jump to navigation

“Da’ mai scrie și tu ceva!” February 2, 2011

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , , ,
1 comment so far

Bine, bine, scriu! N-am mai postat nimic din 2010. Ce-i drept, nu am avut nici suficiente lucruri de care să mă plâng încât să creez o postare pe blog. Anul nou a venit cu bine și cu o mare victorie intelectuală: licența aia nenorocită. Am luat-o cu bine și abia aștept să devin absolvent cu acte-n regulă. Așadar, mi s-a împlinit și rezoluția pe 2011!

Acum e tare ciudat că m-am obișnuit să învăț pentru licență în fiecare zi liberă. E uimitor cât timp liber am de acum. În momentul în care voi ajunge să mă obișnuiesc cu el vor apărea alte obligații și sarcini de efectuat. Bine, treaba asta poate fi evitată prin refuzarea oricărei activități extracuriculare de genul master, cursuri speciale etc.

De când predau, realizez că nu aș mai suporta să mi se predea mie de către cineva. Ar fi ca și cum m-aș auzi pe mine debitând. A nu se înțelege greșit; meseria de profesor e foarte faină și spun asta fără nici cea mai mică urmă de ipocrizie. Să înveți pe cineva niște lucruri care ți-au fost predate și ție cândva e o garanție că persoana dinaintea ta și-a făcut treaba cum se cuvine și că tu ești un urmaș vredic de titlul pe care l-a avut și dascălul tău. Fraza asta avea mai multă logică în mintea mea… Oricum, m-am maturizat mult în ultima jumătate de an. Am renunțat la un drum și am luat-o de la zero pe altul. Îmi place să fiu profă, deși sunt unii copii cărora nu le intră noțiunile în cap nici cu pâlnia! Alea sunt cazurile “speciale” care-ți amintesc de ce ești plătită. Pe de altă parte, sunt copii de care am prins mare drag și de care sunt foarte mândră. Sunt isteți, cu bun simț și în număr mic.

Cred că îmi răspund singură la întrebarea “De ce n-am mai scris până acum, chiar dacă am avut vacanța de iarnă?”. Pentru că blogul meu s-ar fi transformat într-unul de profesoară. Nu zic că ar fi devenit plictisitor, dar structura sa ar fi fost liniară și previzibilă. Oare de ce nu vreau să recunosc că ar fi devenit plictisitor? Mândria și orgoliul bloggerului cu ștate vechi! Asta era!

Ce mai e nou cu mine? Chiar n-am idee. N-am devenit mai optimistă, asta e clar! Poate m-am mai maturizat cu o idee-două și am învățat să mă descurc singură din proprii bani, ceea ce e mare lucru. Îmi aduc aminte de ce spunea tata acum câteva luni: “Să dea Domnu’ să scapi de noi și să fii pe banii tăi!”…Iată că sunt! Facultatea-i gata, jobul e mai mult decât ok, sănătoasă (în limitele normalului) sunt… Ce vreau mai mult pentru moment? Aș vrea să pot dormi mai mult, n-am să mint! Acum vreau acel lucru de care ajunsesem să mă satur astă-vară. Dar de aia-s weekendurile și zilele în care încep la amiază!

Nu vreau să las blogul ăsta să moară, dar sunt suspect de mulțumită de viața mea profesională ca să mă mai bâzâi că n-am de muncă. O să mă bâzâi de alte lucruri cât de curând (adică în următoarele 2 luni sau ceva de genul ăsta) când mă voi sinchisi să scriu ceva. Dar promit că nu-mi voi pierde “my personal touch” pe care-l dau articolelor.

Da, Oana, pe tine te-am citat în titlu!

Timpul pentru o schimbare? September 29, 2010

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , ,
add a comment

Reciteam vechile articole de pe blog și realizam, pe măsură ce citeam, că gândesc altfel acum față de momentul în care am publicat textele respective. Nu complet diferit, dar nu mai sunt 100% de acord cu persoana care eram în perioada aia. Nu știu dacă e un semn de maturizare, dar simt nevoia să schimb ceva în stilul meu de blogging (în mod deosebit cel în limba română).

Timp de doi ani de când am blogul am scris ca o studentă. Acum parcă e timpul să scriu ca o absolventă care are alte perspective. *Încerc din răsputeri să evit folosirea lui “nu” la fiecare început de propoziție, dar mi-e greu să afirm fără negație*. Pe perioada facultății încă îmi permiteam să visez la ce o să fac când o să fiu mare. Acum sunt mare și fără șansa de a pune în aplicare ce am vrut să fac în facultate. Trecerea asta de la student la om mare a fost mult prea rapidă și prea bruscă. M-am trezit adult în căutare de responsabilități. Vreau și eu un job, o casă și o familie, dar, din păcate, drumul la visele astea nu e pavat și tot eu trebuie să torn beton. Ghinionul meu, că n-am fonduri pentru ciment.

Căutam zilele trecute un articol serios pe blog pentru a-l trimite la un potențial angajator. Cu articolele în limba engleză stăteam bine, dar cu greu am găsit unul în română care să nu conțină cuvintele “căcat” sau “pizdă proastă”. Recunosc, sunt modurile mele de exprimare, dar sunt momente în care aș vrea ca lumea să mă ia în serios. Îmi place să scriu într-un mod mai miștocar, dar am nevoie de materiale care să mă recomande la unele reviste sau ziare care se adresează și unor oameni care nu au simțul ironiei. Cred că e timpul să mă maturizez puțin și din punctul de vedere al scriiturii. E pentru prima oară când pun maturizarea și persoana mea în aceeași propoziție. De obicei, îi lăsam pe părinți și bunici să facă asta. E cam ciudat când trebuie să realizez eu că nu mai pot fi copil. Nu de alta, dar cum dau primele riduri, trebuie să scapi de păpuși.

Toată ziua m-am gândit la un subiect despre care să scriu (la un mod mai serios), dar am avut un lapsus intelectual. Nimic serios nu-mi apărea în vizor. Aveam de gând să mă iau urât de Inna, marea noastră “mândrie” muzicală, dar chiar nu aveam suficientă ură de vărsat pe blog. Poate după ce mă mai cert cu unii din fanii ei iliterați pe youtube. Asta e altă poveste pe care o voi aborda (sau nu) pe viitor pe blog.

Eu însămi sunt curioasă de ce-mi va făta mintea în materie de articole noi pe blog. Rog productivitatea să revină din concediu!

Să-mi trăiești, blogule!:) September 4, 2010

Posted by Anca in Passions.
Tags: , , , , , , , ,
4 comments

My Own Moon crește văzând cu ochii. Întâmplător am verificat de când am început să postez și am văzut “5 septembrie 2008″. Până acum nu am serbat ziua blogului și rău îmi pare. Îmi iau revanșa pe 5 septembrie 2010 când propria mea lună împlinește doi anișori. Sincer, nu știu când a trecut timpul. Mă simt ca un părinte care e mândru de copilul lui pentru că a realizat firescul: a strâns ceva ani la bord.

Când am început să scriu pe blog, nu prea vroiam ca multă lume să știe de el pentru că nu eram stăpână pe mine și pe ce postam aici. Inițial, vroiam să fie un blog în limba engleză și mă gândeam că nimeni nu se va prinde că sunt eu cea care postează. Mare prostie, pentru că oricum lumea mă știa fană Sailor Moon, lunatică și ca Miss Brightside, deci “secretul” meu era dat în vileag numai de numele blogului. Articolele mele de la început nu erau prea ample, ba aveam zile în care doar postam un filmuleț interesant de pe youtube. Alteori postam desene de-ale mele. Totuși ideea de blog nu era suficient de bine conturată pentru mine. La un moment dat, l-am făcut public. A fost ok pentru că lumea tot nu îl citea, dar nici eu nu prea postam.

Oana lansase o leapșă prin care să vorbim despre prietenele noastre și de ce le iubim. Fusese pentru prima dată când scriam în română și am primit feedback pozitiv. Țin minte că după ce am scris acea postare, am primit cele mai multe vizualizări, 92. Pentru mine era foarte mult pe vremea aia, în iunie 2009. După aceea, am continuat să scriu atât în engleză, cât și în română. Mă atașasem de lumea virtuală unde puteam vorbi fără să fiu întreruptă. Pentru mine conta treaba asta, deoarece oamenii au darul enervant de a mă întrerupe când povestesc ceva. Așadar, un blog mi-a venit mânușă! Știu, sunt o tristă din cauza asta, dar mai bine o tristă cu blog decât o tristă fără niciun refugiu!

În iulie 2009 am început să-mi încerc norocul la diverse concursuri care au avut loc în blogosferă. Unul din ele presupunea să vorbim despre desenul copilăriei noastre. Nu am câștigat concursul, dar am primit feedback pozitiv în urma publicării articolului despre Sailor Moon. Eroina mea a devenit lait-motivul blogului, într-un fel sau altul. Credeam că majoritatea articolelor publicate vor avea legătură cu Sailor Moon. Într-adevăr, multe au avut, dar majoritatea au fost frustrări post-adolescentine, desene, poze cu pisoi, recenzii de videoclipuri sau emisiuni tv preferate. Până la urmă, blogul nu a avut o temă anume. Era blogul meu unde eu scriam despre tot ce mă tăia capul. Un alt concurs la care am participat cu mare succes a fost “Artistul meu preferat”, organizat de hotcity.ro. Am scris un articol despre geniala Kelly Clarkson, articol care mi-a adus ca premiu cartea “Michael Jackson – Legend, Hero, Icon. A Tribute to the King of Pop”. Mulțumesc, HotCity!

Cine mă cunoaște de când vârsta mea începea cu cifra 1 știe că am un tic verbal când ceva mă enervează sau pur și simplu nu iese cum vreau eu. Acel tic e cuvântul “căcat”, care s-a regăsit și în tagurile din dreapta. Unele lucruri par să nu se schimbe niciodată; nici când se presupune că te maturizezi. Alte subiecte pe care ador să le abordez sunt ce prostii mai fac vedetele din afară sau din țară. Astfel, pasiunea mea pentru jurnalismul de entertainment s-a accentuat și mai mult și sper să am ocazia să îmi văd articolele în reviste de profil. Nu îmi place să scriu neapărat de rău de oameni. Sunt și unele ființe pe care le admir pentru ceea ce fac și acele persoane merită locul lor special în rubrica “Web Inspiration”. Acolo redactez articole în engleză despre oamenii de pe youtube, de regulă, care fac carieră din pasiunea lor. Într-o zi vreau să ajung și eu ca acești oameni. Nu îi numesc degeaba inspirații!

Blogul m-a ajutat să mă exprim mult mai ușor prin scris, mai ceva ca un jurnal. Deși nu împărtășesc idei/probleme/situații foarte intime, blogul e net superior jurnalului, cel puțin din perspectiva mea. Sună ciudat, dar simt că aici pot colora cum vreau situațiile și povestirile.

Cred că e suficientă retrospectivă după doi ani. Pentru alte detalii, citiți și restul articolelor!:) Vreau să le mulțumesc celor care mă citesc. Îmi dați senzația că nu vorbesc singură și că alocați câteva minute să lecturați gândurile mele transpuse aici. Mi-ar plăcea ca lumea să comenteze mai des. Un pic de feedback nu strică niciodată!

În concluzie…La mulți ani, blogule! Să-mi trăiești și să dea domnu să nu mă părăsească inspirația, că tare îmi place să scriu aici!:)

Te iubesc și nu te pot părăsi! May 31, 2010

Posted by Anca in Passions.
Tags: , , ,
10 comments

Am fost împreună din septembrie 2008 și ai fost mereu alături de mine. Tu știai mereu când am o problemă cu babele la care am stat în gazdă, te țineam la curent cu ce muzică/seriale/desene prefer și îți spuneam care sunt pizdele proaste care mă enervează. Datorită ție, aceste mesaje au ajuns mai departe la oameni: prieteni, colegi sau necunoscuți care se arătau interesați de subiectele respective. Când am câștigat diverse premii, ai fost acolo pentru mine. Ba mai mult, datorită faptului că tu exiști eu am câștigat acele premii. Îți mulțumesc!

Tu m-ai înțeles indiferent în ce limbă comunicam. Fie că își vorbeam despre Lady Gaga, Tila Tequila sau Miley Cyrus, tu m-ai lăsat să dau frâu liber imaginației. Nu m-ai judecat niciodată și pentru asta te iubesc! M-ai lăsat să fac ce vreau. Am apreciat asta… Nu te-ai supărat când îmi făceam alte planuri. Deși nu am stat împreună foarte mult timp, ai decis că merit și eu o pauză și erai convins că tot la tine mă întorc. Și ai avut dreptate! M-am întors de fiecare dată.

Acum am pe altcineva. Nu sunt atât de fericită pe cât credeam. Chiar dacă am transpus toate amintirile pe care le-am avut cu tine în noua relație, nu e la fel. El nu mă înțelege când îi vorbesc în engleză. La o adică, simt că vrea să-mi și interzică engleză. E foarte patriot și ține la limba română. Poate nu vreau să vorbesc numai în engleză! De ce nu înțelege asta? De ce nu a putut fi internațional, cum ești tu? Simt că nu va dura prea mult relația asta. Nimeni nu se compară cu tine!

Acum am o relație cu o perioadă prestabilită: un an de zile. După ce expiră perioada asta, eu trebuie să-l plătesc ca să-mi fie alături. Nu e corect! Tu niciodată nu mi-ai cerut ceva în schimb. Nu există iubire remunerată!

Noi vom fi mereu împreună! Să crezi când îți spun asta…

(scrisoare deschisă blogului meu)

Am terminat facultatea…și acum ce fac? April 23, 2010

Posted by Anca in Ideas, The world I live in, Uncategorized.
Tags: , , , , , , , , ,
3 comments

În mod normal, ar trebui să mă fac jurnalistă, dar nu e așa de simplu. Îmi aduc aminte că acum 3 ani facultatea reprezenta un tărâm al zeilor, unde ajung numai geniile și de unde ies numai ființele paranormale. Iată că sunt aproape o ființă paranormală. Am terminat facultatea și încă îmi spun că mi se pare. Unde s-au dus 3 ani…nu știu! Ce naiba am făcut în anii ăștia?

Am văzut Bucureștiul, am frecventat (cu sfințenie!) cursurile, mi-am făcut prieteni noi…dar simt că nu a fost suficient! De ce nu mă simt ca atunci când am terminat liceul? Atunci aveam senzația că după liceu mai venea ceva. După facultate vine maturitatea căreia nu-i pot face față încă! Nu mă simt pregătită! Probabil pentru că în acești 3 ani am fost mai preocupată de când și unde mă mut decât de viața de student. Pentru mine, viața de student însemna școală și mutat…și cam atât. Nimic interesant, nimic palpitant.

În liceu mi se părea ceva extraordinar că putem merge în București să vizităm centrele universitare și că putem să vedem ce fac “zeii” ăia de care vorbeam mai sus. Acum, ca un viitor fost zeu, nu simt că viața mea de student a fost cum mă așteptam în liceu. În acești 3 ani am învățat că facultatea e locul unde visele tale se vor frânge și că tot ce ai vrut să faci încă din liceu rămâne în cutiuța de speranțe deșarte, pentru că în viața reală ai muri de foame.

Cârcotașii de vârsta a doua îmi spuneau “Unde, mă? La jurnalism? Vrei să te faci muritor de foame?”. Nu vreau să ajung să le dau dreptate și încă țin cu dinții de ultima fărâmă de speranță. Nu vreau să mă fac muritor de foame, vreau să fiu o jurnalistă nonconformistă. Normal că oamenii care îmi spuneau astfel de chestii erau foști absolvenți de politehnici care își blesteamă zilele că au un loc de muncă plictisitor de ani de zile sau unii care nu au profesat în domeniul studiat.

Și iată cum mă abat de la subiect…Am terminat facultatea și licența îmi bate la ușă! Nu știu dacă sunt speriată sau tristă. Cam puțin din amândouă. Pentru mine, facultatea era o extindere șireată a copilăritului. Am sperat să o mai prelungesc, dar fără noroc. Unii oameni de la mine de la facultate au apelat la înghețarea anului. Habar n-am cum să privesc treaba asta. Să-i aplaud că au vrut să mai tragă de timpul alocat copilăritului sau să-i condamn că au băgat bani în curul facultății de pomană? Treaba lor, până la urmă…

În acești 3 ani am cunoscut niște oameni super tari la FJSC: actuale și foste colege de grupă care mi-au devenit prietene și pe care sper să le numesc prietene și după ce terminăm de tot cu licența. Oana, Corina și Raluca sunt niște fete de nota 10 de care îmi va fi foarte dor… Iată că până la sfârșitul facultății avem toate bloguri și numele vostru apare linkuit.

Nu vreau să mă gândesc la master și job de pe acum. Mă panichez mai târziu pentru ele. Momentan mă panichez pentru licență.

Dragă mami, la mulți ani! March 8, 2010

Posted by Anca in The world I live in.
Tags: , , , , ,
add a comment

Azi am avertizat-o pe mama: “Vezi că o să scriu pe blog despre tine că e 8 Martie!”. A râs și a presupus că n-am să fac asta. Mamă, ai presupus greșit! Azi, cu ocazia Zilei Femeii, îți declar că te iubesc chiar dacă ești o alcoolică și mă ignori. Dacă asta nu e dovadă de iubire, atunci nu știu ce să-ți mai spun! În loc să scriu despre Oscaruri, despre Lady Gaga sau Justin Bieber, eu scriu despre mămica mea cea dătătoare de viață.

Mama e genul de femeie practică și modestă care preferă oricând o bere în locul unui buchet de flori. Pe principiul “florile nu-mi țin de foame sau de sete așa că dă-mi o bere!”. Dacă stau să-i înțeleg punctul de vedere, are și ea dreptate, cel puțin din perspectiva unei alcoolice.

Acum 21 de ani și câteva luni, mama a fost supusă unor chinuri groaznice: cele ale nașterii mele. După ce mi-a spus că a stat 12 ore în travaliu cu mine, eu i-am zis cu toată sinceritatea: “Să știi că dacă mă avortai, nu te-ar fi învinovățit nimeni!”. Nici măcar eu…Nu mă înțelegeți greșit, apreciez că mi-a dat viață și așa mai departe, dar să te chinui 12 ore ca să mă naști pe mine…asta da dovadă de iubire! Îmi pare rău și pentru dezamăgirea lui taică-meu de după când a aflat că sunt fată. Bănuiesc că în mintea lui s-a petrecut ceva de genul: “După ce mi-ai chinuit nevasta timp de 12 ore, ai mai avut tupeul să ieși fată?”. Nu a fost niciodată intenția să o chinui pe mama la naștere, dar am fost o creatură complicată încă din prima zi pe planeta asta. Pe de altă parte, și ea a fumat și a băut pe perioada sarcinii mele, deci am pe cine da vina pentru toate defectele mele. Și se mai supără că o fac alcoolică…Glumesc și știu că și ea știe de glumă. Nu m-a contrazis cu referire la alcoolismul ei, deci e un fel de confirmare că am dreptate.

Normal că am avut dubii când îmi povestea despre ziua nașterii mele. În primul rând, pentru că eu trăiesc cu senzația că sunt adoptată și în al doilea rând, pentru că de fiecare dată când îi ziceam “babă”, îmi dădea cea mai tare replică. Suna ceva de genul “Babă-i mă-ta, eu-s o doamnă!”.

Mai poți să-i zici ceva? Mama mea e tare, oricât de tare m-ar enerva uneori. Și slavă Domnului, că mă enervează des, mai ales când e departe de mine. Ce-i drept, de când s-a mutat cu mine la București, pare a avea caracteristici umane. Ne înțelegem mai bine. Chiar nu mă așteptam!

Cu ocazia zilei de 8 Marie, vreau să-i urez mamei mele “La mulți ani!”, să fie sănătoasă (la cap) și să-i meargă bine și pe plan profesional!

Copii, iubiți-vă părinții în ciuda defectelor lor!

Dacă aș fi președinte… October 17, 2009

Posted by Anca in Ideas, The world I live in.
Tags: , , , , , ,
add a comment

Multe lucruri ar fi complet diferite în țara asta. Eu urăsc România din cauza sistemului de căcat prin care oamenii nevinovați sunt mereu cei care suferă. Încă un lucru deranjant e suprapopularea. Suntem peste 21 de milioane, iar peste 2 milioane numai în București. Prea mult! Mulți sunt șomeri, nu au case sau locuiesc mult prea mulți într-un spațiu prea mic. Salariile sunt mici, iar prețurile sunt nesimțit de mari.

Cred că la noi sunt cei mai mulți hoți și asta probabil pentru că sistemul ăsta de căcat permite acest lucru. Dacă auzim de furturi din alte țări, sunt șanse maxime ca hoții să fie români. Plătim amenzi pentru că cineva ne-a furat banii și actele, iar târharul se bucură că a avut norocul de a nu fi prins. Nimeni nu denunță când văd un hoț pentru că le e teamă să nu o încaseze de la respectivul.

Avem polițiști și paznici, dar îi vedem cum stau la bârfă la gogoșerie în loc să aibă grijă de ordinea publică. Atitudini de genul ăsta nu numai că  sporesc hoția, dar o și încurajează. Alți bani care se duc în curul unor inutili care nu își fac treaba cum trebuie.

Țigani sunt peste tot. Unii cerșesc, iar alții fură. Noi trebuie să acceptăm asta pentru că din asta trăiesc. Dacă aș cerși sau aș fura eu, imediat aș intra la zdup pentru că sunt româncă de culoare albă. Nu că aș face vreodată asta, dar e de subliniat aspectul ăsta. Dacă te atacă sau te jefuiește un țigan, trebuie să privești chestia asta ca pe ceva normal. Mă piș! Uite că eu nu accept căcaturi de genul ăsta! Eu vreau să schimb rahatul ăsta de țară! Nimic nu e cinstit aici și noi trebuie mereu să zicem: “Asta e. E România!”

NU VREAU! Eu nu sunt genul de om căruia i se poate servi căcat și eu să mă prefac că e friptură că oricum mă voi obișnui cu gustul. Asta nu o să se întâmple niciodată!

Președintele nostru e ca un Bush al Statelor Unite, cu singura diferență că noi nu avem o țară atât de productivă. Noi suntem pe principiul “Las-o bă că merge așa” care de un căcat nemăsurabil! România e o țară de bețivi și fumători, dar e în recesiune. Noi nici nu putem găsi un antonim al cuvântului “risipă” pentru că noi nu am practica acel sport. România e o țară săracă, dar risipitoare.

Acum suntem în an electoral și eu am veșnica dilemă: “Eu cu cine votez?”. Păi, dragi candidați, eu nu am cum să votez! Pentru că o dejecție a societății crescute de voi mi-a furat toate actele și banii! Nu am cum să vă votez, chiar dacă aș vrea să fac asta. Dacă vreunul din voi promite să elimine hoția, al naibii de nu l-aș vota! Dar nu am cu cine! Toți sunteți niște pulifrici care nu aveți idee de ce căcaturi se întâmplă în țara asta pe care voi vreți s-o guvernați. Iese unul din voi președinte și ce se întâmplă? Nimic! Faceți asta pentru bani și imagine. Vă doare fix în cur de cetățeni.

Serios, eu nu am putut niciodată să zic că sunt mândră de naționalitatea mea. Și acum să nu aud căcaturi de genul “Dar Nadia, Hagi, Eminescu…”. Dacă ei au făcut ceva, asta nu mă face pe mine o eroină. Bafta lor, nu a mea! Aș fi vrut să pot spune ceva de genul “În țara mea se face… se drege…”, dar nu am cum. Om fi noi mai dezvoltați decât cei din Africa sau alte zone uitate de lume, dar nu vreau să mă bucur că țara mea e pe penultimul loc (la infrastructura, educație, salarii, număr de locuri de muncă) și e altă țară mai nașpa pe ultimul. Nu vreau să fie ăsta motivul meu de bucurie.

Dacă aș fi eu președinte, lucrurile ar sta cu totul altfel. În primul rând, țiganii ar fi eutanasiați. Așa am împușca trei iepuri dintr-un foc: suprapopularea, hoția și cerșitul. Nu sunt xenofobă, sunt doar idealistă! Nu insinuez că românii pur-sânge nu fură, dar țiganii sunt primii pe lista pericolelor sociale în țara asta.

Pentru a preveni hoția, fiecare cetățean ar avea implantat un microcip. Dacă respectivul are numai gândul furtului, ar fi ușor electrocutat, iar dacă ar fura ceva, ar muri pur și simplu. Așa nu ne-am mai chinuim să construim și să menținem închisorile. Pedeapsa cu moartea ar fi cea mai bună soluție atât pentru hoție cât și pentru suprapopulare.

Aș interzice prostituția, drogurile, alcoolul și țigările. Oamenii ar trebui să își găsească și alte ocupații. Iar referitor la locurile de muncă, toată lumea va avea șanse egale de angajare. Cei care au urmat o facultate vor avea șansa să aibă un salariu mult mai mare, dar toată lumea își va permite să trăiască decent.

Prețurile ar fi la jumătate față de cele din prezent pentru a încuraja puterea de cumpărare. Autostrăzile vor fi construite în timpul cel mai scurt și nu se va sta 5 ani pentru un pasaj de 5 kilometri. Tinerele cupluri vor primi case, iar chiriile vor fi mult mai accesibile.

Numărul politicienilor ar fi cam 25% față de momentul actual, iar salariile lor nu vor fi de 20 de ori mai mari decât salariul minim pe economie cum e în prezent.

Pentru moment, cam astea sunt planurile pentru un eventual mandat de-al meu. Și da, cred că o femeie președinte ar fi o idee mult mai bună. Susțin feminismul, dar nu sunt misandrină.

Nu știu când voi candida exact, dar știu că țara asta are nevoie maximă de schimbare!

Story of my life.Yes, I was a loser. September 6, 2009

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags: , , , , , ,
1 comment so far

I was a loser in highschool. I was the one who used to sit alone in the last desk. It was a miracle if one of my collegues would say  ”Hey, you wanna sit with me?”. I wasn’t cool and I wasn’t popular. I used to get picked on for various reasons. Usually, many people in highschool didn’t like my face and told me that.

And that’s where I tell you guys that subject of this blog post. Bullies. We all know them. They’re the girls and boys who always have their backs covered by other kids who once used to be bullied around but desperately wanted to fit in. I wasn’t one of those kids and that cost me. I can’t kiss ass even if my life depended on it.

I had trouble with bullies too (obviously I had, otherwise I wouldn’t be writing this). I didn’t have many friends in my first two highschool years, and the ones I did have were afraid of a “she bully” and they didn’t wanna cover my back. Geez, thanks a lot, you guys! It seems I never was cut out to be a bully. I never had the money and the friends to watch my back.

I can’t fight. I never even tried to hit a person with all my might. I always thought that the people who resort to fighting are like animals. Or, actually, below animals, because I don’t wanna offend the ones who can’t use words to defend themseves. I would hate to have to fight someone phisically. I just can’t. I never punched anyone, even though they might have deserved it. Is that an acomplishment or is that admirable? You tell me.

I won’t narrate my actual bully experiences because blogs are not for that. That’s what psychologists are for.

If I were President or someone big and important, I would make an anti-bully programme and introduce it in every school in my country or even encourage it overseas. Bullies should get severe punishments for every bad deed and appologize to the one they bullied around in front of the whole school and make the “bully dance” and make a great fool of themselves. Also, if they pick on a child and survelance cameras catch him, he will have to pay a 50€ fee.

Yep, that’s my perfect anti-bully measure.

Bullies, watch out, payback time is just around the corner!

99 random things about me August 27, 2009

Posted by Anca in Ideas, Uncategorized.
Tags: , , , , , , , , , , ,
5 comments

Am tot văzut chestia asta pe multe bloguri și cum nu mai am inspirație de articole noi si fascinante, hai să văd dacă reușesc să scot 99 de detalii despre mine.

1.Mă numesc Anca.

2.Am 21 de ani.

3.Locuiesc în Râmnicu Vâlcea.

4.Dar învăț în București.

5.La Jurnalism.

6.Vreau casa mea.

7.Vreau să plec din Vâlcea, eventual și din România.

8.Îmi place să desenez.

9.Am 2 pisici.

10.Am cont pe Deviant Art

11.Și pe Youtube, dar nu îl folosesc decât ca să comentez clipurile altora.

12.Sunt cel mai mare fan Sailor Moon.

13.Vorbesc mult.

14.Vorbesc mult despre Sailor Moon.

15.Desenez 90% manga.

16.Urăsc manelele, maneliștii și cocalarii.

17.Mi-am dorit să fiu reporter încă de la grădiniță când toți ziceau că vor să se facă doctori.

18.Urăsc politica.

19.I-am scris Elenei Băsescu.

20.Vreau să avem o femeie ca președinte.

21.Sunt o feministă convinsă.

22.Am jucat-o pe Scufița Roșie.

23.Am spus “Ăla-i căcat?”  în timp ce mâncam un sandwich și mă holbam la un perete.

24.Oamenii din jurul meu au râs cu ochii în lacrimi.

25.Sunt ușor paranoică.

26.Nu îmi place să mi se facă poze.

27.Nu vreau să prezint știri, mai degrabă prefer să le transmit de la fața locului.

28.Port ochelari și îmi place.

29.Am vrut cândva să cânt.

30.Am cântat în fața clasei la ora de dirigenție.

31.Sunt foarte greu de impresionat.

32.Am fobie de clovni.

33.Urăsc vara din cauza căldurii.

34.Sunt născută vara.

35.Și eram ofticată că nu puteam servi bomboane la școală din cauza asta.

36.Mi-a trecut.

37.Urăsc PR-ul.

38.Adică meseria.

39.O asociez cu pupatul în fund.

40.Îmi pare rău că termin facultatea la anu’.

41.Îmi place să dorm până târziu.

42.Deși uneori mă simt vinovată.

43.Aș muri fără muzică bună.

44.O ador pe Kelly Clarkson.

45.Și pe Michael Jackson, may he rest in peace.

46.Vorbesc romgleza fluent.

47.Adică încep o frază într-o limbă și o termin în alta.

48.Nu fumez.

49.Nu beau alcool.

50.Îmi plac filmele Disney.

51.Trebuie să văd un film înainte de ora 22:00 ca să nu adorm aproape de final.

52.Oricât de interesant ar fi, mă chinui să rămân trează.

53.Sunt destul de băiețoasă.

54.Nu am purtat niciodată tocuri.

55.Și nici nu cred că voi face asta.

56.Îmi place serialul Friends.

57.57 e biletul pe care l-am tras la română oral.

58.Îmi plac trandafirii.

59.Mi-e frică de durere.

60.Nu mă încântă să stau la gazdă.

61.Am schimbat 3 gazde în 2 ani.

62.Nu cred în Moș Crăciun.

63.Nici în Zâna Măseluță.

64.Nu mi-a plăcut Twilight.

65.Dar mă amuză Twilight Spoofs.

66.Vreau să călătoresc în toată lumea.

67.Vreau să am și vlog și să am ce zice.

68.Dar nu știu să editez  video.

69.Sunt căpoasă și renunț ușor.

70.Îmi plac iepurii.

71.Îmi iubesc prietenul.

72.E cel mai frumos băiat din lume.

73.Îmi plac lepșele cu premii.

74.La una am câștigat.

75.Dar încă aștept premiul.

76.Îmi place verbul “to Chris Brown (somebody)”.

77.Îmi urăsc al doilea prenume.

78.Vroiam să îmi aleg singură prenumele.

79.Ador dulciurile.

80.Urăsc muștarul și maioneza.

81.Aș vrea ca lumea să nu mai fumeze.

82.Aș vrea să nu mai aud de crize financiare sau de orice fel.

83.Îmi place să văd poze cu vedete nemachiate.

84.Îmi sporesc încrederea în sine.

85.Am venerat Cartoon Network până să dubleze vocile în română.

86.Preferatele mele au fost și vor fi The Jetsons și The Flintstones.

87.Și The Flintstones meet The Jetsons.

88.Culoarea mea preferată e verdele.

89.Da, sunt eco.

90.Era să zic emo.

91.Am jucat un rol de emo kid.

92.Sunt împotriva operațiilor estetice.

93.Uneori vorbesc urât.

94.Folosesc cuvântul “căcat” foarte des.

95.Îmi place să zic NU.

96.Vreau să scriu la o revistă pentru femei.

97.Diferită, nu piți.

98.Vreau să reînvăț germana.

99.A, am terminat deja?:)

New entry September 5, 2008

Posted by Anca in Uncategorized.
Tags:
1 comment so far

Welcome to the new world,Anca!

This is the place you’ll be posting your thoughts,feelings,pieces of news and any other stuff that pop up in your mind.

To begin with,I’m happy I changed my ”word-spitting” place.I wanted something new,fresh and cool. I seem to have found it.

I’m excited to see what’s next.To begin with,I’d like to share one of my favourite songs.

Honey and The Moon

(more…)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 244 other followers