Dear mom and dad, please send money…

Nu am fost niciodată un coinac râzgâit, dar am realizat că nu am zis niciodată ceva drăguț despre părinții mei pe blog. Având în vedere că tocmai m-am întors de acasă ieri, de ce să nu le dedic un post pe blog? Așa, că m-au primit pe acasă.

Mama mea ruleză. Ne facem draci reciproc, dar nu îi port pică pentru nimic. Hey, cine altcineva m-ar fi suportat pe mine 12 ore de travaliu? Nu oi fi fost eu rezultatul mult așteptat, dar măcar nu a vrut să mă trimită înapoi (v-ați prins voi!). Mama m-a învățat că  “Fă!”  poate fi un alint foarte drăguț între prietene și o legătură unică între mamă și fiică. Nu-mi amintesc ca mama să fi plâns vreodată pentru mine. Mereu îmi spunea: “puteai mai mult”. Cred că ei îi datorez lipsa încrederii în sine. Thanks, mum! You rock! (*joking*).

Tata a fost cel care mi-a ales numele. Cum să nu-l iubesc? Îl iubeam și mai mult dacă mă lăsa cu un singur prenume. I’m just sayin’…Glumeam, normal că-l iubesc pe tata. El era cel care mă scotea mereu prin parc duminica și îmi spunea că o să fiu o mare jurnalistă. Încă îmi țin pumnii pentru partea a doua a dorinței sale pentru mine. Revenind la partea cu numele, chestia asta  mi s-a părut foarte tare. A aprins el radioul și a auzit o crainică : “Bună seara! Sunt Anca Petrescu și vă prezint știrile zilei!”. Ține-te bine, tată, într-o bună zi o să reauzi treaba asta. Să treacă criza și mă pun pe picioare.

Mereu am glumit cu ai mei: “Când ați văzut ce copil frumos și deosebit sunt eu, v-ați gândit să mai faceți unul. După ce s-a născut frati-meo, v-ați oprit, nu?”. Nu au știut de glumă și m-au făcut nesimțită. Deh, you live with it! Nu am fost niciodată cea mai bună soră. Frati-meo poate să confirme oricând treaba asta. Mi-ar fi plăcut să fiu singură la părinți, dar acum simt că m-am maturizat și am momente în care chiar mi-e dor de Dănuț. Cu ocazia asta, îmi cer scuze pentru episodul cu detergentul de vase în ochi și șutul în pelvis. Eram mici, bro! Trecem peste, nu? (*hope so!*)

De când sunt la facultate, mi-e cam rușine să le cer părinților bani. De regulă, bag o poveste cu ce am făcut eu util pentru societate și apoi menționez că nu mai am bani. Nu știu cât impresionează treaba asta, dar nu am dat chix până acum. Mă doare când mă gândesc că termin anul ăsta și va trebui să fiu pe picioarele mele. Responsabilitatea doare. Unde e coinaca aia cu păr creț și roșu care vindea apă filtrată ca să-și cumpere dulciuri? Da, eram un bun antreprenor! Bunicu’ a cumpărat. De ceva ani, filtrul s-a stricat și tot de atunci caut o nouă afacere. Având în vedere că trăiesc pe spinarea familiei, nu îmi merge prea bine. Trece criza, se face Anca jurnalistă!

De ceva vreme am dat peste o melodie. Dacă ai mei vor da de blogul meu vreodată, le dedic următoarele:

și:

Vă mulțumesc că îmi prefigurați ca părinți și că încă nu mi-ați spus că sunt adoptată (încă)!

Love you!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s