When role models go wrong… February 22, 2011
Posted by Anca in Passions, Songs.Tags: Avril Lavigne, back in time, biggest passion, childhood, music, role models
2 comments
When I was about thirteen I was, like other girls that age, looking for a role model. In music, in television…anywhere I could. In the spring of 2003 this girl was singing on TV about how some people can be down right complicated and that they should calm down and be who they are. Than won my heart and back in the day I was one of the biggest Avril Lavigne fans out there. She’s the celebrity that introduced me to hair straightening and I was very dissapointed because I couldn’t get that same result. Who knew there was such thing as a straightening iron? Anyway, enough about hair care and crap like that.
I loved Avril’s music, her style, her accent…I was a big fan and I memorized each line of her songs. I started writing lyrics that could go along with the music. Don’t ask me where those lyrics are now; it’s been a while! I used to say that Sk8er boi was and would always be my favourite song ever. And it’s true. I still love that song. Avril Lavigne was a trendsetter and an actual role model to me. Ever since she came onto the music scene, I starded straightening my hair as much as I could without a flat iron and started wearing ties with my shirts. And that trend caught on to the whole teen population. It was a good switch for girls to lose the trashy Spice Girls’ outfits and get avril-ized!
Avril once said in an interview that she would never like to be labled as a “pop chick” and that she’s a “full on rock chick”. Back in the day, she was the trendsetter for punk girls who wanted to express themselves through song. Having someone come and say that she didn’t want to be the new Britney Spears was awesome to hear. I believe that at that time only she and P!nk were the real rock chicks in the biz’.
I can honestly say that Avril Lavigne made my journey through my early teens a lot easier. She was a bold young lady that wasn’t afraid to express herself. In 2004 she released her second album, Under My Skin. That album was beyond amazing and the songs on it were actually passages from her diary. Her look was more goth like, but she was still apreciated. I was still her biggest fan. I can remember my Avril wall back at home filled with photos of her. Yes, I used to me a mega fan. I was also a big fan of Sum 41 and to hear that Avril and the band’s frontman, Derrick Wembley were dating, made me happy for both of them. When I saw a news segment on MTV on their marriage I was left in awe. They were perfect for eachother! Too bad they broke up a few years later.
Not too much time flew by and Avril started becoming the one thing she sweared she hated: the new Britney Spears. She posed for Maxim magazine three times now. That’s not the Avril Lavigne that I knew and apreciated.The fact that she started showing more and more skin was dissapointing. I know, I know…she grew up and all, but that’s not staying true to yourself! It’s indeed a big step to go from this:
to this:
And also a sad step. Avril is now known as one of the sexiest women in showbiz. Was that what she really wanted from the beginning? I mean, yes, it’s flattering and all, but girls these days should focus less on their damn looks and stay true to what they believe in. I know this sounds cliche as hell, but it’s true! Less cleavage, more attitude! At least that’s what the old Avril used to embrace! And yes, there was an old Avril and a new one. The old Avril sang from her heart and the new one is too superficial in her lyrics. The music is catchy as hell. It’s almost like a guily pleasure, but “You say that I’m messing with your head/ All ’cause I was making out with your friends”? Come on, would 2003 Avril sing such a thing?
I still love her, but there was no evolution. She indeed must be making more money with the product placement and the self image she didn’t want to promote. But that doesn’t define Avril Lavigne to me! I don’t hate her, but I believe there’s still time for her to go back to her rock chick roots!
Until then, I’ll stick to my cartoon role models!
Și schimbarea a venit? November 9, 2010
Posted by Anca in Ideas.Tags: back in time, din astea, Hope, me, work
2 comments
Spuneam în postarea mea anterioară că ar trebui să mă maturizez…într-un fel sau altul. A trecut mai mult de o lună de când n-am mai spus nimic pe blog. Nu se pune problema că mi-am prierdut firea plină de opinii. Mai degrabă pot spune că am foarte multe opinii, dar nu am libertatea și timpul necesar să le exprim.
Înainte de a avea un loc de muncă, îmi plăcea să mă plâng (da, recunosc!) că nu am unde lucra. Acum că am un loc de muncă, nu pot să fiu la fel de volubilă ca pe vremea facultății. Acum sunt om mare, cu job, cu responsabilități, cu nevoia de a trăi BINE! Probabil primul pas al maturizării de care vorbesc eu aici e și faptul că m-am decis să renunț la contul de Facebook. Oricum ajunsese să fie inutil și de multă vreme mă deranja să văd cum toți oamenii din listă se laudă în stânga și-n dreapta cu locurile vizitate, vedetele cunoscute și așa mai departe. Acum prefer să mă laud doar prietenilor mei imaginari. Bine, aștept să am și cu ce să mă laud… Și observ de câte ori am folosit adverbul “acum”… Parcă aș fi într-o altă dimensiune sau etapă a vieții și m-am rupt complet de cea precedentă. Trebuie să fie un miez de adevăr pe aici.
Pe vremea când eram activă și scriam cel puțin săptămânal aveam un simț al dreptății de neclintit. Nimic nu mă putea convinge de contrariu. Dar de când simțul dreptății nu mi-a fost deloc de folos, m-am lăsat și de sperat și de scris pe blog. Îmi vine să zic “Păcat!”, dar poate că e un lucru bun că nu mai petrec atâta timp pe internet (zise persoana care tocmai scrie acum pe blog!). Sincer, acum n-am timp nici să mor! Am ajuns să-i cred pe oamenii care zic că nu există viață după serviciu. În ideea în care plec pe întuneric și vin pe întuneric…e trist să știi că îți petreci toată ziua la muncă și vii acasă ca să pici lat în pat. Dar nu e cazul să dramatizez situația. Între a muri de foame și a munci așa…pot spune că am un job cât de cât OK. Nu pot spune ce anume fac, că aș încălca politica firmei. Bine, poate că aș putea, dar nu vreau să risc. În plus, sună ca și cum aș lucra la FBI sau ceva de genul. Mă face să mă simt specială!
Încerc să mai înghesui o grăire pe blog din când în când. Nu promit că îmi rup timp din ziua liberă pentru asta, dar hai să ne lăsăm surprinși! Pe principiul “Hands off my day off!”….revin la odihnă. Îmi era dor de blog. Chiar, mă mai citește cineva sau lumea chiar a crezut că am murit? Sau chiar nu-i pasă nimănui? Bine, răspunsul la a doua întrebare s-ar putea să mă întristeze, așa că nu cer un răspuns în mod deosebit.
Să-mi trăiești, blogule!:) September 4, 2010
Posted by Anca in Passions.Tags: 2, back in time, beginning, biggest passion, blog, din astea, Happy Birthday, me, Savetheworld
4 comments
My Own Moon crește văzând cu ochii. Întâmplător am verificat de când am început să postez și am văzut “5 septembrie 2008″. Până acum nu am serbat ziua blogului și rău îmi pare. Îmi iau revanșa pe 5 septembrie 2010 când propria mea lună împlinește doi anișori. Sincer, nu știu când a trecut timpul. Mă simt ca un părinte care e mândru de copilul lui pentru că a realizat firescul: a strâns ceva ani la bord.
Când am început să scriu pe blog, nu prea vroiam ca multă lume să știe de el pentru că nu eram stăpână pe mine și pe ce postam aici. Inițial, vroiam să fie un blog în limba engleză și mă gândeam că nimeni nu se va prinde că sunt eu cea care postează. Mare prostie, pentru că oricum lumea mă știa fană Sailor Moon, lunatică și ca Miss Brightside, deci “secretul” meu era dat în vileag numai de numele blogului. Articolele mele de la început nu erau prea ample, ba aveam zile în care doar postam un filmuleț interesant de pe youtube. Alteori postam desene de-ale mele. Totuși ideea de blog nu era suficient de bine conturată pentru mine. La un moment dat, l-am făcut public. A fost ok pentru că lumea tot nu îl citea, dar nici eu nu prea postam.
Oana lansase o leapșă prin care să vorbim despre prietenele noastre și de ce le iubim. Fusese pentru prima dată când scriam în română și am primit feedback pozitiv. Țin minte că după ce am scris acea postare, am primit cele mai multe vizualizări, 92. Pentru mine era foarte mult pe vremea aia, în iunie 2009. După aceea, am continuat să scriu atât în engleză, cât și în română. Mă atașasem de lumea virtuală unde puteam vorbi fără să fiu întreruptă. Pentru mine conta treaba asta, deoarece oamenii au darul enervant de a mă întrerupe când povestesc ceva. Așadar, un blog mi-a venit mânușă! Știu, sunt o tristă din cauza asta, dar mai bine o tristă cu blog decât o tristă fără niciun refugiu!
În iulie 2009 am început să-mi încerc norocul la diverse concursuri care au avut loc în blogosferă. Unul din ele presupunea să vorbim despre desenul copilăriei noastre. Nu am câștigat concursul, dar am primit feedback pozitiv în urma publicării articolului despre Sailor Moon. Eroina mea a devenit lait-motivul blogului, într-un fel sau altul. Credeam că majoritatea articolelor publicate vor avea legătură cu Sailor Moon. Într-adevăr, multe au avut, dar majoritatea au fost frustrări post-adolescentine, desene, poze cu pisoi, recenzii de videoclipuri sau emisiuni tv preferate. Până la urmă, blogul nu a avut o temă anume. Era blogul meu unde eu scriam despre tot ce mă tăia capul. Un alt concurs la care am participat cu mare succes a fost “Artistul meu preferat”, organizat de hotcity.ro. Am scris un articol despre geniala Kelly Clarkson, articol care mi-a adus ca premiu cartea “Michael Jackson – Legend, Hero, Icon. A Tribute to the King of Pop”. Mulțumesc, HotCity!
Cine mă cunoaște de când vârsta mea începea cu cifra 1 știe că am un tic verbal când ceva mă enervează sau pur și simplu nu iese cum vreau eu. Acel tic e cuvântul “căcat”, care s-a regăsit și în tagurile din dreapta. Unele lucruri par să nu se schimbe niciodată; nici când se presupune că te maturizezi. Alte subiecte pe care ador să le abordez sunt ce prostii mai fac vedetele din afară sau din țară. Astfel, pasiunea mea pentru jurnalismul de entertainment s-a accentuat și mai mult și sper să am ocazia să îmi văd articolele în reviste de profil. Nu îmi place să scriu neapărat de rău de oameni. Sunt și unele ființe pe care le admir pentru ceea ce fac și acele persoane merită locul lor special în rubrica “Web Inspiration”. Acolo redactez articole în engleză despre oamenii de pe youtube, de regulă, care fac carieră din pasiunea lor. Într-o zi vreau să ajung și eu ca acești oameni. Nu îi numesc degeaba inspirații!
Blogul m-a ajutat să mă exprim mult mai ușor prin scris, mai ceva ca un jurnal. Deși nu împărtășesc idei/probleme/situații foarte intime, blogul e net superior jurnalului, cel puțin din perspectiva mea. Sună ciudat, dar simt că aici pot colora cum vreau situațiile și povestirile.
Cred că e suficientă retrospectivă după doi ani. Pentru alte detalii, citiți și restul articolelor!:) Vreau să le mulțumesc celor care mă citesc. Îmi dați senzația că nu vorbesc singură și că alocați câteva minute să lecturați gândurile mele transpuse aici. Mi-ar plăcea ca lumea să comenteze mai des. Un pic de feedback nu strică niciodată!
În concluzie…La mulți ani, blogule! Să-mi trăiești și să dea domnu să nu mă părăsească inspirația, că tare îmi place să scriu aici!:)
Am terminat facultatea…și acum ce fac? April 23, 2010
Posted by Anca in Ideas, The world I live in, Uncategorized.Tags: back in time, beginning, childhood, din astea, friends, graduation, Hope, nu, Savetheworld, school
3 comments
În mod normal, ar trebui să mă fac jurnalistă, dar nu e așa de simplu. Îmi aduc aminte că acum 3 ani facultatea reprezenta un tărâm al zeilor, unde ajung numai geniile și de unde ies numai ființele paranormale. Iată că sunt aproape o ființă paranormală. Am terminat facultatea și încă îmi spun că mi se pare. Unde s-au dus 3 ani…nu știu! Ce naiba am făcut în anii ăștia?
Am văzut Bucureștiul, am frecventat (cu sfințenie!) cursurile, mi-am făcut prieteni noi…dar simt că nu a fost suficient! De ce nu mă simt ca atunci când am terminat liceul? Atunci aveam senzația că după liceu mai venea ceva. După facultate vine maturitatea căreia nu-i pot face față încă! Nu mă simt pregătită! Probabil pentru că în acești 3 ani am fost mai preocupată de când și unde mă mut decât de viața de student. Pentru mine, viața de student însemna școală și mutat…și cam atât. Nimic interesant, nimic palpitant.
În liceu mi se părea ceva extraordinar că putem merge în București să vizităm centrele universitare și că putem să vedem ce fac “zeii” ăia de care vorbeam mai sus. Acum, ca un viitor fost zeu, nu simt că viața mea de student a fost cum mă așteptam în liceu. În acești 3 ani am învățat că facultatea e locul unde visele tale se vor frânge și că tot ce ai vrut să faci încă din liceu rămâne în cutiuța de speranțe deșarte, pentru că în viața reală ai muri de foame.
Cârcotașii de vârsta a doua îmi spuneau “Unde, mă? La jurnalism? Vrei să te faci muritor de foame?”. Nu vreau să ajung să le dau dreptate și încă țin cu dinții de ultima fărâmă de speranță. Nu vreau să mă fac muritor de foame, vreau să fiu o jurnalistă nonconformistă. Normal că oamenii care îmi spuneau astfel de chestii erau foști absolvenți de politehnici care își blesteamă zilele că au un loc de muncă plictisitor de ani de zile sau unii care nu au profesat în domeniul studiat.
Și iată cum mă abat de la subiect…Am terminat facultatea și licența îmi bate la ușă! Nu știu dacă sunt speriată sau tristă. Cam puțin din amândouă. Pentru mine, facultatea era o extindere șireată a copilăritului. Am sperat să o mai prelungesc, dar fără noroc. Unii oameni de la mine de la facultate au apelat la înghețarea anului. Habar n-am cum să privesc treaba asta. Să-i aplaud că au vrut să mai tragă de timpul alocat copilăritului sau să-i condamn că au băgat bani în curul facultății de pomană? Treaba lor, până la urmă…
În acești 3 ani am cunoscut niște oameni super tari la FJSC: actuale și foste colege de grupă care mi-au devenit prietene și pe care sper să le numesc prietene și după ce terminăm de tot cu licența. Oana, Corina și Raluca sunt niște fete de nota 10 de care îmi va fi foarte dor… Iată că până la sfârșitul facultății avem toate bloguri și numele vostru apare linkuit.
Nu vreau să mă gândesc la master și job de pe acum. Mă panichez mai târziu pentru ele. Momentan mă panichez pentru licență.
Cartoons make us smarter January 9, 2010
Posted by Anca in Ideas, Passions, Songs.Tags: back in time, cartoons, childhood, Songs, youtube
1 comment so far
Sau cel puțin așa mă simt eu după ce am revăzut niște skituri din Animaniacs, genialele desene sub semnătura lui Steven Spielberg. Mi-am amintit recent de desenele astea și de lecțiile prețioase de geografie și istorie pe care nu le-aș fi învățat în veci la școală.
Uite câteva exemple:
Numele statelor Americii și capitalele lor
N-ai cum să înveți eficient treaba asta din cărți. În astfel de situații, un cântecel care se reține ușor e perfect în a ne ajuta să reținem toate statele și capitalele lor. Unii oameni au declarat, prin comentarii pe youtube că, prin melodia asta, au luat note maxime la teste.
Am stresat o grămadă de oameni cu video-ul ăsta și cu faptul că eram mândră de mine că am învățat toate statele. După ce îl vedeți, o să mă înțelegeți de ce mi-am permis să fiu o pacoste. Funcționează! Funcționează!
Națiunile lumii
Ăsta a fost mai complicat de învățat, dar sunt pe drumul cel bun! Viteza e prea mare, dar îți intră în sistem destul de repede. Haios că zice și de România și de Transilvania…
Președinții SUA
Am ajuns și la lecția de istorie. Aici cei trei frați Warner ne spun cine, când și de ce a fost președinte. Foarte interesante detaliile legate de fiecare președinte. Păcat că nu se poate o versiune și de la Clinton încolo.
Astea au fost lecțiile mele preferate date de frații Yakko, Wakko și Dot Warner. Vreau să le aduc un omagiu și să postez desenele mele care îi au subiecți pe cei trei drăgălași.
Yakko
Wakko
Dot
Mi-e tare dor de desenele animate care chiar ne învățau câte ceva. Așa mă bucur că m-am născut exact când trebuie! Ei mi-au arătat că învățatul poate fi foarte distractiv.
99 random things about me August 27, 2009
Posted by Anca in Ideas, Uncategorized.Tags: back in time, beginning, biggest passion, childhood, friends, highschool, me, Movie, nu, Sailor Moon, twilight, youtube
5 comments
Am tot văzut chestia asta pe multe bloguri și cum nu mai am inspirație de articole noi si fascinante, hai să văd dacă reușesc să scot 99 de detalii despre mine.
1.Mă numesc Anca.
2.Am 21 de ani.
3.Locuiesc în Râmnicu Vâlcea.
4.Dar învăț în București.
5.La Jurnalism.
6.Vreau casa mea.
7.Vreau să plec din Vâlcea, eventual și din România.
8.Îmi place să desenez.
9.Am 2 pisici.
10.Am cont pe Deviant Art
11.Și pe Youtube, dar nu îl folosesc decât ca să comentez clipurile altora.
12.Sunt cel mai mare fan Sailor Moon.
13.Vorbesc mult.
14.Vorbesc mult despre Sailor Moon.
15.Desenez 90% manga.
16.Urăsc manelele, maneliștii și cocalarii.
17.Mi-am dorit să fiu reporter încă de la grădiniță când toți ziceau că vor să se facă doctori.
18.Urăsc politica.
19.I-am scris Elenei Băsescu.
20.Vreau să avem o femeie ca președinte.
21.Sunt o feministă convinsă.
22.Am jucat-o pe Scufița Roșie.
23.Am spus “Ăla-i căcat?” în timp ce mâncam un sandwich și mă holbam la un perete.
24.Oamenii din jurul meu au râs cu ochii în lacrimi.
25.Sunt ușor paranoică.
26.Nu îmi place să mi se facă poze.
27.Nu vreau să prezint știri, mai degrabă prefer să le transmit de la fața locului.
28.Port ochelari și îmi place.
29.Am vrut cândva să cânt.
30.Am cântat în fața clasei la ora de dirigenție.
31.Sunt foarte greu de impresionat.
32.Am fobie de clovni.
33.Urăsc vara din cauza căldurii.
34.Sunt născută vara.
35.Și eram ofticată că nu puteam servi bomboane la școală din cauza asta.
36.Mi-a trecut.
37.Urăsc PR-ul.
38.Adică meseria.
39.O asociez cu pupatul în fund.
40.Îmi pare rău că termin facultatea la anu’.
41.Îmi place să dorm până târziu.
42.Deși uneori mă simt vinovată.
43.Aș muri fără muzică bună.
44.O ador pe Kelly Clarkson.
45.Și pe Michael Jackson, may he rest in peace.
46.Vorbesc romgleza fluent.
47.Adică încep o frază într-o limbă și o termin în alta.
48.Nu fumez.
49.Nu beau alcool.
50.Îmi plac filmele Disney.
51.Trebuie să văd un film înainte de ora 22:00 ca să nu adorm aproape de final.
52.Oricât de interesant ar fi, mă chinui să rămân trează.
53.Sunt destul de băiețoasă.
54.Nu am purtat niciodată tocuri.
55.Și nici nu cred că voi face asta.
56.Îmi place serialul Friends.
57.57 e biletul pe care l-am tras la română oral.
58.Îmi plac trandafirii.
59.Mi-e frică de durere.
60.Nu mă încântă să stau la gazdă.
61.Am schimbat 3 gazde în 2 ani.
62.Nu cred în Moș Crăciun.
63.Nici în Zâna Măseluță.
64.Nu mi-a plăcut Twilight.
65.Dar mă amuză Twilight Spoofs.
66.Vreau să călătoresc în toată lumea.
67.Vreau să am și vlog și să am ce zice.
68.Dar nu știu să editez video.
69.Sunt căpoasă și renunț ușor.
70.Îmi plac iepurii.
71.Îmi iubesc prietenul.
72.E cel mai frumos băiat din lume.
73.Îmi plac lepșele cu premii.
74.La una am câștigat.
75.Dar încă aștept premiul.
76.Îmi place verbul “to Chris Brown (somebody)”.
77.Îmi urăsc al doilea prenume.
78.Vroiam să îmi aleg singură prenumele.
79.Ador dulciurile.
80.Urăsc muștarul și maioneza.
81.Aș vrea ca lumea să nu mai fumeze.
82.Aș vrea să nu mai aud de crize financiare sau de orice fel.
83.Îmi place să văd poze cu vedete nemachiate.
84.Îmi sporesc încrederea în sine.
85.Am venerat Cartoon Network până să dubleze vocile în română.
86.Preferatele mele au fost și vor fi The Jetsons și The Flintstones.
87.Și The Flintstones meet The Jetsons.
88.Culoarea mea preferată e verdele.
89.Da, sunt eco.
90.Era să zic emo.
91.Am jucat un rol de emo kid.
92.Sunt împotriva operațiilor estetice.
93.Uneori vorbesc urât.
94.Folosesc cuvântul “căcat” foarte des.
95.Îmi place să zic NU.
96.Vreau să scriu la o revistă pentru femei.
97.Diferită, nu piți.
98.Vreau să reînvăț germana.
99.A, am terminat deja?:)
Judy Jetson’s rockstar romances July 24, 2009
Posted by Anca in Ideas, Passions, Uncategorized.Tags: back in time, childhood
3 comments
“Meet George Jetson…tananana…”
Așa începea un alt all-time favourite cartoon de-al meu.
The Jetsons reprezentau pentru mine un ideal. Era familia care ne dădea speranța că în secolul 21 vom zbura, atât cu OZN-urile personale, cât și cu ajutorul curelelor cosmice. Speranța încă există, dar e pusă la naftalină pentru stră-strănepoții mei. Optimismul nu moare niciodată!
Nu am să vorbesc de personaje, că poate oricine să caute pe wikipedia.
Mi-a plăcut ideea de a face filme după acest sitcom: The Jetsons Meet the Flintstones (1987), Rockin’ with Judy Jetson (1988) și Jetsons: The Movie (1990). Toate au avut ceva special, dar eu mereu am avut obsesia de a ști de cine s-a mai îndrăgostit Judy. Da, restul personajelor erau simpatice, dar mă interesa foarte tare cine e noua vedetă de care s-a îndrăgostit Judy.
Din câte am observat, ea nu se mulțumea cu băieți normali, ci cu vedete, rock stars to be more precised. Îmi aduc aminte numele amorezilor ei : Jet Screamer, Iggy Sandstone, Cosmic Cosmo, Apollo Blue, Sky Rocker și Rex Saturn.Astea sunt numele care mi-au venit pe moment.
Jurnalul ei era o pereche de buze care rețineau tot ce povestea ea despre întâlniri, rockstars, shopping, secrete adolescentine.Nu era o adolescenta tipică, era “stereotipică”, dar a fost personajul meu preferat din The Jetsons .Cred că dacă Judy avea o relație stabilă cu vreunul din acești rockstars, nu ar mai fi fost atât de interesant de urmărit, pentru că nu ar mai fi fost ea, nu ar mai fi fost adolescenta “stereotipică” îndrăgostită de câte un băiat pe săptămână.
Cea mai scârboasă chestie pe care au putut să o facă “the haters” a fost să pună pe internet poze cu Judy și George în ipostaze mai puțin ortodoxe. Cine știe?Or fi făcut și un film porno cu ei.Oricum, absolut scârbos și oamenii ăia merită să ardă în iad pentru intenție.
Am citit că va mai fi un film The Jetsons în 2012, așa că abia aștept premierea!Până una alta, aștept să se downloadeze Rockin’ with Judy Jetson de câteva zile.
Vreau să văd de ce vedetă se va îndrăgosti Judy peste 3 ani:D
1996 September 24, 2008
Posted by Anca in The world I live in.Tags: back in time
add a comment
1900 something.Would that make a difference?Would things be better than now?Who can let us know that?All we have to do is imagine.
Once,I thought that 1996 is never going to end.And here I am in 2008 still wishing it was 1900 something.Maybe the past would have been prettier.I don’t know,I just wish.
What if we were in 1996?Nobody would have heard of Britney Spears or Paris Hilton.Princess Diana would still be alive. Maybe it was better?Or it could have been better if we all knew what was about to come.
I also believe that in terms of numerology,1996 is a lucky number.
1+9+9+6=25
2+5=7
7 has been said to be a lucky number.1996 was a very lucky year.Too bad I was too young to aknowleldge that.If only I were 20 years old in 1996.But there’s no time for regret.That’s life.Maybe some other time!
Anyway,if I could turn back time one day…I would definetly be in Wales drinking a cup of tea with Lady Di and telling her to stay home on the 1st of August 1997 for the sake of humanity.And her own.Cheers,Lady Di!
