My own Moon

Dor de decada lui ’90 (Muzica) September 1, 2010

Deși eram doar un copil în acea decadă, am reușit să mă bucur de cele mai bune lucruri pe care le-a avut de oferit acea perioadă (în afară de nașterea lui frati-miu în martie 1990; aia e singura perioadă a anilor ’90 pe care o blestem). La începutul lui 2000, magia anilor ’90 a început să dispară treptat și am avut parte de foarte mari porcării în muzică și televiziune. Să nu zic ce epave sunt muzica și televiziunea lui 2010, atât în România cât și peste hotare…

În anii ’90 am avut parte de o explozie în lumea muzicală. Atunci s-au născut trupe memorabile, dar care, în prezent nu mai există. Până să învăț engleza suficient de bine ca să înțeleg despre ce cântă străinii, m-am delectat cu muzica autohtonă: 3 Sud-Est, Andre, Valahia, Genius, Gaz pe Foc și A.S.I.A sunt doar câteva exemple care îmi vin în minte în momentul ăsta. Cum am spus mai devreme, niciuna din aceste trupe nu mai există pe piață. Probabil pentru că a murit farmecul anilor ’90 care nu mai sunt la fel dacă sunt transpuși în prezent. Copil fiind, le-am ascultat și agreat muzica. Până când s-au despărțit și m-am maturizat și eu. Îmi aduc aminte un moment haios de prin ’98 au ’99 când tata ne-a dus la un concert de-ale trupei Andre. Tipele erau pe scenă agitându-și echipamentul și chinuindu-se să scoată un playback decent când tata îmi spune la ureche: “Știi că și ele fac caca?”. Evident, știam că și fetele de la Andre erau oameni, dar niciodată nu mi-am imaginat că vedetele au nevoi ca oamenii de rând. Țin să îi mulțumesc lui tata că m-a ajutat să văd viața mai realist. Ăsta a fost un prim pas spre a fi obiectiv și realist, bănuiesc. I-am amintit, de curând, lui tata de faza asta și a fost uimit că am avut o memorie așa bună. S-a amuzat și el de ce prostie putea să spună în mijlocul unui concert.

O altă dezamăgire, pe lângă faptul că am aflat că fetele de la Andre se cacă, a fost playback-ul. Nu îmi închipuiam că exista o alternativă pentru cântatul propriu-zis. De atunci, începusem să elimin din lista mea de preferințe “artiștii” care recurgeau la playback. Nu acceptam scuze, mai ales pentru că îmi dădeau impresia că oameni fără voce ca mine pot face o carieră din asta (probabil asta a fost și impresia INNEI). Oricum, muzica românească părea să nu mă mulțumească cu versurile sale cvasi-penibile și muzica prea computerizată, așa că mi-am îndreptat atenția spre trupele și cântăreții de peste hotare.

Una din trupele străine care mi-a atras atenția în mod deosebit  a fost No Doubt cu videoclipul “Ex Girlfriend”. Gwen Stefani mi se părea superbă în perioada aia. O admiram pentru curajul de a-și vopsi părul roz și în secret visam să ajung ca ea: frumoasă, de succes și membra celei mai tari trupe rock a momentului. După vizionarea acelui clip, am găsit alte melodii care mi-au atras atenția și care m-au făcut să pun trupa No Doubt în topul meu de “All Time Favourites”. Pentru mine, trupa No Doubt nu a fost niciodată destrămată. Având în vedere că Gwen era cea care ținea trupa pe picioare, faptul că ea a scos câteva albume solo a fost o emancipare pentru ea. Momentan, trupa e bine mersi și mă aștept să fie din ce în ce mai geniali!

Nici nu știu cum să încep a spune că ador trupa Garbage. Și nici nu-mi aduc aminte când a apărut pasiunea mea pentru trupa de origine scoțiană. “Only Happy When It Rains” a fost și este un imn pentru copilul depresat de vară și fericit când vine toamna. Acel copil sunt eu, evident. Shirley Manson e o altă femeie de pe scena rock-ului care e superbă fără a fi nevoie să se dezbrace pe scenă și să-și vândă sufletul diavolului. În 1998, trupa lansează melodia “Special”. De fiecare dată când aud o melodie pe nume “Special”, zâmbesc. Adoram cuvântul ăsta când eram mică, probabil pentru că era un atribut la care tindeam. Nu a fost melodie Garbage care să nu-mi placă. Trupa asta a fost una din preferatele mele, din anii ’90 până în prezent. Abia aștept noul album! Da, și trupa Garbage se ține bine!

Recunosc că la sfârșitul anilor ’90 mi-a plăcut mai mult de Christina Aguilera. Motivul era simplu: pentru că prea multă lume o adora pe Britney Spears și pentru că Aguilera chiar avea voce. “Hit me baby one more time” a fost un succes imens, dar “Gennie in a bottle” mi-a atras atenția mai mult. După ce am înțeles mai bine limba engleză, mi-am dat seama că versurile erau destul de scandaloase. Nu-i de mirare că ambele prințese ale muzicii pop au luat-o pe drumuri nu tocmai creștine. Britney s-a căsătorit cu un idiot, a făcut doi copii, s-a ales cu o reputație de mamă rea și acum așteaptă o relansare. Cu toate astea, prefer să îmi amintesc de ea ca prințesa pop a anilor ’90. Pe de altă parte, Christina Aguilera a declarat că ea oricum e mai curviștină de fel și astfel, în 2002 și-a dat arama pe față cu albumul “Stripped”.

Nu vreau să deviez prea mult de la subiect. Cert e că ambele mi-au marcat copilăria din anii ’90 când erau cât de cât inocente. Le știam versurile pe de rost și vroiam să merg în SUA la unul din concertele lor. Astea erau visele mele de copil din anii ’90 când venea vorba de trupele străine. Ca pe orice copilă, m-a atins și muzica celor de la Backstreet Boys și N*Sync, dar nu ca pe o fanatică descreierată. Am fost mai mare fan Blink 182 și al melodiei care ridiculiza pop-ul anilor ’90: “All the small things”. Un clasic pe care îl fredonez și acum cu mult drag.

I’m a blonde single girl in the fantasy world
Dress me up, take your time, I’m your dollie
You’re my doll, rock and roll, feel the glamour and pain
Kiss me here, touch me there, hanky-panky

Mereu am crezut că versurile erau “I’m a blonde bimbo girl…” care, după părerea mea, se potriveau mult mai bine fetei portretizate în videoclipul “Barbie Girl” al trupei Aqua. În 1997, piesa asta făcea ravagii. I-a bușit imaginea păpușii Barbie, dar nu i-a mâncat din popularitate. I-a sporit-o ridiculizând-o în același timp. Versurile erau superficiale, dar melodia era foarte catchy și nu avea cum să nu te obsedeze! Alte melodii memorabile ale trupei erau “Dr Jones”, “My Oh My” sau “Cartoon Heroes”. Mi-au făcut copilăria mai colorată și m-am bucurat că am avut parte de muzică faină în anii ’90.

În anii ’90 am avut parte de cele mai multe “One hit wonders” în muzică. Cine nu-și aduce aminte de “Macarena” a celor de la Los del Rio? Nu au mai scos nimic memorabil de atunci, dar “Macarena” a avut un succes fulminant pe întreg mapamondul. Melodia celor de la Right Said Fred, “I’m too sexi” domină catwalk-urile și acum, dar trupa nu mai există. În ceea ce privește rap-ul, cred că toată lumea a auzit de scandaloasă piesă “Baby got back” de la Sir-mix-a-lot, care aducea un așa-zis omagiu femeilor cu rotunjimi.

Deep Blue Something au lansat în 1996 piesa “Breakfast at Tiffany’s” și de atunci…nimic notabil. Păcat! Promiteau. Și cum am putea uita de celebrul “Coco Jamboo” care ne râcâie pe creier și în 2010? În ultimul an al decadei auzeam de Eagle-Eye Cherry cu a lor “Save tonight” și îmi pare rău că a fost ultimul lor hit notabil. Anul 1999 s-a încheiat cu unul din cele mai cunoscute hituri ale decadei….unicul Lou Bega cu al său “Mambo Nr. 5″.

Mai mult ca sigur am ratat momente memorabile ale anilor ’90, dar e cam greu să acoperi 10 ani într-un singur articol. Dacă îmi amintesc de vreo trupă super pe parcurs, îi voi dedica un articol nou, cu siguranță!

Ceva îmi spune că trendul anilor ’90 revine în muzică. Lady Gaga îmi confirmă asta în “Alejandro”, care are influențe Ace of Base și Madonna.