește-te cum te-ai simți tu! Dacă te imită cineva când nu ești de față măcar nu-i atât de penibil și nu-ți râde nimeni în nas.

Nu știu dacă ați observat, dar citările respective încep ceva de genul “A! (a se interpreta ca interjecție enervantă)…că cică…”. Pe cât de ciudat mi se pare, și eu mai folosesc formula asta. Data viitoare ar trebui să fiu mai atentă. Sună chiar aiurea dacă stai să o iei cuvânt cu cuvânt. E greu de analizat și arată foarte ciudat când e scris.

În fiecare zi aud sau citez eu însămi pe tonalitatea asta. Poate fac asta pentru că am nevoie să adaug mai multă profunzime situației și am nevoie să subliniez cât de tare m-a iritat persoana respectivă. E ca un fel de mică răzbunare. “Dacă tu ai fost iritant(ă) odată, crezi că eu nu pot fi?”…și treaba asta se petrece în mod inconștient. Nu vrei să-i faci nimeni niciun rău, doar ai nevoia să te descarci pocindu-i modul de a vorbi. Asta pentru amuzamentul tău și al celor din jur care, dintr-o dată, te privesc ca pe un entertainer. Tu te descarci, ei se amuză cu povestirea și interpretarea ta a personajului negativ al poveștii. O mână o spală pe alta, aparent.

Cât de haios mi s-ar părea următorul scenariu: Tu să imiți pe cineva cu vocea “aceea”, iar el/ea să stea în spatele tău fără ca să știi asta și să audă. Cum ieși din situația asta? Când el/ea te întreabă “Eu chiar așa am vocea?”, tu cum îi răspunzi? Te fâstâcești, transpiri, te agiți, schimbi subiectul sau îi spui în față că te deranjează fazele pe care ți le face?

Aștept răspunsuri mai jos.

2 thoughts on “Vocea aia pe care o faci…știi tu care

  1. Raluca says:

    In liceu, un coleg il imita pe proful de filosofie si a fost prins de directoare, careia nu i-a fost greu sa recunoasca “personajul” interpretat (era singurul prof schiop din toata scoala). In plus, era singurul care ne indica lucrurile cu degetul mijlociu si nu cu aratatorul (asta ti-o zic asa, de amuzament:p).
    In orice caz, era sa se lase cu pipi pe bietul baiat si cu o nota scazuta la purtare, dar toate povestile au happy end.

    Te pup!!!

  2. oana says:

    :))
    Tata are un mod absolut fenomenal de a o imita pe bunica. Si chiar seamana (problema de care spui tu nu prea are cum sa apara aici, ca bunica nu prea mai aude). Foarte amuzant a fost cand l-a imitat pe un vecin cu aceeasi voce cu care o imita pe bunica, am fost foarte confuza. =))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s