Să-mi trăiești, blogule!:) September 4, 2010
Posted by Anca in Passions.Tags: 2, back in time, beginning, biggest passion, blog, din astea, Happy Birthday, me, Savetheworld
4 comments
My Own Moon crește văzând cu ochii. Întâmplător am verificat de când am început să postez și am văzut “5 septembrie 2008″. Până acum nu am serbat ziua blogului și rău îmi pare. Îmi iau revanșa pe 5 septembrie 2010 când propria mea lună împlinește doi anișori. Sincer, nu știu când a trecut timpul. Mă simt ca un părinte care e mândru de copilul lui pentru că a realizat firescul: a strâns ceva ani la bord.
Când am început să scriu pe blog, nu prea vroiam ca multă lume să știe de el pentru că nu eram stăpână pe mine și pe ce postam aici. Inițial, vroiam să fie un blog în limba engleză și mă gândeam că nimeni nu se va prinde că sunt eu cea care postează. Mare prostie, pentru că oricum lumea mă știa fană Sailor Moon, lunatică și ca Miss Brightside, deci “secretul” meu era dat în vileag numai de numele blogului. Articolele mele de la început nu erau prea ample, ba aveam zile în care doar postam un filmuleț interesant de pe youtube. Alteori postam desene de-ale mele. Totuși ideea de blog nu era suficient de bine conturată pentru mine. La un moment dat, l-am făcut public. A fost ok pentru că lumea tot nu îl citea, dar nici eu nu prea postam.
Oana lansase o leapșă prin care să vorbim despre prietenele noastre și de ce le iubim. Fusese pentru prima dată când scriam în română și am primit feedback pozitiv. Țin minte că după ce am scris acea postare, am primit cele mai multe vizualizări, 92. Pentru mine era foarte mult pe vremea aia, în iunie 2009. După aceea, am continuat să scriu atât în engleză, cât și în română. Mă atașasem de lumea virtuală unde puteam vorbi fără să fiu întreruptă. Pentru mine conta treaba asta, deoarece oamenii au darul enervant de a mă întrerupe când povestesc ceva. Așadar, un blog mi-a venit mânușă! Știu, sunt o tristă din cauza asta, dar mai bine o tristă cu blog decât o tristă fără niciun refugiu!
În iulie 2009 am început să-mi încerc norocul la diverse concursuri care au avut loc în blogosferă. Unul din ele presupunea să vorbim despre desenul copilăriei noastre. Nu am câștigat concursul, dar am primit feedback pozitiv în urma publicării articolului despre Sailor Moon. Eroina mea a devenit lait-motivul blogului, într-un fel sau altul. Credeam că majoritatea articolelor publicate vor avea legătură cu Sailor Moon. Într-adevăr, multe au avut, dar majoritatea au fost frustrări post-adolescentine, desene, poze cu pisoi, recenzii de videoclipuri sau emisiuni tv preferate. Până la urmă, blogul nu a avut o temă anume. Era blogul meu unde eu scriam despre tot ce mă tăia capul. Un alt concurs la care am participat cu mare succes a fost “Artistul meu preferat”, organizat de hotcity.ro. Am scris un articol despre geniala Kelly Clarkson, articol care mi-a adus ca premiu cartea “Michael Jackson – Legend, Hero, Icon. A Tribute to the King of Pop”. Mulțumesc, HotCity!
Cine mă cunoaște de când vârsta mea începea cu cifra 1 știe că am un tic verbal când ceva mă enervează sau pur și simplu nu iese cum vreau eu. Acel tic e cuvântul “căcat”, care s-a regăsit și în tagurile din dreapta. Unele lucruri par să nu se schimbe niciodată; nici când se presupune că te maturizezi. Alte subiecte pe care ador să le abordez sunt ce prostii mai fac vedetele din afară sau din țară. Astfel, pasiunea mea pentru jurnalismul de entertainment s-a accentuat și mai mult și sper să am ocazia să îmi văd articolele în reviste de profil. Nu îmi place să scriu neapărat de rău de oameni. Sunt și unele ființe pe care le admir pentru ceea ce fac și acele persoane merită locul lor special în rubrica “Web Inspiration”. Acolo redactez articole în engleză despre oamenii de pe youtube, de regulă, care fac carieră din pasiunea lor. Într-o zi vreau să ajung și eu ca acești oameni. Nu îi numesc degeaba inspirații!
Blogul m-a ajutat să mă exprim mult mai ușor prin scris, mai ceva ca un jurnal. Deși nu împărtășesc idei/probleme/situații foarte intime, blogul e net superior jurnalului, cel puțin din perspectiva mea. Sună ciudat, dar simt că aici pot colora cum vreau situațiile și povestirile.
Cred că e suficientă retrospectivă după doi ani. Pentru alte detalii, citiți și restul articolelor!:) Vreau să le mulțumesc celor care mă citesc. Îmi dați senzația că nu vorbesc singură și că alocați câteva minute să lecturați gândurile mele transpuse aici. Mi-ar plăcea ca lumea să comenteze mai des. Un pic de feedback nu strică niciodată!
În concluzie…La mulți ani, blogule! Să-mi trăiești și să dea domnu să nu mă părăsească inspirația, că tare îmi place să scriu aici!:)
Când eram mică, vroiam să fiu reporter… August 21, 2010
Posted by Anca in Passions, Uncategorized.Tags: carieră, childhood, college, dream, dreams, Hope, job, maturizare, me, Savetheworld
3 comments
22 de ani și într-o continuă îmbătrânire. Asta-s eu. Când eram mică, aveam impresia că pe la vârsta asta o să realizez ceva. Un lucru dubios peste care am trecut e că pe la 10 ani credeam că la 20 o să mor. Evident, treaba asta nu s-a întâmplat, dar mă intrigă de ce mintea mea de copil presimțea asemenea tragedii. În ciuda gândurilor gri, aveam și ambiții. Vroiam să fiu prima persoană care ajunge pe Pluto și nu-mi păsa că dura 16 ani să fac asta. Pe vremea aia nici nu trăisem 16 și aveam de gând să îi petrec pe un drum în spațiu. Pe vremea aia nu era așa greu să nu gândești. Acum chestia asta mi se pare imposibilă. Uneori am impresia că gândesc prea mult.
Spre exemplu, dacă mi se întâmplă un lucru bun, imediat încerc să găsesc aspectele care vor transforma acel lucru în ceva negativ. Treaba asta a devenit un reflex. Fie că reacționez așa din instinct, fie că se găsește cineva să mă descurajeze (și mereu se găsește!) tot voi privi cu o mare doză de scepticism acel lucru bun. Ori mă înconjor de oameni care au permanent ceva cu mine și nu vor să mă vadă fericită (m-am născut pe lângă unii din ei, deci nu am cum să scap așa ușor), ori am prins virusul pesimismului în perioada pubertății și nu am scăpat de el nici acum.
Mulți oameni (ca să nu mai zic “copii”) de vârsta mea fie sunt căsătoriți, fie cu cariere. Eu n-am niciuna din astea două. Eu n-am nici măcar un job, care e anterior carierei. Credeam că pe la 22 de ani o să am casa mea și un loc de muncă ce îmi va aduce satisfacții. Partea tristă e că încă locuiesc cu părinții care mă pisează la cap să fac ceva cu viața mea. Amuzant e că tot ei nu-mi oferă libertatea necesară să aleg ceea ce vreau să fac. Se cam bat cap în cap conceptele astea. Ei s-au săturat de mine, eu m-am săturat de ei, dar tot nu mă lasă să îmi croiesc eu drumul.
M-am întors în Râmnicu Vâlcea, unul din cele mai plictisitoare locuri de pe planetă, după trei ani de facultate în București. Ăsta nu e vis. E cel mai urât coșmar pe care l-am putut avea vreodată! Nu exagerez, pentru că am îndrăznit să visez că voi rămâne în București pentru a putea pleca, ulterior, într-o altă țară. Faptul că am regresat mă face să numesc venirea mea înapoi în Vâlcea, un coșmar. Evident, se va găsi cineva să îmi spune “Va fi bine!”, dar al naibii dacă se găsește vreodată cineva să-mi întindă mâna și să îmi oferă acel bine pe care-l promite. Persoanele care au tupeul să promită că va fi bine sunt niște ipocriți care vor să scape de tine. Prefer un “Îmi pare rău că viața ta e de căcat!” sincer decât un “Va fi bine!” clișeistic.
Întrebarea clasică în grădiniță și școala generală era “Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Cei din jurul meu răspundeau răspunsurile bășite: doctor, avocat sau astronaut. Recunosc că la un moment dat mă bătea și pe mine gândul să fiu astronaut, dar răspunsul meu la întrebare era “reporter”. Modelul meu de pe atunci era Peggy Brandt din “The Mask”. Ceea ce făcea ea părea similar cu stilul de viață pe care mi l-aș fi dorit și eu. Asta era gândirea mea în grădiniță și în școala generală. În liceu aveam alte probleme, cum ar fi să trec la matematică și fizică. În ultimul an am decis să-mi încerc norocul la jurnalism, dacă tot a fost ăsta visul copilăriei mele. Acum, îmi caut job în jurnalism ca să pot să fac cariera mult visată!
Am un vis pe cale de împlinire. Totul depinde de o anume zi! Să fie cu noroc!
Am terminat facultatea…și acum ce fac? April 23, 2010
Posted by Anca in Ideas, The world I live in, Uncategorized.Tags: back in time, beginning, childhood, din astea, friends, graduation, Hope, nu, Savetheworld, school
3 comments
În mod normal, ar trebui să mă fac jurnalistă, dar nu e așa de simplu. Îmi aduc aminte că acum 3 ani facultatea reprezenta un tărâm al zeilor, unde ajung numai geniile și de unde ies numai ființele paranormale. Iată că sunt aproape o ființă paranormală. Am terminat facultatea și încă îmi spun că mi se pare. Unde s-au dus 3 ani…nu știu! Ce naiba am făcut în anii ăștia?
Am văzut Bucureștiul, am frecventat (cu sfințenie!) cursurile, mi-am făcut prieteni noi…dar simt că nu a fost suficient! De ce nu mă simt ca atunci când am terminat liceul? Atunci aveam senzația că după liceu mai venea ceva. După facultate vine maturitatea căreia nu-i pot face față încă! Nu mă simt pregătită! Probabil pentru că în acești 3 ani am fost mai preocupată de când și unde mă mut decât de viața de student. Pentru mine, viața de student însemna școală și mutat…și cam atât. Nimic interesant, nimic palpitant.
În liceu mi se părea ceva extraordinar că putem merge în București să vizităm centrele universitare și că putem să vedem ce fac “zeii” ăia de care vorbeam mai sus. Acum, ca un viitor fost zeu, nu simt că viața mea de student a fost cum mă așteptam în liceu. În acești 3 ani am învățat că facultatea e locul unde visele tale se vor frânge și că tot ce ai vrut să faci încă din liceu rămâne în cutiuța de speranțe deșarte, pentru că în viața reală ai muri de foame.
Cârcotașii de vârsta a doua îmi spuneau “Unde, mă? La jurnalism? Vrei să te faci muritor de foame?”. Nu vreau să ajung să le dau dreptate și încă țin cu dinții de ultima fărâmă de speranță. Nu vreau să mă fac muritor de foame, vreau să fiu o jurnalistă nonconformistă. Normal că oamenii care îmi spuneau astfel de chestii erau foști absolvenți de politehnici care își blesteamă zilele că au un loc de muncă plictisitor de ani de zile sau unii care nu au profesat în domeniul studiat.
Și iată cum mă abat de la subiect…Am terminat facultatea și licența îmi bate la ușă! Nu știu dacă sunt speriată sau tristă. Cam puțin din amândouă. Pentru mine, facultatea era o extindere șireată a copilăritului. Am sperat să o mai prelungesc, dar fără noroc. Unii oameni de la mine de la facultate au apelat la înghețarea anului. Habar n-am cum să privesc treaba asta. Să-i aplaud că au vrut să mai tragă de timpul alocat copilăritului sau să-i condamn că au băgat bani în curul facultății de pomană? Treaba lor, până la urmă…
În acești 3 ani am cunoscut niște oameni super tari la FJSC: actuale și foste colege de grupă care mi-au devenit prietene și pe care sper să le numesc prietene și după ce terminăm de tot cu licența. Oana, Corina și Raluca sunt niște fete de nota 10 de care îmi va fi foarte dor… Iată că până la sfârșitul facultății avem toate bloguri și numele vostru apare linkuit.
Nu vreau să mă gândesc la master și job de pe acum. Mă panichez mai târziu pentru ele. Momentan mă panichez pentru licență.
Mami, vreau să salvez lumea! April 14, 2010
Posted by Anca in Ideas, The world I live in.Tags: biggest passion, childhood, dream, Hope, me, my cats, Sailor Moon, Savetheworld
3 comments
Nu știu dacă e excesul de Sailor Moon care mă face să spun asta, dar vreau să fiu un super erou! Povesteam acum ceva vreme ce aș face dacă aș fi președinte. M-am gândit mai bine și am realizat că nu vreau să am nimic de-a face cu politica. Am detestat-o mereu și nimic nu mă va face să mă afiliez vreunui partid sau chestie de genul ăsta.
Titulatura de super eroină e cea mai potrivită pentru mine. Sunt genul de persoană care e incapabilă să distrugă ceva, fie și material. Dacă asta se întâmplă vreodată e din greșeală și pentru că sunt ușor neîndemânatică. N-am nevoie de vedere X ray. Mă mulțumesc dacă sunt scutită de miopie. Nu vreau să zbor fără aripi. Vreau să știu că am din ce flutura când vântul nu mă mai ajută. Nu vreau să rănesc fizic pe cineva, pentru că m-ar mustra conștiința. Prefer să îl învăț o lecție pe răufăcător doar prin izolare de restul lumii pentru totdeauna.
Unul din visurile mele cele mai mari e să nu mai existe crime. Nu mai vreau ca lumea să fure, să ucidă sau să terorizeze mase. Știu că pacea mondială e dorința supremă a candidatelor de la Miss, dar nu cred că există cineva care să mai creadă în clișeul ăla. Dorințele mele par copilărești, dar măcar nu vor răul nimănui.
Cred că dorințele copiilor sunt cele mai pure ( cu excepția celor materiale gen “Mami, vreau noul model de playstation!”). De aceea mă bucur că n-a crescut copilul din mine și că încă mai are puterea să viseze și să își pună dorințe. Una din ele e ca pisica să înceapă să vorbească și să-mi spună: “Anca, tu trebuie să salvezi lumea asta că e cu curu’-n sus!”. Acum dilema e: care pisică să-mi spună asta? Hmm… cred că Goguleț că eu cu el am o relație mai specială. Scuze, Tzutzu, dar tu ești prea miserupist!
Ca simplu om nu pot schimba lumea. De aceea vreau să fiu supereroină. Super eroină cu suflet de copil!
“Vezi ce fac eu pentru tine?” December 20, 2009
Posted by Anca in Ideas.Tags: be nice, Savetheworld
add a comment
Mai bine n-ai face dacă într-o zi ajungi să îmi scoți ochii!
Nu vorbesc despre cineva anume, dar e un text care mi-a venit în minte după ce am văzut pe cineva la metrou trimițând un sms cu chestia asta. Am observat că nu e ok să fii drăguț și atât. E nevoie să scoți și ochii omului pentru că ai făcut și tu un gest frumos. N-am mai văzut de mult altruism de la cap la coadă și mereu m-am așteptat la “Vezi ce fac eu pentru tine?”, “La câte am făcut eu pentru tine…”, “Ai uitat deja cu câte te-am ajutat până acum?”. Bla bla bla. Bunătatea nu e gratuită. Cel puțin nu în lumea mea. Mereu îmi pun problema “Lui/ei ce-i iese că mă ajută?”.
Se poate să-mi fi scăpat și mie textul ăsta cândva. După ce am vâzut cât de nașpa arată în scris, îmi cer scuze persoanelor cărora le-am zis vreodată “Vezi ce fac eu pentru tine?”. Cu greu o să învăț să nu zic chestia asta.Nici în glumă. E supărător.
Prietenii mei imaginari deja pun în scenă un dialog care conține “Vezi ce fac eu pentru tine?” și văd că încep să se certe. E urât. Hai să nu mai forțăm oamenii să ne aprecieze. Să nu le mai amintim cât de grozavi am fost noi. Dacă ne sunt prieteni adevărați, probabil vor arăta aprecierea lor. Dacă nu, dă-i în pizda mamii lor, că nu merită efortul!
Chiar trebuie să se simtă de tot căcatul cel care spune asta. După mine s-ar traduce ceva de genul “Eu fac…eu dreg…și tu nu-mi faci măcar acum pe plac. Am nevoie de laude pentru ce am făcut acum 1000 de ani! Bla bla bla bla bla!…“.
Începând de azi nu am să mai folosesc cuvintele astea. Dacă îmi scapă, în mod accidental, cer mustrare din partea celui care le-a auzit.
Hai să fim drăguți cu oamenii care merită! În mod gratuit!:)
Dragă pământean iresponsabil… November 20, 2009
Posted by Anca in The world I live in.Tags: biggest passion, Savetheworld
4 comments
Privește poza:
Știu, arată trist. Și e adevărat. Ei suferă din cauza ta! Da, a ta! Tu, cel care nu mă respecți… Eu sunt casa lor. Sunt și casa ta. Tu nu mă respecți, iar ei suferă din cauza asta. Bănuiesc că te întrebi cu ce ai greșit. O să-ți adresez niște întrebări. Dacă răspunzi cu DA la mai mult de jumătate, vei înțelege de ce sunt atât de supărată pe tine.
1.Stai cu lumina aprinsă în timp ce te uiți la televizor?
2.Faci băi lungi și cu apă fierbinte?
3.Aprinzi toate luminile din casă deși nu ai nevoie de toate?
4.Dormi cu televizorul/radioul/calculatorul aprins?
5.Mergi peste tot cu mașina?
6.Lași robinetul să picure fără rost?
7.Ții neapărat să ai un brad proaspăt tăiat de Crăciun?
8.Arunci gunoiul la întâmplare?
9.Preferi să călătorești cu avionul?
10.Dai căldura la maxim pe perioada iernii?
Dacă ai răspuns afirmativ la mai mult de 5 întrebări, ar fi cazul să le înțelegi durerea ursuleților polari. Consumând atâta energie faci rău întregii planete și nu cred că mai ai dreptul să te plângi că e atât de cald în ultima vreme, deși e aproape iarnă. În alți ani pe vremea asta aveam deja ninsoare. Ursuleții ar avea mereu. Dar iată că, în ultimii ani, ei au fost privați de bucuria asta. Cum ar fi să te priveze cineva pe tine de ceva indispensabil? Mă bucur că te-am făcut să-i înțelegi pe ursuleți și că te-am îndemnat să îți schimbi obiceiurile.
Acum să nu crezi că te pun să renunți la igienă, transport confortabil, călătorii plăcute și așa mai departe…În niciun caz! Spun doar să te responsabilizezi. Există alternative sănătoase pentru vechiurile tale obiceiuri.
1.Stinge lumina în timp ce te uiți la televizor.
2.Plantează un copac din când în când. Mediul înconjurător îți va fi recunoscător.
3.Fă dușuri scurte și călâie. Economisești timp, energie și bani la factura de apă.
4.Lasă mașina acasă. Ia metroul, autobuzul sau orice alt mijloc de transport în comun. Economisești benzină, bani, timp și răbdare.
5.Stinge tot ce nu folosești: calcutatoare, televizoare, radiouri sau orice alt aparat electrocasnic care nu-ți trebuie în momentul respectiv. Nu le lăsa niciodată pe stand-by.
6.Sortează gunoiul și nu arunca la întâmplare.
7.Mai bine îmbracă-te mai gros iarna decât să stai în tricou și cu căladura la maxim.
8.Investește într-un brad artificial. Poate părea scump la început, dar gândește-te că îl vei avea în fiecare an, de Crăciun.
9.Reciclează bateriile.
10.Evită pungile din plastic. Cumpără pungi de hârtie, biodegradabile, sau refolosește pungile de plastic, dacă tot te-ai obișnuit cu ele.
Pentru că deja te gândești să faci toate aceste lucruri, îți voi face cunoștiință cu încă un prieten de al meu.
Din păcate, și el e trist din cauza obiceiurilor tale. Dar vestea bună e că îl poți ajuta din moment ce vei parcurge cei 10 pași propuși mai sus. Lui îi plăcea să meargă pe gheață cu ceilalți prieteni ai lui. Îi vine greu să meargă prin băltoace. Nu îi place. Nu e obișnuit. Pune-te în locul lui. Ție ți-ar plăcea? Mă îndoiesc. Șterge-i lacrimile și fii un bun pământean. Dă-i lumea înapoi! E atât de simplu. Ajută-i pe prietenii noștri, ursuleții și pinguinul. Ajută-i să se bucure de habitatul lor natural și fă lumea asta mai bună. Atât pentru ei cât și pentru tine.
Poluarea și irosirea energiei fac rău tuturor. Gestul tău îi va inspira pe alții să fie mai buni. Fii un model!
Fă o schimbare! Responsabilizează-te!
Puterea e în mâinile tale!
Cu drag, Pământul…
I am Sailor Moon! July 25, 2009
Posted by Anca in Ideas, Passions.Tags: Sailor Moon, Savetheworld
1 comment so far
It’s a proven fact!
Which Sailor Moon character are you?
Besides this I had another test taken, but i could’t get the HTML code here.I will copy paste the result.
You Scored as Sailor Moon
You are Sailor Moon. You are clumsy and cowardly at times, but extremely loyal to your friends. You like pink, crying, being nosy and dreaming of being a bride.
Sailor Moon
75%
Sailor Mercury
67%
Sailor Pluto
58%
Sailor Uranus.
50%
Sailor Chibi Moon
33%
Sailor Saturn
33%
Sailor Jupiter
33%
Sailor Venus
33%
Sailor Mars
25%
Sailor Neptune
25%
Now all that’s left is to save the world!
Desenul copilăriei mele July 6, 2009
Posted by Anca in Passions.Tags: Sailor Moon, Savetheworld
11 comments
Două cuvinte: Sailor Moon.
Am iubit desenele astea și am urmărit cu sufletul la gură fiecare episod.De când așteptam oportunitatea de a scrie despre Sailor Moon, obsesia mea din copilărie…Am plâns, am râs, m-am simțit și eu o Sailor Senshi.Aveam în jur de 8-9 ani când le-am văzut pentru prima oară.M-au făcut să cred, pe vremea aceea, în miracole, să cred că prietenia e unul dintre cele mai importante lucruri.În clasele primare aveam popriul meu stilou care mă transforma într-o Sailor Senshi.Desenasem o stea, o decupasem, o colorasem atent și am lipit-o de stilou.Într-o oră de aducație fizică din curtea școlii, mi-am scos stiloul din gheozdan și am strigat: “Putere Moon, transformă-mă!”.
Nu eram dezamăgită că nu arătam ca o Sailor Senshi pentru că eu simțeam asta în adâncul sufletului.Eu eram Sailor Moon și menirea mea era să fac lumea mai bună.Aveam până în 10 ani…
Nu am încetat să iubesc Sailor Moon.Nu trecea zi fără să mă gândesc, să vorbesc, să desenez sau să vizionez Sailor Moon.Una din aceste acțiuni era executată ca gest reflex.Iubeam Sailor Moon.Trăiam pentru a vedea Sailor Moon.
Traducătoarea serialului se chema Anca Petrescu.Aveam o mândrie maximă în suflet că numele meu e oarecum conex cu cel al lui Sailor Moon.
Spre fericirea mea, seriile au fost preluate și de TVR2 la un moment dat.Le-am văzut din nou, am fost din nou fericită.Radiam pentru că știam că vine ora 16:00 și aveam să aflu ce mai face Usagi.În timp, am ajuns să fac legături: fiecare planetă reprezentată de sailors este și planeta care le guvernează zodia.De aici a rezultat că Sailor Moon era rac, Sailor Marte berbec, Sailor Jupiter săgetător și așa mai departe…Trăsăturile fiecărei zodii se potrivea fiecărei Sailor Senshi.
Ajunsă în gimnaziu, pasiunea/obsesia pentru Sailor Moon a persistat.A fost perioada în care am desenat cele mai multe Sailors.Aveam chestia asta în sânge.Ca un drog.Dar îmi plăcea și nu mă mai săturam. Ciudat e că drogul ăsta a avut urmări pozitive.Un desen de al meu cu Sailor Moon a ajuns peste hotare la o expoziție.Am fost flatată.
În liceu, Sailor Moon mă calma și mă ducea pe Memory Lane.Mă făcea din nou copil.Retrăiam sentimentele alea frumoase de visătoare/luptătoare.Mă făcea să sper că și eu pot avea The Best Of Both Worlds.Înainte de admiterea la a doua facultate mi-a dat înapoi forța pe care am pierdut-o.
Anul întâi de facultate ar fi fost și el trist dacă nu mai aveam măcar o parte de Sailor Moon cu mine, chiar dacă trecusem cu puțin de vârsta majoratului.Vroiam Sailor Moon.Ca un drog.
De Crăciun, am primit cel mai frumos cadou din lume: toate sezoanele din Sailor Moon.Alina, încă îți sunt recunoscătoare.I-ai redat unui om copilăria înapoi.Mulțumesc!
Am văzut și cele trei filme Sailor Moon.Am avut și albumul când eram mică.Mama l-a aruncat și chestia asta m-a marcat.De ce?
Dar, am avut norocul ca Luisa, o foarte bună prietenă, să mi-l doneze pe al ei.Și ei îi mulțumesc!
Se pare că totul se leagă.Prietenele mele m-au ajutat să nu pierd niciodată legătura cu Sailor Moon și le mulțumesc pentru asta!
Anul doi de facultate.Urma un referat despre semiotica cinematografiei.Ce să aleg la studiul de caz?Ați ghicit!Sailor Moon!Am pus mult suflet în proiectul acela, păcat că unii nu l-au înțeles…Nu prea contează, nu trebuie să împărtășim cu toții aceeași pasiune.Poveste lungă.Oricum, am luat 10 pe proiect și sunt foarte fericită că am putut vorbi despre Sailor Moon și la facultate.
Theea, o altă prietenă foarte bună, îmi spune Usagi^.^.Îi mulțumesc pentru că o vede pe Usagi în mine!Așa mă are și în telefon.Îi mulțumesc încă o dată.
Am o colegă de grupă care îmi spune chiar Sailor Moon și mereu când mă vede imi face semnul \m/.Da, Ramona, eu voi salva lumea!Just wait and see!Și ție îți mulțumesc că o vezi pe Sailor Moon în mine.
Iubesc Sailor Moon și voi spune asta și când nu o să mai am dinți în gură!
Sailor Moon mi-a marcat copilăria și este cu mine oriunde.
Acum am 20 de ani.Sailor Moon e eternă.Va fi mereu puștoaica de 14 ani care mă fascina prin felul ei de a fi și prin modul de a mă face să mă simt și eu Sailor Moon în fiecare zi!
Sailor Moon, îți mulțumesc!Îți mulțumesc pentru o copilărie superbă!
Save the world.Now! December 18, 2008
Posted by Anca in Uncategorized.Tags: Savetheworld
add a comment
I need a song to make my fly.
I want a band to sing that song.
I wish they were the falling stars that will stay here with me.
I want to be a cartoon character.Not just any cartoon character, but one drew by my dreaming self.
I want to draw while I’m dreaming so my drawing would be more vivid.
I need wings so I can fly wherever I want and no wind to pull me back.
I’ll be a Sailor Senshi one day!
And I’ll dance with The Starlight of my dreams.
Save the world by my side!
Be my Sailor Starfighter!
Be my Seiya!
*Honey*
