Înainte să judeci, încearcă să înțelegi durerea ei! Odihnește-te în pace, Mădălina! July 15, 2010
Posted by Anca in Uncategorized.Tags: șoc, Mădălina Manole, Romania, sinucidere
5 comments
Sinuciderea nu poate fi evitată. Odată ce apare gândul sinuciderii, va exista și actul ei. Sinucigașii sunt adeseori judecați și foarte rar înțeleși. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori pentru că cei care judecă îl bagă pe Dumnezeu la mijloc. Mi se pare o prostie că Biserica Ortodoxă nu aprobă oficierea unei ceremonii normale de înmormântare pentru sinucigași. Să înțeleg că o persoană care a suferit o depresie gravă și a decis să se sinucidă e mai mare păcătos decât un criminal care moare, în final, din cauze naturale?
Vestea că Mădălina Manole s-a sinucis a stârnit foarte multe controverse și publicul a avut frâu liber la comentarii și judecăți de valoare. A fost un șoc pentru toată lumea. Am intrat pe realitatea.net să mai citesc câte ceva știri despre moartea sa dat peste niște comentarii foarte urâte la adresa ei:
- o vaca proasta. cum poti sa te sinucizi cand ai un copil de un an? orice problema ar fi avut trebuia sa traiasca sa isi creasca copilul. atunci de ce l-a mai facut? sa i-l creasca altii? orice problema ar fi avut ii putea gasi o rezolvare. mortii ce rezolvare ii mai gaseste?
- Majoritatea actorilor si spuma oamenilor nostrii de cultura sunt ATIPICI si…BOLNAVI !… Sa-ti lasi copilasul orfan de mama cand pretinzi ca-i sufletul tau,inseamna ca ai probleme mari cu “SCUFITZA” ! Bine procedeaza Biserica Ortodoxa cu cei ce-si curma singuri viata ,cand acest drept nu-l poate avea decat DUMNEZEU ! Sunt oameni care si-au pierdut fii in accidente aviatice sau carora le-au luat apa casele si agoniseala de-o viata si n-au recurs la asemenea idiotenii de a-si lua viata ! Mi-e scarba si de melodiile ei si de tot ce-i legat de una ca ea ! Mi-e lehamite de ea ca prahovean !
- I-au placut DROGURILE la Madalina….Nu mai fiti copii…probabil a ramas fara marfa,a suferit o depresie si sa omorat…cu o c urva in minus…o zdreanta ordinara…O femeie normala nu-si lua viata avand un copil.
A se înțelege că nu promovez sinuciderea, dar nici nu o condamn. Sinucigașul e deja mort spiritual, moartea fizică urmându-i în mod inevitabil foarte curând. Nu cred că lumea are dreptul să judece alegerea unui om. Nimeni nu știe ce a fost în sufletul ei și de când a planificat acest pas. A fost în mod cert planificat, dat fiind că s-a sinucis în ziua în care împlinea 43 de ani. Nu o judec pentru că nu-i cunosc motivele. Încerc să o înțeleg. Poate asta ar trebui să facă și cei pe care i-a luat gura pe dinainte și au început să înjure, să o judece și să decidă ce anume TREBUIA să facă.
Nimeni nu ar trebui să îi impună nimănui ce anume trebuie să facă cu viața lui sau, în cazul ăsta, cu moartea lui. Sinuciderea Mădălinei Manole a lăsat un mare gol pe scena muzicii românești. A fost una din cele mai bune artiste de la noi, dar cu excepția radioului public, nimeni nu a mai promovat muzica sa. Mare păcat! Am crescut cu muzica ei, o muzică lipsită de efectele sintetizatorului de voce, lipsită de vurgalități sau tutz-tutz. Din nefericire, lumea își amintește de ea abia acum, după ce a murit. Colac peste pupăză, mulți o judecă și o înjură într-o manieră agramată. Penibil! Nici respect pentru morți nu mai vedem în ziua de azi. Mi-e rușine să fac parte din lumea asta rea.
S-a născut pe 14 iulie 1967 și a murit pe 14 iulie 2010. Viața ei a fost ca un cerc perfect, sau cel puțin asta și-a dorit ea. A dorit să moară ca o artistă: exact în ziua în care s-a născut. Fata cu părul de foc, cum a fost cunoscută, merita mai mult decât jignirile celor care o judecă aspru. Să le fie rușine celor care i-au fost fani cândva, dar care condamnă gestul ei. Lăsați-o să se odihnească în pace! În astfel de momente, cei care nu au nimic frumos de spus, ar trebui să își țină gura!
Anca Magdalena Manole, ne vei lipsi nespus!
Soacra nu trebuie să fie un monstru June 18, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: din astea, Iubire interzisă, prostie, Romania, soacră, stereotip, TV
3 comments
Butonam zilele trecute telecomanda și dau de o emisiune pe Național TV intitulată “Iubire interzisă”. Cum titlul te duce cu gândul la drame de proporția telenovelelor, curiozitatea mi-a spus “Ia uită-te și tu, că tot n-ai ce face!”. Așa am făcut! Ediția a cărei telespectator am fost trata problema triunghiului conjugal. Fosta iubită cu care flăcăul a avut un copil mai vine pe la casa acestuia să-și vadă plodul și să se plângă la fosta “soacră” că nu mai are unde sta bla-bla-bla. Flăcăul de care vorbim are o iubire nouă, o domnișoară de 21 de ani care n-are de ales decât să suporte situația. Sîc!
Drama situației e evidentă, dar pe mine m-a enervat atitudinea “soacrei”. Cucoana pretindea că noua noră trebuie să aibă grijă de copil, să spele, să gătească, să facă curat după toată lumea din casă și să nu se supere când vine Romița (fosta iubită) în vizită. Hai să mori tu! Serios!? E ciudat cum trăiam cu impresia că societatea a mai evoluat și cum credeam că astfel de concepții sunt de domeniul trecutului. Probabil gândirea asta e specifică și raselor mai colorate (n-am nimic cu negrii sau asiaticii, aici vorbesc strict de țigani!) și oamenilor care nu sunt conștienți că suntem totuși în 2010.
Nu am să povestesc cum a fost emisiunea, pentru că nu vreau să devin plictisitoare (mă chinui, mă chinui), doar am vrut să subliniez aspectul că termenul de “soacră” la noi în țară are conotații negative din cauza unor astfel de exemple. E absolut necesar ca nora să fie sluga soacrei ca să fie plăcută? Cine a inventat treaba asta? Bine, e normal ca fata să nu-și jignească soacra și să se poarte frumos cu ea, dar nimeni nu a spus să-i fie slugă! De asemenea, soacrele cu gândire înapoiată ar trebui să gândească mai mult la noțiunea de cuplu.
Hai să explicăm simplu și frumos! Când doi oameni se plac, se iubesc, se respectă și fac o echipă bună, ei decid să oficializeze relația prin căsătorie. Prin căsătorie, părinții fiecăruia devin socrii celuilalt. Am căutat termenul de soacră și în DEX și nu apare nicăieri noțiunea de “stăpânul/stăpâna mirelui/miresei”. Pur și simplu e un alt părinte de care nu te leagă o relație de sânge, ci (ar trebui) una de respect. Cât de greu a fost asta?
Când o tânără are un prieten de ceva vreme sau dacă urmează să se căsătorească, rudele mai în vârstă nu o întreabă dacă alesul ei e băiat bun. O întreabă “Soacra te place?/Cum te înțelegi cu soacra?”. În societatea noastră, soacra e privită ca un balaur cu șapte capete gata să linșeze pe cel alături de care puiul ei își va petrece restul zilelor. Soacrelor, relaxați-vă! Puii voștri sunt pe mâini bune; pe mâini alese de ei. Dacă ei și-au ales jumătatea și sunt fericiți, lăsați-i să fie fericiți! Dacă au dat-o în bară și ajung la divorț, nu le scoateți ochii! O duc suficient de prost că și-au greșit alegerea.
Ca să concluzionez: soacra nu e un monstru, nora nu-i o slugă! Haideți să nu mai trăim după stereotipuri! Nu toate soacrele sunt ca cea a lui Fred Flintstone! Și soacrele, și ginerii și nurorile sunt oameni. Hai să fie tratați ca atare.
Dragă Traian… May 11, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: Băsescu, căcat, nu, prostie, Romania, wtf
7 comments
I-am mai scris și incopetentei de fie-ta acu’ vreun an și am primit feedback. Acum ți-a venit și ție rândul. Nu m-am chinuit să-ți scriu un mail; sunt convinsă că te mai cauți pe Google din când în când.
Știi că populația e revoltată împotriva ta, nu? Știi că toți considerăm că ești un idiot pentru “geniala” propunere de a reduce salariile și pensiile cu 25, respectiv 15 procente? Problema se pune astfel: există oameni cu pensii mai mici decât salariul minim pe economie (mama mea e un exemplu elocvent) și oameni care abia își plătesc utilitățile din salariul mizer pe care îl acordă statul. Dacă oamenii ăștia abia trăiesc de pe o zi pe alta, crezi că lucrurile vor arăta mai roz după ce le tai fără milă din venituri? Poate că soluția ta ascunsă e de a comite genocid. Astef, populația se reduce, nu vor mai exista atât de multe guri de hrănit și așa își revine economia. Bănuiesc și eu, că altă explicație nu văd.
Ne-oi băga tu pe gât faza cu criza și cu vechiul împrumut de la FMI, dar eu nu te cred. A mai existat un împrumut menit să ne scoată din căcat și parcă acum ne cufundăm mai rău ca oricând! Ce s-a întâmplat cu banii ăia? Ce spitale/școli/drumuri etc. s-au modernizat de banii ăia? Sau câți oameni ai salvat de la foamete prin acel împrumut? Dacă ai avut intenția asta, te aplaud. Dar de ce s-au scumpit alimentele și medicamentele? Așa-zisa ta intenție ar fi fost nulă. N-ai fi rezolvat nimic.
Bine, pe tine te-o fi durând te doare fix în cur de restul populației. Tu te plimbi cu Dusterul de 17.400 de euro, cică primit cadou de la Prima Doamnă. Să-l stăpânești sănătos! Dar noi din ce-o să trăim? Nu te beștelește nimeni că ți-ai luat mașină, dar mi se pare de prost gust să se mediatizeze treaba asta. Țara moare de foame și Băse are Duster… Era doar o simplă constatare. Ai grijă cu ce te lauzi pe viitor!
Hai să-ți arăt ceva ce s-ar putea să-ți pară cunoscut:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Știi ce-i asta? E textul jurământului prezidențial pe care, dacă îți mai amintești, l-ai rostit și tu de vreo două ori. Hai să facem o mică analiză pe text ca să-ți zic unde greșești:
- Spune acolo că te dedici propăștirii materiale a poporului? Care, poporul ăla care nu mai are bani să-și ia mâncare și medicamente că spui tu că tre să se taie din salarii, pensii și subvenții?
- Zici că aperi drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Ideea e că tu le tai direct veniturile. Nu îți mai pasă de drepturile și libertățile lor fundamentale (traiul decent, alea-alea).
- N-are treabă Dumnezeu cu ce faci tu. Important e să te ții tu de meseria de președinte și să nu mai speri în ajutor divin.
Nu te mai băga la lucruri mărețe când știi că nu le poți face față!
Încă ceva…am auzit că le spui oamenilor să nu mai facă atâția copii că sunt Pamperșii scumpi și că ți se pare o prostie că se dau gratis prin programe speciale. Asta e presus prostiei! Nimeni nu e stăpân pe familiile populației! Ce vrei acum? Ca lumea să revină la scutece din bumbac care trebuie spălate zilnic? Apoi o să ne spui că ar trebui să facem economie la apă și detergent. Ești penibil!
Băse, eu, una, te urăsc pentru căcaturile pe care vrei să le faci.
Sper din tot sufletul să se găsească unul deștept care să vă împuște și pe tine și pe Boc. Să fie revoluție! Am zis!
P.S.: Nu vreau să moară nimeni, dar decât să moară o țară de foame, mai bine sacrificăm doi pentru binele tuturor!
Cu lipsă de stimă și respect,
Anca Petrescu
Fiecare să-și vadă de chiloții lui! April 29, 2010
Posted by Anca in Ideas, The world I live in, Uncategorized.Tags: attention whore, Bianca Drăgușanu, buze, curvă, căcat, Cătălin Botezatu, din astea, monden, nu, prostie, Romania, skank
add a comment
Nu trece zi fără să aud de dublu B-ul peisajului monden: Bianca și Bote. Că au făcut sex în nu știu ce veceu, că el o bate, că se despart, că se împacă, că se ceartă etc. Cui dracului îi pasă? Din păcate, întregii națiuni, pentru că tabloidele au darul de a tâmpi populația în a pleca cu urechea la poveștile vedetuțelor.
Bianca Drăgușanu e o fostă fată de la pagina 5 (a se citi “pizdă proastă”) care are pretenții de mari divă doar pentru că a fost combinată cu unul din cei mai cunoscuți designeri români. Bibi a apărut pe sticlă prima dată acum 10-11 ani la Antena 1 în cadrul emisiunii “Din Dragoste”. Cică atunci era pe felie cu un tip care și acum îi declară pe messenger că o iubește. Dacă nu-i declara pe messenger, nu era iubire, dom’ne! Atunci o ceruse de nevastă, dar Bibi nu poartă verighetă, deci n-a fost să fie! Ghinion! Tipu’ e căsătorit, are 150 kg și o fetiță dar tot o iubește. Ce frumos! Cui dracului îi pasă?!
În perioada “Din Dragoste” Bibi era plinuță, creață artificial și cu un contur de buze mai închis decât rujul. Nici prin gând nu ne-ar fi trecut că în 2009 ar deveni sexy-asistenta lui Capatos (asta chiar e o meserie???) și potențiala iubită a lui Cătălin Botezatu. În 2010 a devenit una din cele mai discutate “vedete” din cauza pozelor din Playboy, a relației cu Bote și a operațiilor estetice pe care și le-a făcut ( în showbizu’ românesc, dacă n-ai piept, n-ai nimic!). Chestiile astea sunt întâlnite la mai multe wannabe vedete, dar Bibi e specială pentru că a fost “Blonda lui Bote”. A fi blonda lui Bote presupune să-ți mănânci bătaie și să recunoști că ai meritat-o și să te cerți în fiecare zi cu el, pentru că ziceți că vă iubiți. Păi bine, măi Bibi! Dacă vă iubeați așa tare, de ce nu a rezistat iubirea voastră în liniște și armonie? Voi a trebuit să faceți circ și să faceți populația curioasă de ce se întâmplă în ograda voastră. Că tare mai duceau lipsă tabloidele de subiecte de prima pagină!
Bote a fost la “Dansez pentru tine” și n-a mai avut timp de Bibi. Una peste alta, a apărut un scandal că ea și-o mai trage cu unu’. Ceartă din nou, dar Bote tot își mai punea pic de speranță în salvarea relației. Din nou, de ce ar trebui să ne pese? Nu vă mai spălați rufele în public!
Pe net a apărut un filmuleț cu B&B când se iubeau în pădure. Cică surpins de paparazzi. Cât căcat! Părea regizat până în ultimul detaliu. Și regizorul era tare prost. Niciun film de paparazzo nu iese atât de clar! Mai mult ca sigur a fost regizat. Bote proabil era disperat să scape de zvonurile conform cărora el ar fi gay. Cătă, dacă ești gay, poți să recunoști asta! Nu trebuie să ți-o iei pe Bibi ca paravan! Suntem în secolul 21! Nimeni nu o să te judece! Unii poate chiar se așteptau. Un designer care nu e gay e o raritate. Și ăsta nu e un comentariu discriminatoriu, e doar o constatare.
Îmi pare rău că s-au despărțit. Îmi pare rău când orice cuplu se desparte. Nu e nimic vesel în asta. Ideea e că oamenii se despart și se împacă mereu. Voi nu sunteți cu nimic mai tari ca orice alt cuplu de pe mapamond. Sfatul meu pentru voi e să stați cuminți și ca fiecare să-și vadă de chiloții lui (pe care îi vinde sau pe care îi poartă).
“Ce păr frumos aveți! E natural?” April 28, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: căcat, modeling, nu, prostie, Romania, shopping fail
1 comment so far
Cine pune astfel de întrebări? Cretinii care racolează fete pentru așa-zise reclame la diverse produse cosmetice. Astăzi, un astfel de cretin mi-a pus întrebarea din titlu. Pe bune? Mă întrebi dacă părul meu e natural când vezi că e tuns până la umeri și când culoarea lui e complet nedefinită? Poate dacă aveam perucă sau extensiile, nu-mi ajungeau până la umeri. Dacă e să apelez la astfel de trucuri, pulsez la maxim lungimea părului.
În fine, omul mă stresează să-i las un număr de telefon ca să mă contacteze în cazul unei selecții de modele. Să-l bag în origini sau să-i dau un număr fals? Mai bine, i-am zis că mă grăbesc. Îmi spune că nu durează decât 2 minute și că să mă duc la sediu care se afla în spatele unui bloc. Nici moartă nu fac prostia asta și îi spun că am treabă, licență și n-am timp de așa ceva. Avea o mutră supărată, de parcă îmi ratasem cea mai tare ocazie din viață. Cât căcat! Cât căcat!
Omul nu avea o insignă, o carte de vizită sau ceva care să ateste că ține de o anume agenție de modele. Plus că pliantele pe care le avea în mână păreau vechi, mototolite. Nu l-ar fi crezut nici dracu’. Îmi pare rău pentru acele fete care or fi pus botul și s-au dus la “sediu”.
Din principiu, sunt împotriva agențiilor de modele pentru că ele există ca să ne facă pe noi, fetele care nu arată tocmai splendid, să ne simțim de căcat când ne uităm cât de grase și nașpa suntem. Dacă n-ar exista căcaturile astea, poate că stima noastră de sine ar fi un pic mai ridicată. Când asociez figura mea cu o agenție de modele, mă apucă plânsul și râsul deopotrivă, pentru că nu avem elemente comune.
Eram odată pe la Piața Romană după o zi de cumpărături eșuate ( că nu găsisem nimic) și vine unu’ cu un pliant de modele la mine. Îmi spune că am ochi frumoși (păcat că-s chiori) și că aș putea fi în reclame pentru mascara sau farduri de ochi. Eu îi tot spuneam că nu mă pasionează și că nu am făcut niciodată chestia asta. Apoi omul îmi spune că pot să mai particip și la emisiunea de pe Euforia TV, ” Shoppingul, pasiunea mea”. Atunci i-am zis: URĂSC SHOPPINGUL!!!
“Atunci vă urez o zi bună!”
Hai pa!
Cine ar vrea să fie celebră că lumea o admiră în costum de baie sau lenjerie intimă pe podium? Cretină întrebare. Probabil multe fete care au mai mult corp decât materie cenușie. Pe de o parte, bravo lor că se mențin și se îngrijesc pentru “meseria” asta. Pe de altă parte, mi se pare superficial ca jobul tău să fie îmbrăcatul, dezbrăcatul și defilatul. Părerea mea de fată grasă și urâtă…
Ca un sfat pentru fetele naive: nu-i băgați în seamă pe cretini care spun că vă vor distribui în reclame. E falși! La fel ca oferta tipului din poza de mai jos.
Nu duce numele Domnlui în deșert…și nici în metrou! March 2, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: căcat, din astea, Romania
3 comments
În caz că nu am menționat până acum…nu sunt o persoană prea religioasă și nu mi-e milă de cerșetori. Cu atât mai mult urăsc situațiile în care cerșetorii apelează la divinitate pentru a obține ceea ce vor. “Să te-ajute Dumnezeu!” sau rugăciunile spuse în metrou nu au reușit niciodată să mă impresioneze într-atât încât să scot bani din buzunar pentru aceste urări robotice.
În primul rând, urarea aia nu e din suflet pentru că nu mă cunoști. În al doilea rând, tu n-ai nicio treabă cu Dumnezeu. Nu e vina lui că ai ajuns să cerșești și nici meritul lui că eu nu cerșesc. E vorba de cum îți faci tu norocul. Te dai mare religios în metrou, dar înainte să intri în tren gândești ceva de genul “Ai dracului proști, ar trebui să-mi dea odată bani pentru că am să bag textul cu Dumnezeu și toată lumea are frică de el!”. Nu suport falșii creștini care pretind că îl slăvesc pe Dumnezeu, dar de fapt se folosesc de numele lui pentru a obține bani de la oameni care nu au absolut nicio obligație față de ei.
Partea tristă e că unii oameni pun botul la textele despre Dumnezeu. Campaniile care ne amintesc că un cerșetor câștigă în jur de 5000 lei pe lună nu sunt vorbe aiurea. Au o bază. Dacă într-o tură a metroului fac 5-10 lei, ne putem închipui cât ar strânge pe o lună. Alternativa sănătoasă pentru cerșetori ar fi să muncească pentru bani, nu să apeleze la divinitate pentru un ban în plus. 90% dintre cei care cerșesc au membre funcționabile, așa că nu văd de ce nu ar face muncă fizică. Măcar să vadă cum e să depui un efort pentru banii ăia.
O strategie nesimțită e să îmbine numele Domnului cu o poveste tristă (a cărei veridicitate poate fi pusă sub semnul întrebării) și cu un animăluț sau un copil în brațe. Se pare că și cerșetorii au propriul lor consilier de imagine. Și îi poți deosebi pe cei care au de cei care s-au ghidat de capul lor. De exemplu, am văzut odată o fetiță care a făcut imprudența de a se îmbrăca foarte curat și și-a mai pus și ceva bijuterii. Și asta cică era ținuta ei de cerșit. Păi cine să o mai creadă? Dacă vrei să cerșești eficient, lasă hainele curate și bijuteriile acasă!
De Crăciun sunt oferte speciale de cerșetori: cei care cântă colinde și te fac să-ți blestemi zilele că circuli cu acest mijloc de transport. Timpanul ți-e distrus, dar n-ai de îndurat decât 3 minute de tortură. Cânți colinde în metrou. Așa și? Nu-ți dau bani. Singura chestie pe care ți-aș da-o sunt lecții de canto ca să nu te mai faci de căcat data viitoare când te apucă să colinzi în metrou.
Cel mai original cerșetor a fost unul care a recitat Lucreafărul. Cred că e un trend aici pentru că am văzut una care a făcut aceeași manevră pe RATB. Dacă nu merge cu Dumnezeu, dă-i cu Eminescu!
“O.o, ești la Jurnalism? Să-mi iei și mie interviu!” February 13, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: prostie, Romania, stereotip
6 comments
Dacă aș primi un leu pentru fiecare dată când am auzit textul ăsta, aș deține Facultatea de Jurnalism. E enervant cum lumea îți pune automat o etichetă când află la ce facultate ești. Nici eu nu-s perfectă, mai comentez uneori când aud termeni foarte pompoși în denumirile facultăților. Dar nu intrăm în polemica asta că ne apucă Paștele.
Încă dinainte să fiu studentă cu acte în regulă la Jurnalism și după ce am zis că am vrut să dau la facultatea asta, rudele și cunoștințele au început cu remarci cretine.
Unchiul meu, persoană căreia nu am să-i atribui nicio calitate sau defect pentru că s-ar putea să citească blogul, a fost unul dintre primii mei “fani”. Eram în vizită pe la bunici și nu mai știu ce făceau pisicile. Unchiul meu este genul de om foarte sarcastic și a zis “Hai, domnișoara jurnalistă! Fă un reportaj!”. Glumele de căcat sunt specialitatea rudelor de gradul al doilea, cel puțin în familia mea. Nu se face atât de ușor un reportaj, uchiulețule dragă! Dacă e pentru presă scrisă, am nevoie de suport pe care să-l redactez, ca să nu mai vorbim de planul pre-redactare. Dacă e pentru radio sau TV, am nevoie de script, oameni specializați pe domeniu sau care au ceva interesant de zis și așa mai departe.
Primim noi cândva o vizită de la niște rude din Buzău. Tot prin 2007 înainte să dau la Jurnalism. Acolo am avut parte de niște reacții diferite de cele ale unchiului. “Vrei să te faci muritoare de foame?“. Mă, nu! Vreau să învăț niște chestii pe care să le aplic în profesia mea viitoare. De unde știe lumea că voi fi muritoare de foame? Probabil cei care m-au întrebat asta erau fie ingineri, fie vânzători fără facultate. În caz că vă întrebați…da, am ceva cu inginerii!
Cel mai enervant comentariu la faptul că sunt studentă la Jurnalsim este “Să vii să-mi iei interviu!”. Dar chestia asta nu ți-o spune cineva care a avut realizări, ci un neica nimeni care crede că jurnalismul se face cu orice fraier care poate silabisi. Mereu mi-a fost groază de interviuri. Nu știu niciodată dacă am ales o temă bună sau un interlocutor potrivit , dar multă lume îmi bagă textul “Să vii să-mi iei și mie ineterviu!”. De ce? Ești expert într-un domeniu de interes public? Ai fost martor la evenimente ieșite din comun? Nu? Atunci plecă! Serios! Plecă din aria mea vizuală! Nu suport oamenii care se cred suficient de tari pentru a acorda un interviu. Cineva ar trebui să le explice că întrebările luate pe stradă sunt pentru sondaje de opinie sau în cazul evenimentelor politice, ca să vadă politicienii ce zice poporul de ei. Atât!
Urăsc supozițiile și oamenii care își dau o iportanță mult prea mare. Nu îmi cereți să vă iau interviu. Dacă sunteți suficient de interesanți, am să vă cer eu din timpul vostru prețios.
Când vei fi o divă/un div, atunci se va pune problema unui interviu.
“Dacă ești cuminte și curată, te las să folosești baia mea” January 25, 2010
Posted by Anca in The world I live in.Tags: babă, București, college, din astea, me, Romania
add a comment
Cam așa suna o super ofertă de-a unei potențiale gazde din București. Slavă Domnului că nu am decis să stau acolo! Ideea e că sunt genul de om căre are mereu câte ceva de comentat la adresa persoanei la care stă. Și pe bună dreptate! În anul întâi am avut probleme, în anul doi probleme duble, iar în anul trei parcă lucrurile s-au mai așezat.
A nu avea propria ta casă în București e un coșmar. Dacă mai adaugi și faptul că nu aș sta în cămin cu încă 1, 2, 3 sau 5 persoane nici în ruptul capușui…ajungi la situația mea!
Bună! Eu sunt Anca și mă mut des!
Zici că sunt la “Clandestini Anonimi”!:)) Acum serios vorbind, de când am venit în București se pare că nu reușesc să mă acomodez ca lumea într-un loc, că deja mă gândesc la mutare. Motivul cel mai des invocat e că nu mai suport persoana sau persoanele din casă. Dau fie de pizde care nu știu să comunice prin viu grai și îți lasă bilețele agramate, fie de babe necăsătorite sau divorțate de prea multe ori, cu prea mulți căței sau prea multe fixații religioase. Niciodată nu am fost pe deplin mulțumită și astfel a fost nevoie să-mi schimb domiciliul oricum temporar. Acum cred că îmi explic de ce nu am putut să-mi fac viză de flotant! Buletinul meu ar fi fost plin de abțibilduri. Câte unul pe semestru…
Anul I: Nu știam ce e ăla București și cât de mari jigodii pot fi unii oameni. Am mers cu capul înainte și cu ochelari de cal într-un apartament de două camere din cartierul Titan. Zonă drăguță cu mult verde, dar nu perfectă. O fostă colegă de liceu mi-a oferit o cameră (evident, contra cost) alături de ea și soră-sa. Eu am zis “Bine” că cică ne înțelegeam bine și bănuiam că va fi amuzant să locuim sub același acoperiș. Proastă idee! De atunci mi-am jurat că nu mai fac supoziții cretine de genul ăsta! Convețuirea s-a dovedit a fi un adevărat coșmar. Singurul avantaj era faptul că aveam camera mea pe care nu o împărțeam cu nimeni și că puteam să aduc pe cine vreau în vizită. Dar în rest, îmi mâncau zilele. Erau obsedate de curățenie și ordine și…hai să fim serioși! Eu nu am niciun fel de calificare profesională în domeniul ăsta! Sunt ordonată, dar când am eu nevoie și chef. În rest, mă descurc și-n dezordine. E haosul meu, nu al lor! Tipele astea două erau două “realiste”(medicină și politehnică) cu bățu-n cur care au avut norocul de propriul lor apartament. Dacă e să număr de câte ori am auzit textul “Anca, asta e casa noastră și…” aș înnebuni! Da, e casa voastră, dar nu mă țineți pe gratis! Nu știu de ce uitau treaba asta de fiecare dată când nu le convenea ceva. În obsesia lor de a fi totul curat ca lacrima, îmi lăsau bilețele care lăsau de dorit din punct de vedere gramatical. Chiar și acum îmi aduc aminte perle de genul “ciuvetă” sau abuzul de semnul exclamării…Doamne, ce bine că m-am mutat de acolo! Povestea e lungă. Ideea e că alea două au nevoie de mai puțin puf și mai multă bătaie. Bine, una din ele și-a primit-o odată, când a dat audiție pentru noul film “Karate Kid 17″. A ratat rolul, dar a primit bătaia! Ailaltă bocește că nu-i mai place medicina. Soartă tristă, dar măcar au propriul apartament. Evident că nu mai vorbim! N-am pierdut nimic.
Anul al II-lea: Nici nu știu de unde să încep…anul al doilea de facultate s-a soldat cu două gazde inegal de nenorocite, dar echivalente în setea de bani. Ambele erau babe. Prima era o religioasă fanatică pe care nu am putut niciodată să o înțeleg. Nu aveam voie să facem nimic sâmbăta. Nu puteam spăla sau încălzi mâncare la aragaz de vineri seara până sâmbătă seara. Un obicei pe care nu l-am putut înțelege niciodată. Fără supărare, dar asta nu te face un sfânt! Te face nesuferită prin reguli stupide. Dar, mă rog, asta era viziunea ei! Cel mai trist lucru la gazda asta era zona unde stătea. Nici măcar nu era București. Era în Roșu, comuna Chiajna, într-o casă unde întreruperile de curent erau ceva frecvent și obișnuit. Nici nu trebuia să mă supăr dacă mi s-ar fi ars laptopul sau încărcătorul telefonului. Trist era că făceam în jur de o ora jumate-două până la facultate. Destul de mult, având în vedere că până în Vâlcea fac 3 ore. Și da, nu era asfaltat! Cine vrea o experiență noroioasă și cu lătrat de câini turbați pe fundal, să închirieze o cameră în Roșu!
A doua casă în care am stat în anul doi a fost o găselniță de pe anunțul.ro. O cameră în vilă în Floreasca. Suna tentant și orice altceva era mai bun decât Chiajna și noroaie. Floreasca măcar era București! Pe strada Mozart era o tanti aparent drăguță care oferea o cameră acceptabilă. Cum nimic nu e perfect, dezavantajele s-au văzut în timp: mirosul a trei câini și a două pisici și-a spus cuvântul! Odorizantul de cameră nu mai era suficient. Baba nu vedea asta și tot stătea cu animalele în casă. Chiar cu ea în cameră. Cucoana avea 60 de ani și cică “din familie de aristrocați” care stătea de 38 de ani în chirie. Nici să mă omori nu aș sta atâția ani în chirie! Mai bine mă întorc de unde am venit. Domnișoara ( nu a fost măritată niciodată) avea un obicei grotesc: să bată cu unghia în geam ca să ceară bani împrumut pentru taxiuri, că nu se cade ca o doamnă ca ea să folosească mijloacele de transport în comun. Dacă îi ziceam că nu avem, tot ea se supăra! Bravo, tanti! Bine că la vârsta ta ceri studenților bani de taxiu! Nu mi-aș dori să fiu în locul ei vreodată. Am plecat de acolo pentru că nu mai suportam cheltuielile pe care le pretindea “vila de cartier de fițe”, cică. Și nici nu puteam să plătim pe vară. Încă o dementă pe care am avut ghinionul să o cunosc!
Anul al III-lea: Am primit o super ofertă de la nu știu ce rudă pentru a sta în Dorobanți pe o sumă mică. Numai bine, dar când să vin să văd casa, baba se trezește că e bătrână și că dă să moară, deci nu mai poate închiria. După multe “căca-m-aș pe ea de nesimțită!” a trebuit să apelez din nou la anunțul.ro. Aici am dat de o profesoară de matematică ce închiria o cămăruță pe lângă Facultatea de Medicină. Luând în considerare zona, am zis să văd acea cămăruță. Poate-poate era locuibilă. Ajung în fața unei ditamai case. Vine cucoana să mă întâmpine. Mă invită să iau loc pe un scaun. Când să mă așez pe un scaun țipă la mine “Nu pe ăla!!!”. Deja am început să o urăsc, dar dacă îmi place camera, pot s-o dau dracului. Începe să mă întrebe la ce sunt studentă și apoi îmi zice de ea și viața ei. De aș fi avut curajul să îi zic că nu mă interesează… “Hai să vezi camera! Nu știu dacă îți va plăcea.”. După ce m-am ridicat de pe scaun văd o ușă deschisă și întreb dacă aia va fi camera mea. Zâmbește ironic și-mi spune că nu. Ajungem la potențiala mea cameră. Nici ușa nu se deschidea până la capăt. Cum avea pretenția să poată intra un om acolo și mai ales, cum să își ducă bagajele în camera aia? Îmi zice că ea a trăit și a învățat în camera aia, așa că ar fi perfectă pentru mine ca studentă modestă ce sunt…Mda, cum să nu! Ca orice gazdă nesuferită care se respectă, a început să înșire lista cu pretenții de la mine. Una din ele mi s-a părut atât de ridicolă, încât am presupus că glumește. Eu aveam o baie de serviciu fără cadă. Ca să fac baie, trebuia să mă duc tocmai la etaj, la baia ei. Ea zisese că i-a plăcut de mine. Mi-a zis: “Dacă ești cuminte și curată, te las să folosești baia mea!”. Nu are niciun pic de logică! Ca să fiu curată, trebuie să fac baie. Iar tu vrei să fiu curată înainte să fac baie? Păi fac baie tocmai pentru că sunt murdară! N-am înțeles nici faza cu “Dacă ești cuminte…”. Cine dracului se credea? Maică-mea? Bunică-mea? Nici ele nu-mi mai zic asta! Mă tot uitam la ceas așteptând să plec cât mai repede. I-am zis că mă grăbesc la examen și că o anunț dacă accept camera. Cum am ieșit pe ușă, i-am șters numărul din agendă. Nici nu mi-a zis cum o cheamă, deci nu a mai fost nevoie să-mi încarc memoria cu astfel de informații!
Momentan stau la o gazdă găsită tot pe anunțul.ro. E cât de cât ok. Nu e perfectă, dar măcar nu e atât de absurdă ca restul.
După atâtea mutări îmi pun întrebarea “Din cauza cui nu ne-am înțeles?”. Probabil că am și eu defectele mele și oamenii nu mă pot suporta, dar chiar să fiu la a patra gazdă în 2 ani jumate? E normal? E aiurea?
Nu am de gând să mă mut prea curând, dar nu spun niciodată “niciodată”. Cine știe când o apucă și pe asta piticii de pe creier?
Până la următoarea mutare și până voi avea propria mea casă, simt că ar fi trebuit să posed și să port semestrial insigna asta:
Vote or die? Consider me dead! November 22, 2009
Posted by Anca in The world I live in.Tags: Băsescu, nu, prostie, Romania
3 comments
Alegerile s-au terminat. Eu am vrut să votez. Din păcate, nu am reușit. După o oră și jumătate de așteptat mi-am băgat picioarele și am plecat. Nu mai suportam mirosul de căcat de sub șantierul în lucru și nici pe cel al alegerilor în general. Îmi repetam: “E dreptul meu să schimb țara cu votul meu!”. Bullshit! Astăzi am ajuns la concluzia că nu mai trebuie să visez frumos. Cel puțin nu cu ochii deschiși.
Se aude că Geoană și Băsescu ar fi preferații în turul doi. Neinteresant, previzibil și absolut inutil. Nu mi-e drag niciunul. Poate dacă ar fi fost Antonescu, mă mai gândeam. Am dubii în privința ieșirii mele din casă pentru turul doi. Nu cred că merită și așa văd că țara asta se descurcă bine fără votul meu.
Nu sunt genul care să insiste pe subiecte de politică, dar chestia asta chiar m-a ofticat. Căcat de organizare.
Dacă aș fi președinte… October 17, 2009
Posted by Anca in Ideas, The world I live in.Tags: beginning, biggest passion, Băsescu, dreams, me, nu, Romania
add a comment
Multe lucruri ar fi complet diferite în țara asta. Eu urăsc România din cauza sistemului de căcat prin care oamenii nevinovați sunt mereu cei care suferă. Încă un lucru deranjant e suprapopularea. Suntem peste 21 de milioane, iar peste 2 milioane numai în București. Prea mult! Mulți sunt șomeri, nu au case sau locuiesc mult prea mulți într-un spațiu prea mic. Salariile sunt mici, iar prețurile sunt nesimțit de mari.
Cred că la noi sunt cei mai mulți hoți și asta probabil pentru că sistemul ăsta de căcat permite acest lucru. Dacă auzim de furturi din alte țări, sunt șanse maxime ca hoții să fie români. Plătim amenzi pentru că cineva ne-a furat banii și actele, iar târharul se bucură că a avut norocul de a nu fi prins. Nimeni nu denunță când văd un hoț pentru că le e teamă să nu o încaseze de la respectivul.
Avem polițiști și paznici, dar îi vedem cum stau la bârfă la gogoșerie în loc să aibă grijă de ordinea publică. Atitudini de genul ăsta nu numai că sporesc hoția, dar o și încurajează. Alți bani care se duc în curul unor inutili care nu își fac treaba cum trebuie.
Țigani sunt peste tot. Unii cerșesc, iar alții fură. Noi trebuie să acceptăm asta pentru că din asta trăiesc. Dacă aș cerși sau aș fura eu, imediat aș intra la zdup pentru că sunt româncă de culoare albă. Nu că aș face vreodată asta, dar e de subliniat aspectul ăsta. Dacă te atacă sau te jefuiește un țigan, trebuie să privești chestia asta ca pe ceva normal. Mă piș! Uite că eu nu accept căcaturi de genul ăsta! Eu vreau să schimb rahatul ăsta de țară! Nimic nu e cinstit aici și noi trebuie mereu să zicem: “Asta e. E România!”
NU VREAU! Eu nu sunt genul de om căruia i se poate servi căcat și eu să mă prefac că e friptură că oricum mă voi obișnui cu gustul. Asta nu o să se întâmple niciodată!
Președintele nostru e ca un Bush al Statelor Unite, cu singura diferență că noi nu avem o țară atât de productivă. Noi suntem pe principiul “Las-o bă că merge așa” care de un căcat nemăsurabil! România e o țară de bețivi și fumători, dar e în recesiune. Noi nici nu putem găsi un antonim al cuvântului “risipă” pentru că noi nu am practica acel sport. România e o țară săracă, dar risipitoare.
Acum suntem în an electoral și eu am veșnica dilemă: “Eu cu cine votez?”. Păi, dragi candidați, eu nu am cum să votez! Pentru că o dejecție a societății crescute de voi mi-a furat toate actele și banii! Nu am cum să vă votez, chiar dacă aș vrea să fac asta. Dacă vreunul din voi promite să elimine hoția, al naibii de nu l-aș vota! Dar nu am cu cine! Toți sunteți niște pulifrici care nu aveți idee de ce căcaturi se întâmplă în țara asta pe care voi vreți s-o guvernați. Iese unul din voi președinte și ce se întâmplă? Nimic! Faceți asta pentru bani și imagine. Vă doare fix în cur de cetățeni.
Serios, eu nu am putut niciodată să zic că sunt mândră de naționalitatea mea. Și acum să nu aud căcaturi de genul “Dar Nadia, Hagi, Eminescu…”. Dacă ei au făcut ceva, asta nu mă face pe mine o eroină. Bafta lor, nu a mea! Aș fi vrut să pot spune ceva de genul “În țara mea se face… se drege…”, dar nu am cum. Om fi noi mai dezvoltați decât cei din Africa sau alte zone uitate de lume, dar nu vreau să mă bucur că țara mea e pe penultimul loc (la infrastructura, educație, salarii, număr de locuri de muncă) și e altă țară mai nașpa pe ultimul. Nu vreau să fie ăsta motivul meu de bucurie.
Dacă aș fi eu președinte, lucrurile ar sta cu totul altfel. În primul rând, țiganii ar fi eutanasiați. Așa am împușca trei iepuri dintr-un foc: suprapopularea, hoția și cerșitul. Nu sunt xenofobă, sunt doar idealistă! Nu insinuez că românii pur-sânge nu fură, dar țiganii sunt primii pe lista pericolelor sociale în țara asta.
Pentru a preveni hoția, fiecare cetățean ar avea implantat un microcip. Dacă respectivul are numai gândul furtului, ar fi ușor electrocutat, iar dacă ar fura ceva, ar muri pur și simplu. Așa nu ne-am mai chinuim să construim și să menținem închisorile. Pedeapsa cu moartea ar fi cea mai bună soluție atât pentru hoție cât și pentru suprapopulare.
Aș interzice prostituția, drogurile, alcoolul și țigările. Oamenii ar trebui să își găsească și alte ocupații. Iar referitor la locurile de muncă, toată lumea va avea șanse egale de angajare. Cei care au urmat o facultate vor avea șansa să aibă un salariu mult mai mare, dar toată lumea își va permite să trăiască decent.
Prețurile ar fi la jumătate față de cele din prezent pentru a încuraja puterea de cumpărare. Autostrăzile vor fi construite în timpul cel mai scurt și nu se va sta 5 ani pentru un pasaj de 5 kilometri. Tinerele cupluri vor primi case, iar chiriile vor fi mult mai accesibile.
Numărul politicienilor ar fi cam 25% față de momentul actual, iar salariile lor nu vor fi de 20 de ori mai mari decât salariul minim pe economie cum e în prezent.
Pentru moment, cam astea sunt planurile pentru un eventual mandat de-al meu. Și da, cred că o femeie președinte ar fi o idee mult mai bună. Susțin feminismul, dar nu sunt misandrină.
Nu știu când voi candida exact, dar știu că țara asta are nevoie maximă de schimbare!
